Viaţa ca o pradă

Satisfacția nereprimată a grofului de viță nouă Tamás Sándor

2012-02-02T16:47:00.002+02:00

foto: mesagerul de Covasna

În general m-am obișnuit de ani de zile cu atitudinea duplicitară a grofilor de viță nouă ce au răsărit în ținuturile unde pe vremuri strămoșii lor erau stăpâni absoluți peste oameni indiferent de limbă sau nația de care aparțineau.

Cuprins de fervoare mistică, premierul Ungariei Viktor Orbán spunea odată că ”Transilvania este un loc de cult pentru noi și că a veni aici nu înseamnă doar o excursie turistică”

Despre Tamás Sándor mi-am spus părerea și într-un alt context. De ani de zile mă uit cum, manipulând atâta lume, reușește să prospere și să opuleze (de la opulență) într-o zonă săracă, în spiritul imnurilor identitare ce cuprind acele rugăciuni sacrosante adresate divinității spre ajutorarea neamului său atât de greu încercat în ultimul secol.

foto: Iochom István - Háromszék

Călare sau per pedes (sau mai bine zis per-jeepus sau per-suvus, că doar no fi atât de imbecil să meargă pe jos mai mult de 50 de metri de la jeepul sau de la suvul pus la dispoziție) înconjurat de politicieni asemeni lui sau de figuranți ambulanți ce încearcă în mod arhaic să arate prostimii în mod hiperbolic grandoarea unei lumi pierdute în negura istoriei, precum și prestațiile sale actoricești remarcabile cu ocazia înmânării acelor drapele secuiești fiecărei comunități sărăcăcioase din zonă, discursurile naționaliste omniprezente la toate adunările publice mai de soi sau mai arhaice sunt arhicunoscute.

Deunăzi însă în cadrul unei dezbateri televizate la DunaTv (24 ianuarie 2012 emisiunea Közbeszéd) a arătat că este un discipol demn de personalitatea lui Tőkés László. Pe lângă faptul că nu respinge ideile mentorului său privind reprezentarea proporţională a minorităţilor în Parlament, specificând faptul că această idee ar fi trebuit totuși dezbătută cu ceilalți actori politici maghiari, el cochetează cu ideile privind reprezentarea etnică indiferent de rangul unei persoane dând ca exemplu Tirolul de Sud unde pe baza proporţionalităţii etnice funcțiile publice - nu numai un post de profesor, dar chiar și pentru femeia de serviciu de la o grădiniță - sunt reglementate, cine și în ce proporţie le ocupă.

O altă idee care a răzbătut este cea a celei mai importante investiții care s-a făcut în ultimii 20 de ani în Secuime și anume recondiționarea a peste 220 de km de drumuri care ar fi o arteră vitală a ținutului de la Chichiș până la Reghin. Deci dacă recondiționarea unor drumuri poate fi contabilizat ca cea mai mare investiție în ultimii douăzeci de ani, cred că e clar cum stăm cu prosperitatea cetățenilor zonei.

Dar ce mi-a atras în mod special atenția a fost șirul următor de fraze:

” În schimb există un alt lucru extrem de important pe care aș dori să-l spun. Aceasta este o problemă de spirit (de atmosferă). Recensământul s-a terminat la sfârștiul lui noiembrie. Rezultatele acestui recensământ arată că s-a inversat o tendinţă veche de un secol, și pentru prima oară după o sută de ani procentul maghiarilor a crescut și pentru prima dată după 100 de ani procentul românilor a scăzut. Acesta este un lucru extrem de important, și în această problemă putem înregistra și include mulți ani, decenii de muncă și tot aici aparțin și investiţiile publice puse în aplicare pentru creșterea standardelor calitative de viaţă.”

Prima oară am crezut că am halucinații!

Este extrem de important faptul că procentul românilor, și așa foarte mic în zonă, a scăzut și cel al maghiarilor a crescut urmare unei munci de ani, de decenii.

Și am stat să mă întreb, oare despre ce fel de muncă vorbește acest grof? Și când a început această muncă de decenii. Suspiciunea mea este că munca aceasta a început în 22 decembrie 1989 când mulțimea dezlănțuită a bătut o grămadă de polițiști majoritatea români și poate ca element psihologic de presiune a fost și uciderea a 7 dintre ei. Deci moartea tatălui meu a reprezentat începutul unui nou trend!

Dar totuși nu am putut să-mi dau seama despre ce fel de muncă este vorba. Și mai ales ce legătură ar avea scăderea proporționalității românilor cu creșterea standardelor calitative de viață.

Această satisfacție nereprimată a grofului de viță nouă Tamás Sándor este până la urmă cel puțin idioată pentru-că nu arată decât faptul că demagogia populistă naționalistă nu poate acoperi un adevăr trist și cutremurător în cele din urmă. Pauperizarea zonei a adus beneficii proporțional etnice zonei prin creșterea procentului de maghiari, dar acest lucru nu acoperă cu nimic scăderea vertiginoasă a numărului de cetățeni români și maghiari în ansamblul celor două națiuni.
Subiectul pericolului reprezentat de distanța mică la care se află de centre industriale puternice ca Brașov sau București și a românizării municipiul Sfântu Gheorghe a fost pe tapet mulți ani de zile și abia de curând s-au mai liniștit maghiarii în această privință:
Kiss Tamás cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naționale din Cluj Napoca a afirmat că:

Între 1992 şi 2002, numărul maghiarilor din România a scăzut cu aproape două sute de mii, dar acum proporţia scăderii maghiarilor din Transilvania s-a oprit, ceea ce înseamnă că, în comparaţie cu anul 2002 rata nu a scăzut în Transilvania.Cred că temerile celor din Sfântu Gheorghe sunt nefondate. Tendinţele nu arată spre direcția românizării, de fapt, e chiar invers deoarece o parte din români, în special tinerii sunt în scădere în oraş chiar de aceea că Brașov respectiv București sunt foarte aproape. Dacă ne gândim ce poate începe un tânăr român într-un mic oraș majoritar maghiar, mai degrabă funcţionează în sens invers, ei părăsesc municipiul Sfântu Gheorghe.

Totuși cercetătorul maghiar este contrazis de datele preliminare ale recensământului din 2011.
Conform rezultatelor preliminare ale recensământului din 2011, față de 2001 populația maghiară a scăzut cu aproximativ 194.000 de locuitor însă păstrând per ansamblu o proporționalitate de 6,5 la sută în scădere nesemnificativă cu 0,01% față de precedentul recensământ.
Populatia de etnie maghiară deține majoritatea în judetele Harghita (84,8%) si Covasna (73,6%). Astfel în județul Covasna trăiesc 151.787 maghiari și 45.560 de români iar în județul Harghita 258.615 de maghiari și 40.431 de români.
Datele provizorii pot fi consultate aici.

Dar hai să vedem o statistică a recensământelor făcute în ultimii 65 de ani

	25 ianuarie 1948	21 februarie 1956	05 ianuarie 1977	07 ianuarie 1992	18 martie 2002
Covasna	157.166	172.509	199.017	233.256	222.449
Hargita	258.495	273.964	326.310	348.335	326.222

La recensământul din 18 martie 2002 populatia de etnie maghiară deținea majoritatea în judetele Harghita (84,6 %) 14,1% români și Covasna (73,8%), 23,3% români

La recensământul din 18 martie 2002 în județul Covasna trăiau 166.573 maghiari și 55.431 de români iar în județul Harghita 278.483 de maghiari și 46.225 de români.
Făcând o simplă socoteală reiese că din județul Covasna au plecat 14786 de maghiari și 9871 de români iar din județul Harghita 19868 de maghiari și 5794 de români.
Asta da realizare a guvernărilor UDMR din ultimii 10 ani! Ai de ce să fii mulțumit domnule grof!

Faptul că Tamás Sándor consideră creșterea proporționalității maghiare în zonă ca un lucru extrem de important dovedește cât de primitiv poate fi în gândire acest politician demagog. Ce se mai poate vedea din datele recensămintelor este că în județul Covasna de fapt numărul maghiarilor a scăzut cu 0,02% față de ultimul recensământ, oricum procentajul acestora nu s-a schimbat cu nimic față de acum 10 ani indiferent dacă în urma finalizării datelor recensământului o să mai existe mici diferențe. Dar groful Tamás Sándor are o obsesie cu procentajul românilor care musai trebuie să scadă.
De parcă acest lucru ar duce la creșterea numărului maghiarilor din România. Realocarea oamenilor dintr-o zonă în alta nu poate duce în nici un fel la creșterea standardelor calitative de viață, cu atât mai mult cu cât realocarea este etnică și nu aduce cu ea nici un capital financiar în plus.

Dar de, chelului îi trebuie tichie de mărgăritar sau mai bine zis groful la moșie curată din punct de vedere etnic visează!

Emisiunea de la DunaTV : link

Divorţul preotului-pârât Tőkés László - începutul sfârşitului unui mit. (actualizat 24 ianuarie 2012)

2012-01-24T17:25:00.000+02:00

Despre personalitatea domnului Tőkés László nu se pot spune prea multe lucruri noi. Acest om, care a fost și este simbolul revoluției române de la Timișoara, a considerat de cuviință că nu este suficient să fie doar simbolul unei revoluții românești, ci că i-ar sta mai bine ca un lider al luptei pentru câștigarea libertății națiunii maghiare.
În timp ce partea ultranaționalistă a maghiarilor din România îl adulează și îl venerează pentru tot ce face și grăiește distinsul prelat și europarlamentar și exceptând și pe reprezentanții PD-L care au sprijinit alegerea acestui preot imoral în funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, cvasi-totalitatea opiniei publice române îl consideră ca fiind un extremist ultranaționalist care prin discursurile sale antiromânești a creat multă indignare. Cu câteva zile în urmă liderul PSD Victor Ponta spunea: „Tőkés László este un extremist mai periculos decât Corneliu Vadim Tudor”.
Dar să ne întoarcem un pic la Tőkés László ca prelat.
În timp ce domnia sa predică de la amvon dragostea creștină și cele 10 porunci foarte bine condimentate cu ideile sale despre libertatea națiunii maghiare din Transilvania, adepții săi orbiți de imaginea mistică a prelatului îl trimit în Parlamentul Europei.
Acest "model" de morală creștină care este domnul Tőkés László are ambiții mărețe de a rămâne un important lider religios, politic și militant etnic maghiar pentru libertatea națiunii maghiare din Transilvania.
Numai că realitatea vieții sale personale începe să sape la fundamentul unei imagini mistice pe care și-a conceput-o de a lungul ultimilor 20 de ani. De această dată religia împletită cu fundamentalismul naționalism nu vor mai putea spăla imaginea acestuia, așa cum s-a mai încercat în ultimii ani de către adepții săi.
Motivul? Este unul foarte simplu. Doamna Tőkés Edith, soția domnului prelat Tőkés László s-a săturat să suporte umilințele la care a fost supusă de a lungul anilor și a decis să intenteze un pământean proces de divorț distinsului său soț. Astfel că cel care în ultimele săptămâni a predicat necesitatea creării unui „Tribunal Nürnberg” în care să fie condamnați securiștii și adepții sistemului comunist din România și de ce nu de pe întregul cuprins al Europei, va avea la rândul lui propriul proces dar nu unul de tip Nürnberg ci unul de tip civil „Minori și familie”.
Numai că dosarul cu număr unic: 5792/271/2010, înregistrat la judecătoria Oradea în data de 23 martie 2010 având ca obiect divorțul între reclamanta Tőkés Edith și pârâtul Tőkés László înseamnă începutul sfârșitului unui mit. Înseamnă momentul în care înșelătoria personală a unui om, pe care vremurile istorice l-au depășit demult, va lua sfârșit și acest personaj va fi așezat la locul pe care îl merită, adică pe băncile unei judecătorii civile de Minori și Familie.

Pentru-că doamna Tőkés Edith s-a săturat și nu mai poate accepta umilințele la care este supusă. De fapt de o bună bucată de vreme acest divorț era iminent cu toate eforturile făcute de distinsul prelat reformat care a încercat să o înduplece, ca ea să ignore suferințele sale în favoarea cauzei superioare, cea a națiunii maghiare reunite în hotarele sale firești..

De altfel doamna Tőkés Edith adresase, în luna iulie a anului 2009, o scrisoare Episcopiei Reformate, în care spunea:

    "Nici acum pe 25 iulie, nici în data de 15 decembrie anul curent nu doresc să particip la nici o manifestare aniversară în compania soțului meu Tőkés László, care în decursul celor 20 de ani, de nenumărate ori a dezonorat marele meu devotament și perseverența mea credincioasă de odinioară.
    Deplin conștientă de consecințe, pot afirma că nu a meritat devotamentul meu suprem de atunci! Nu m-aș mai angaja la acest sacrificiu încă o dată, alături de el și pentru el ! Eliberându-mă de sub zidurile dărâmate ale tăcerii mele de 20 de ani am luat decizia să scriu această scrisoare.
    În 1989, Tőkés László a dărâmat „zidul tăcerii”, dar după eliberarea noastră a demolat zidul căsniciei noastre, deoarece a trăit toate obligațiile de parteneri de viață drept limitare și zid, iar pe mine, în calitatea mea de soție m-a neglijat și m-a umilit. A făcut asta și în public, fără nici o reținere.
    Nu doresc să fiu prezentă la aniversarea din 15 decembrie, în compania înalților demnitari invitați din Ungaria și Europa apuseană, după ce în cursul mandatului său de un an și jumătate, de parlamentar, el niciodată nu m-a asumat ca soție la Bruxelles, spunându-mi că nu am ce să caut acolo(!). Toamna trecută mi-a spus că pot să particip la aniversare doar dacă îmi trimite el invitație(!). Conform spuselor sale, pe mine m-au uitat demult, numele meu nu se mai pomenește, ca și cum n-aș fi existat. Consider ca fiind îndreptățită absența mea de la orice comemorare deoarece m-ar folosi în continuare doar pentru atingerea țelurilor sale.
    De bună seamă își amintește stimatul prezbiteriu de spargerea din noiembrie 1989 când pe mine m-a trimis la ușă ca să îl apăr. și de acel moment al seifului și al bunurilor conținute de acesta când eu - l-am ascuns în Sacristie. L-am scos din necaz, l-am apărat de urmărirea penală și de acuzația de delapidare. Bunăoară nu trebuie să conving pe nici unul din foștii martori de ce am însemnat ca soție gravidă și paravan familial alături de soțul meu. În pofida acestor lucruri, în următorii ani mi-a minimalizat și ignorat personalitatea.
    Mi-a întors spatele la fel ca multor camarazi timișoreni, în schimb, ne-a reprezentant în străinătate și în țară, fără consimțământul nostru, prezentând ca meritul său personal tot ceea ce era produsul eforturilor comune. Despre decernarea distincției Truman Reagan pentru libertate am aflat din presă. M-a desconsiderat în așa hal, încât nici nu a catadicsit să mă informeze despre obținerea înaltei distincții
    Între timp, a lichidat și rămășițele vieții noastre familiale, m-a lăsat singură, m-a aruncat în singurătate, plecând în străinătate, oficializând propria sa viață de unul singur.
    De aceea vă scriu toate acestea, ca să aflați adevărul și să nu vă imaginați că nu mă interesează chestiunile publice și apariția în public.

Orice comentariu suplimentar este de prisos. Acest om al bisericii reformate, deci o persoană care ar trebui să aibă o moralitate religioasă fără cusur, în ultimii 20 de ani a dezonorat de nenumărate ori marele devotament şi perseverența credincioasă a soției sale.

Foarte multă lume a știut realitatea, dar în numele ideilor naționaliste promovate de Tőkés László a tăcut şi imaginea mistică a acestuia a atins o amploare și grad nemaiîntâlnit în Transilvania.

Au permis ca un om imoral față de propria soție, imoral față de crezurile religioase pe care le propovăduiește să fie un lider spiritual şi politic al unei mari mase de cetățeni din România.

O posibilă explicație științifică privind infidelitatea preotului imoral Tőkés László

Situl Realitatea.net a scris că o echipă de cercetători de la Universitatea New York a dezlegat misterul infidelității. Are la bază gena DRD4, legată de studii anterioare și de abuzul de alcool, cartoforie sau orice alte comportament ce implică un grad mare de risc. Dependența de sex aventuros se datorează unei "nevoi" de dopamină, drogul natural pe care-l eliberează creierul ca recompensă pentru ceva ce-i place mult, explicând astfel de ce unii oameni sunt pur și simplu incapabili de fidelitate.a scris că o echipă de cercetători de la Universitatea New York a dezlegat misterul infidelității. Are la bază gena DRD4, legată de studii anterioare și de abuzul de alcool, cartoforie sau orice alte comportament ce implică un grad mare de risc. Dependența de sex aventuros se datorează unei "nevoi" de dopamină, drogul natural pe care-l eliberează creierul ca recompensă pentru ceva ce-i place mult, explicând astfel de ce unii oameni sunt pur și simplu incapabili de fidelitate.
"În cazul sexului în afara căsniciei sau relației oficiale, riscurile sunt mari, recompensa, prin urmare, substanțială și motivația variabilă, iată toate elementele care să asigure secretarea de dopamină în valuri", spune șeful echipei de cercetători, Justin Garcia. "Ceea ce am descoperit noi este faptul că indivizii cu o anume variație a genei DRD4 e mult mai probabil să aibă o istorie de spontaneitate sexuală, incluzând aici aventurile de-o noapte sau alte acte de infidelitate", precizează el, citat de dailymail.co.uk..

Începuturile apariției în mass media română a infidelității preotului imoral Tőkés László

Săptămânalull "Bihoreanul" aduce la lumină din nou ceea ce mai apăruse în presa maghiară, relevând că : « inițial, Tőkés a încercat să stingă zvonurile care circulau despre divorțul său, negând că veninoasa scrisoare ar fi fost redactată de către soția sa. Într-o conferință de presă, europarlamentarul chiar a declarat că depeșa trimisă Eparhiei Reformate ar fi, de fapt, o diversiune murdară pusă la cale, cum altfel, de foștii securiști care îl urmăresc și în prezent, pentru a-l compromite..
Dar toate aceste minciuni ale episcopului (la aceea dată) au fost demascate voalat și în mod indirect de chiar publicația "Harangszó" care aparţine Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului și care a publicat în numărul 17 din septembrie 2009 o scrisoare din 28 august 2009 prin care Consiliul Eparhial din Oradea aduce mulțumiri doamnei Tőkés Edith pentru activitatea din ultimii 20 de ani în cadrul eparhiei :

"Eparhia noastră este recunoscătoare lui Dumnezeu pentru perseverența și corectitudinea de care a dat dovadă în luptele vieții și în clipele grele ale încercărilor la care a fost supusă. Pentru credința și obligațiile asumate precum și pentru purtarea sa generoasă în cadrul Bisericii noastre rămânem recunoscători. Tot pe această cale aducem mulțumiri pentru aceea informare cu privire la autenticitatea scrisorii nr. 40/2009 care a fost înregistrată la Eparhia Reformată din Timișoara."

Demascat fiind, Tőkés László a dat-o la întors și într-un acces de furie, printr-o scrisoare adresată Consiliului Eparhial, la 8 septembrie 2009, și-a acuzat colegii de rea-credință și nevasta de nebunie:

"Prin mijlocirea fiului meu Máté am luat la cunostință cu o adâncă stupoare și cu o amărăciune a inimii despre aceea insidioasă "scrisoare de mulțumire" din 28 august 2009 care a apărut în Harangszó.
1. Mă bucur sincer că, după douăzeci de ani, ați realizat în cele din urmă, meritele nepieritoarelor servicii bisericești ale episcopesei Tőkés Joó Edith. Mai bine mai târziu decât niciodată. Eu îndrăznesc să sper că și după moartea mea tot așa veți face, în memoria mea, un necrolog la fel de frumos
2. Neobișnuitele cuvinte reprezintă un exemplu-școală a ceea ce este mulțumirea infamă. Prima parte înseamnă mulțumirea, sfârșitul părții a doua parte conține cuvintele infame 40/2009.
3. Este un om josnic cel care a compus acest text. Numele făptașului poate fi găsit cu siguranță în lucrarea lui Molnár János numită "Evanghelia strict analizată" I sau în viitoarea parte II.
Este trist că s-au găsit complici sau nevinovați(?) ori oameni de bună credință dar induși în eroare alături de autorul(ii) textului.
4. Este un om de nimic, imoral acela care se amestecă în viața privată și de familie a altuia și ipocrit din punct de vedere eufemistic privind citatul "aducând mulțumiri pentru aceea informare".
Mie nu mi-ar veni în minte sub nici o formă să mă amestec, ca de exemplu, în relația reverendului Mikló Ferenc și a soției sau a reverendului Csomay Árpád și a soției în asemenea fel încât "să-i dau pe mâna" ziaristei Szőke Mária așa cum dumneavoastră ați făcut cu noi prin intermediul redactorului șef Fábián Tibor.
5. Dumneavoastră ați păcătuit prin ignorarea ascultării celeilalte părți („et audietur altera pars”), împotriva oricăror reguli de etică şi reguli jurnalistice, nemaivorbind de faptul că nu ați căutat să vedeți dacă este veridic conținutul scrisorii "înregistrate sub numărul 40/2009" .
6. Dumneavoastră nu ați luat în considerare că de regulă doar o minte bolnavă, o soție cu nervii zdruncinați e capabilă să-l prezinte în fața întregii lumii, cu referire la cele cuprinse în scrisoare, într-o asemenea lumină pe tatăl copiilor săi.
Dumneavoastră, în răutatea nemărginită sau orbirea sau imprudența de care ați dat dovadă - alegeți situația- nu v-ați preocupat de posibilele consecințe, mai mult chiar, din crâncenă josnicie sau lipsă de viziune - alegeți situația - nu ați privit la amenințătoarea soartă a nenorocitei mele soții și nici la dragii noștrii copii și la cinstea familiei noastre. (De bună seamă dumneavoastră veți întreține pe soția mea răvășită de boală și de bună seamă reverenda Földesy Márta îi va acorda asistența pastorală).
7. Vouă vi se potrivește caracterizarea profetului "ce e de văzut nu vedeți", deoarece vrând-nevrând contribuiți la ticăloșenia soţiei mele atunci când primiți o asemenea scrisoare după tipicul unei prelucrări de date specifice serviciilor secrete. Cine a făcut acest lucru mai mult ca sigur a învățat această "profesie". Aceasta este, ca și cum, de pildă privitor la soțul lui Berke Sándorné, niște materiale apăsătoare ar ajunge la șeful acestuia. (probabil acest Berke Sándor este chiar șeful).
8. În toate acestea, cel mai lipsit de gust este că dragii mei frați amintesc în mod fariseic numele Domnului și citează din sfintele sale pilde.
Măcar voi - slujitorii Domnului - ar trebui să știți că "Să nu iei în deșert numele Domnului!" (Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele lui - citat din biblie-notă AAD). Și nu în mică măsură și aceea că la încercările Domnului Christos și diavolul a citat cu dragoste din Pildele Domnului.
În încheiere. pentru a cunoaște trecutul, familia, legăturile și încercările familiale, vă recomand cu stimă, cartea "Egymás tükrében", apărută cu mai mulți ani în urmă, în colaborare cu Tőkés Joó Edith a cărei "autenticitate" o puteți lua lesne în considerare în același fel cu cea a "autenticității scrisorii înregistrate sub nr. 40/2009"
De știut, știm că "calea păcătoșilor va pieri." (Psalmii. 1,6).
Dumnezeu să binecuvânteze pe Episcopul-înlocuitor și pe tovarășii acestuia!
Bruxelles, 08 septembrie 2009
Tőkés László " »

În trecut adepții meniți să-i apere imaginea lui Tőkés László au strigat sus și tare că este vorba de o conspirație a foștilor securiști care din teama de a nu-și pierde pozițiile și privilegiile îl discreditează pe ilustrul lor conducător. Nu ar fi de mirare dacă și acuma s-ar întâmpla același lucru. De altfel este de notorietate publică faptul că de fiecare dată când cineva se opunea intereselor lui Tőkés László, acesta era imediat împroșcat cu acuzații, iar cel în cauză încerca cu disperare să le infirme, mulți dintre ei având chiar și dovezi în acest sens.
Mulți vor spune că este vorba de viața privată a unui om, în care noi nu avem dreptul să ne băgăm, iar dacă protagoniștii asta vor, atunci să-și spele la judecătorie rufele murdare din familie.

Dar atunci când e vorba de o persoană publică de notorietate internațională, bașca și slujitor al Domnului în Biserica Reformată și formator al opiniei publice, importanța unui astfel de divorț capătă proporțiile unui interes public justificat.

Adepții lui Tőkés László mizează pe tăcerea doamnei Tőkés Edith, în speranța că și de această dată imaginea lui Tőkés László va ieși nepătată. Cu siguranță și doamna Tőkés Edith va fi împroșcată cu noroi și i se vor pune în cârcă tot felul de acuze, mai ales că impricinații speră că doamna Tőkés Edith nu are probe suficient de credibile pentru a-și acoperi afirmațiile făcute la adresa soțului impostor.

Ce nu pot cuantifica adepții lui Tőkés László este faptul că nu au capacitatea de a se pune în sufletul doamnei Tőkés Edith.

Nu se pot pune în locul unei femei abuzate zeci de ani așa cum reiese din sfâșietoarea scrisoare adresată pe 24 iulie 2009, Episcopiei reformate, și care acuma are de înfruntat un personaj public de notorietate internațională cu mulți adepți fanatici dispuși să acuze pe oricine și oricând atunci când interesele domnul Tőkés László o cer.

Nu-și pot închipui la ce teroare psihologică a fost supusă această femeie, care la un moment dat și-a regăsit demnitatea de femeie și de creștină și care a făcut primul pas către restabilirea demnității sale umane.

O compătimesc pe biata femeie pentru ce a suportat, dar mai ales pentru ce va suporta de acuma fiindcă a avut curajul de a se purta demn și pentru a încerca să scăpe de fantoma unei căsnicii chinuitoare. Personal cunosc foarte bine tratamentul pe care îl va primi biata doamnă, cunosc cum este să fii supus oprobriului celor care au interese superioare suferințelor tale și aleg metoda diversiunii și împroșcării cu noroi a rivalului.

Se pare totuși că doamna Tőkés Edith a găsit suficientă putere sufletească pentru a începe divorțul ca un ultim pas în a distruge și ultimul bastion care rămăsese în calea ei spre libertate și liniște sufletească.

Alături de doamna Tőkés Edith, cei care au cel mai mult de suferit sunt copii. Aceștia probabil cunosc adevărul și dacă cineva le-a schingiuit sufletele provocând acest divorț, păi acela nu poate fi decât ilustrul lor tată, căruia nu i-a păsat că modul său de viață va lăsa urme și în sufletele propriilor copii.

Fiul cel mare,Tőkés Máté, a încercat să-și protejeze familia în destrămare: „Nu declarăm nimic. Nu vrem să apară nimic în presă. Ce se întâmplă în familia noastră trebuie să rămână între pereții casei noastre"

Indiferent de dorința membrilor familiei era evident că toată această poveste tristă va ieși la iveală, cu atât mai mult, cu cât, doamna Tőkés Edith îl acuză pe fostul episcop, în cererea de divorț, de "nenumărate aventuri pe care le-a avut, unele de care știau și colegii lui, din moment ce nu s-a sfiit să fie discret", relatează, luni 29 martie 2010, agenția de știri Mediafax. Ea spune că în cazul în care "se impune", va dovedi aceste lucruri "cu martori sau înscrisuri: scrisori de dragoste, sms-uri, notiţe".

Tőkés Edith susţine că, în cei 25 de ani de căsătorie, a fost "terorizată şi traumatizată psihic" de soţul său, care avea obiceiuri "absurde", între care şi acela de a comunica în scris cu familia.

"S-a ajuns la absurditatea să comunice cu mine şi cu copiii prin intermediul scrisorilor pe care ni le trimitea în mod oficial, circa 200 de scrisori, şi al unui jurnal în care ne adresa întrebările la care aştepta răspuns: eram obligaţi să menţionăm fiecare cheltuială pe care am avut-o, cu bonul ataşat: lapte, fructe, curent, etc", scrie în solicitarea depusă la Judecătorie.

Potrivit cererii de divorţ, Tőkés refuza să se afişeze cu soţia sa între prieteni, la dineuri ori petreceri.

"Nu mă invita la dineurile ori petrecerile private organizate de el la Budapesta şi la care îşi invita prietenii şi colegii, evitând să apară cu mine în cercuri de prieteni", susţine femeia care, odată cu divorţul, cere să îşi reia numele purtat anterior căsătoriei, cel de Joo, dar şi obligarea europarlamentarului la plata unei pensii de întreţinere de o treime din venituri pentru cei doi copii care încă nu şi-au finalizat studiile.

Punctul de vedere al avocatului Kovács Zsolt.

Domnul Kovács Zsolt, avocatul doamnei Tőkés Edith a declarat pentru ProTv că deşi a depus cererea de divorţ săptămâna trecută, doamna Tőkés se gândea de mult la despărţire. Avocatul mai spune: "Cale de împăcare nu o să fie. Dorinţa doamnei Tőkés este simplă: vrea să-şi trăiască viaţa în continuare; vrea să-şi reia viaţa pe care de fapt nu a trăit-o. Sunt foarte multe motive pentru care a intentat acest divorţ. Deja de câţiva ani buni, ei nu mai trăiesc împreună ca soţ şi soţie."

Iar în Adevărul a subliniat: "Cei doi nu mai trăiesc împreună ca soţ şi soţie de foarte mulţi ani, aproape de după Revoluţie. Probabil că mai vorbeau între ei, dar aveau şi alte căi de comunicare, inclusiv pe e-mail. Vom putea demonstra acest lucru cu acte"

Din ce spune domnul avocat reiese că aceea parte a declaraţiei lui Tőkés László dată MTI în care el recunoaşte chipurile că doar din decembrie 2009 este separat de soţia sa nu este adevărată.

Noi detalii din cererea de divorţ.

Tot săptămânalul "Bihoreanul" mai relevă că după scandalul scrisorii izbucnit vara trecută, Tőkés Edith a părăsit vila familială din strada Louis Pasteur şi s-a mutat în fosta reşedinţă episcopală de pe Libertăţii. Deşi toată lumea a crezut că problemele dintre ea şi fostul episcop se vor rezolva cu timpul, săptămâna trecută femeia a intentat un proces de divorţ, cerând judecătorilor desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soţului.

"Probleme s-au ivit deja la începutul căsătoriei, dar pentru că îmi iubeam soţul am decis să rămân lângă el şi să-l ajut cu tot ce puteam, cu toate că el m-a supus unui risc enorm la vremea respectivă. Pe mine mă trimitea la poştă să depun scrisorile pe care le trimitea în Ungaria, deşi eram însărcinată cu al doilea copil şi exista riscul să fiu urmărită şi chiar ridicată de Securitate", arată Tőkés Edith în cererea de divorţ.

După 1990, Tőkés Edith susţine că Tőkés László s-a schimbat şi mai mult într-o cu totul altă persoană decât bărbatul de care se îndrăgostise în tinereţe. "A devenit din soţul iubitor un om care a uitat complet că mai exist, care abia mă mai suporta şi care m-a traumatizat şi terorizat psihic în toţi aceşti ani de căsătorie".

Ca exemplu elocvent, ea povesteşte despre naşterea fiicei sale când, în momentul în care i s-a declanşat travaliul, europarlamentarul a refuzat să-şi strice somnul şi a trimis-o singură la spital. "Pe 20 iunie 1990, la ora 6, când s-a declanşat travaliul, am fost nevoită să mă duc singură la spitalul din Cluj, unde stăteam atunci, ca să nasc. Soţul meu dormea şi n-a vrut să se trezească. A trebuit să mă descurc singură. Nici nu m-a vizitat la spital, s-a dus la Budapesta, fiind mai preocupat de mineriade decât de fiica sa. Am plecat singură acasă cu copilul, iar el a revenit după două săptămâni", povesteşte soţia fostului episcop. Iar acesta a fost doar începutul unui lung şir de bătăi de joc...

Tőkés Edith susţine că după ce s-au mutat la Oradea, iar Tőkés a început să avanseze în viaţa publică, soţul a început să se distanţeze şi mai mult de ea şi de copii, până într-atât încât a ajuns să doarmă într-o cameră separată. Pe care, ori de câte ori pleca de acasă, o închidea cu cheia.

Poate că femeia ar fi trecut şi peste aceste ciudăţenii dacă bărbatul nu ar fi înjosit-o, refuzând să se mai afişeze cu ea în public. "Când eram invitaţi oficial undeva, imediat după eveniment, pe mine şi pe copii ne trimitea acasă. La dineuri ori la petreceri mergea singur, refuza să apară cu mine în cercurile de prieteni. Revelionul din 2008, de exemplu, urma să-l petreacă la Budapesta. Eram şi eu acolo, pentru că fusesem operată. Dar când i-am spus că aş vrea să-l însoţesc, m-a refuzat. Mi-a spus că nu se poate. M-a lăsat în stradă. Am fost nevoită să sun un prieten de familie, ca să vină să mă ia cu maşina".

Cel mai mult au deranjat-o, însă, "nenumăratele aventuri" ale episcopului, mai ales că acesta nu se deranja să le ascundă. "Ştiau şi colegii de aventurile lui", spune femeia, precizând că, dacă va fi nevoită să-şi dovedească spusele, va aduce martori şi va depune la dosar sms-urile, bileţelele şi scrisorile de dragoste primite de preot de la femeile cu care a înşelat-o. Ba chiar şi unele notiţe ale lui Tőkés despre întâlnirile consumate cu respectivele....

Picătura care a umplut paharul preotesei a fost un incident petrecut anul trecut, chiar în timpul sărbătorilor de Paşte. "Pentru prima dată de când ne-am mutat la Oradea, m-a invitat la restaurant. Dar nu pentru a petrece cu mine, ci pentru a-mi spune că, dacă nu ar fi fost o persoană publică, ar fi divorţat de mine înainte încă de a se naşte copiii", dezvăluie femeia.

Drept urmare, după 25 de ani de căsnicie, Edith şi-a luat inima în dinţi şi i-a dat bărbatului "satisfacţie", înaintând Judecătoriei cererea de divorţ. "Consider că această căsătorie nu mai poate continua", spune ea, menţionând că umilinţele înşirate în petiţia sa sunt doar "o firmitură" din tot ce a trebuit să suporte de-a lungul căsniciei. Un mariaj în care a mimat o viaţă de familie exemplară doar pentru a nu afecta cariera soţului.

Pe lângă că a înşelat-o şi a înjosit-o în mai multe rânduri, Tőkés Edith spune că europarlamentarul Tőkés László n-a privit cu ochi buni faptul că a încercat să-şi facă propria ei carieră, înscriindu-se la cursurile unei facultăţi. "Am vrut să încep ceva cu viaţa mea, dar în urma insistenţelor lui am fost nevoită s-o las baltă", se plânge femeia

Pentru agenţia de ştiri Mediafax domnul avocat Kovács Zsolt a spus că va încerca să încheie divorţul amiabil, afirmând însă că în cazul în care Tőkés László o va ataca pe clienta sa, "cum a mai făcut-o, aceasta va prezenta dovezile pe care le are împotriva lui". Avocatul Kovács Zsolt, a mai declarat corespondentului Mediafax că se pregătesc de un divorţ dificil, iar clienta sa se aşteaptă să fie atacată de soţul ei, motiv pentru care s-a pregătit de luni de zile să răspundă în cazul unor provocări, având strânse zeci de scrisori de dragoste, sms-urile şi notiţele europarlamentarului care demonstrează relaţiile extraconjugale pe care acesta le-a avut în ultimii aproximativ 20 de ani.

"Dânsa a luat această decizie pentru că vrea să îşi continue viaţa, nu mai putea trăi într-o căsătorie care, de fapt, nu mai există. Este aberant ca într-o căsnicie să se discute prin scrisori pe care şi le trimiteau prin poştă, ei locuind în aceeaşi casă", a spus Kovács.

Totodată, avocatul a afirmat că, pe lângă înscrisuri, vor aduce martori care să dovedească faptul că Tőkés a înşelat-o pe soţia sa.

"Avem şi probe scrise, dacă va trebui vom aduce martori importanţi, martori oculari, dar vedem după prima înfăţişare", a spus Kovács.

Acesta a afirmat că, în opinia sa, cei doi nu se vor împăca.

"Împăcarea este exclusă. Nici nu cred că se va discuta despre împăcare. Este o decizie foarte importantă şi, odată luată, nu cred că doamna Tőkés se va răzgândi", a afirmat Kovács.

Purtătorul de cuvânt al judecătoriei Oradea, domnul judecător Cristi Dănileţ a declarat că doamna (Tőkés) pretinde desfacerea căsătoriei, revenirea la numele anterior, şi pârâtul (Tőkés László) să fie obligat la plata pensiei de întreţinere pentru cei doi copii majori ai cuplului care în acest moment îşi continuă studiile.

Divorţul şi consecinţele acestuia în Biserica Reformată.

Ziarul Adevărul spune că potrivit episcopului reformat Csűri István, problemele personale ale lui László Tökés nu-l vor afecta în activitatea bisericească. „Este o problemă personală. Nici episcopia, nici eu nu vom face nimic. Noi suntem protestanţi, divorţul nu este o problemă la noi", a spus episcopul reformat de Oradea.

Aceste afirmaţii sunt întărite de opinia profesorului universitar Peres Imre, şeful catedrei de teologie reformată din cadrul Universităţii din Debrecin care spune că Biserica reformată nu a avut niciodată o dogmă clară în ceea ce priveşte divorţul. În cazul în care unele teze nu sunt formulate în doctrina credinţei, ele sunt bazate pe Biblie. Din cauza acestor interpretări diferite, o anumită libertate este acordată atât pentru prelaţi cât şi pentru enoriaşi

Indiferent de ce se va întâmpla, imaginea domnului Tőkés László este foarte serios şifonată. Am citit reacţiile de pe blogurile maghiare şi cititorii acestor bloguri îl gratulează cu aprecieri deloc măgulitoare. Şi acesta este abia începutul. Cel mai mult mi-a plăcut postarea lui czjanos care, cu mult umor, spune: "Bunăoară, Tökés ar trebui să se ascundă prin vârfurile Retezatului, poate, poate, că vreun urs brun rătăcit l-ar mânca şi, plângând, ar zice că în viaţa lui nu a mai mâncat un episcop atât de stricat!"

Aşadar au ieşit la iveală adevărurile atât de evidente pe care adepţii lui au încercat să le ascundă.

Primul punct de vedere al lui Tőkés László.

Cu toate că îşi propusese să păstreze tăcerea, totuşi agenţia de ştiri MTI a reuşit să-i smulgă un punct de vedere sumar pârâtului Tőkés László. El recunoaşte că acest proces de divorţ este cea mai mare criză şi provocare a vieţii lui. Totodată el mai reunoaşte starea de facto existentă: "După ce anul trecut în decembrie soţia mea m-a părăsit şi s-a mutat de acasă, săptămâna trecută a înaintat cererea de divorţ. Deoarece nu am putut să schimb această situaţie, sunt nevoit să respect şi să iau act de această decizie"

Cât de mult va respecta el decizia doamnei Tőkés Edith vom constata cu toţii când va începe campania de spălare a imaginii politicianului maghiar.

Oricum este evident că în ultimele luni a stat cu această sabie a lui Damocles deasupra capului său şi era necesar să facă aceea gălăgie din luna februarie 2010 pentru a mai putea salva ceva din aparenţe.

Ce şochează la Tőkés László este lipsa de bun simţ.

Acesta mai spune: "Ca om care îşi iubeşte familia şi copiii, trăiesc aceste momente ca cea mai mare criză şi provocare din viaţa mea."

Atunci când eşti slujitorul lui Dumnezeu, deci te dai o persoană morală şi creştină, comiţi cu consecvenţă păcatul adulterin şi atunci când eşti pus să dai socoteala pământească a nelegiuirilor tale familiale refuzi să te confrunţi cu realitatea crudă. Încerci să te ascunzi în spatele minciunilor tale şi a falsei imagini pe care ai creat-o împreună cu grupul de interese din spatele tău. Ba mai mult chiar, mimează valorile creştine familiale (câtă ipocrizie!) şi refuză să comenteze spunând că ţine la "sacralitatea familiei".

Conform preceptelor creştine femeia se poate considera liberă de sacralitatea unirii sotilor prin căsătorie în două situaţii: moartea soţului şi desfrâul soţului. Conform aceloraşi precepte femeia devine egală cu bărbatul său, şi ea poate avea initiaţiva despărţirii.

Deci dacă tot ţinea atât de mult la această noţiune de "sacralitate a familiei", Tőkés László ar fi trebuit în primul rând să-şi respecte familia şi soţia şi să nu comită acele adulteruri repetate de care se plânge distinsa doamnă Tőkés Edith.

Când Tőkés László a ales să-şi distrugă în mod sistematic căsnicia nu ia păsat de sacralitatea acesteia. Ca şi om al bisericii era obligat să se gândească la acel lucru. Dar Tőkés László a ales calea desfrâului şi a ales să-şi dezonoreze soţia şi familia.

Eurodeputatul László Tőkés nu a dorit să vorbească vineri, 09 aprilie 2010, despre divorţul intentat de soţia sa, Edith, şi despre consecinţele acestuia, dar a declarat, pentru Agerpres, că are şi el ''o cruce de dus''.

''Nu doresc să declar nimic acum despre această situaţie, mi-am făcut cunoscut, nu de mult, punctul de vedere, într-un comunicat pe această temă. Am şi eu o cruce de dus'', a spus eurodeputatul, după conferinţa de presă în care a anunţat dobândirea statutului juridic al CNMT şi poziţia conducerii acestuia faţă de alegerile legislative din Ungaria.

Privind lucrurile din ansamblu, parcă motivaţiile pentru care Tőkés László a ieşit furibund la atac în ultimele săptămâni încep să prindă contur. Domnul Tőkés László şi-a dat seama că divorţul înseamnă distrugerea în mare parte a imaginii sale publice, şi aşa destul de controversate, dar pe de altă parte atît de mistică şi de mistificată în rândul ultranaţionaliştilor maghiari, şi a ieşit la atac pentru a se putea justifica. Pentru a putea spune că în spatele acestui atac mârşav la imaginea sa publică sunt cei care au lucrat şi au colaborat cu Odioasa Securitate, şi ale căror privilegii sunt acum puse în pericol de neo-cruciada anticomunistă a domniei sale.

Şi probabil la ora asta domnia sa se miră cum de a avut curaj distinsa doamnă Tőkés Edith să încerce să pună capăt suferinţelor sale chiar acuma când el e pe valul istoriei şi în fruntea Cruciadei pentru Dreptate şi Morală în Europa.

**********

Replica inginerului Tőkés István - fratele lui Tőkés László!

După şocul primelor zile, când cei din gruparea lui Tőkés László nu au fost capabili să prezinte o replică la acuzele doamnei Tőkés Edith, a ieşit la rampă inginerul Tőkés István care printr-oo scrisoare furibundă o atacă pe doamna Tőkés Edith şi în acelaşi timp îl scuză pe fratele adulterin. Inginerul Tőkés István o consideră pe cumnata sa ca fiind o femeie extrem de materialistă, că este arogantă, că nu-i păsa de soţul ei. Povesteşte că odată cearta dintre ei a degenerat într-atât încât în faţa soţului a rupt textul cu predica acestuia, mai mult chiar s-a întâmplat şi ca Tőkés Edith să spargă cu toporul uşa biroului lui Tőkés László. Mai subliniază că anul trecut a dus o campanie împotriva soţului ei la alegerile europarlamentare şi că în cele din urmă l-a şantajat că dacă nu-i dă bani o să ducă o campanie de denigrare împotriva acestuia în presă.Mai mult chiar, în aceastăă scrisoare inginerul Tőkés István îl scuză pe fratele său de păcatele adulterine spunând că :: "Cât priveşte acuzele privind "iubitele", din punct de vedere fizic, László nu a avut şi nu are timp pentru aşa ceva, dacă din cele amintite mai sus, şi ca orice om celebru, uneori nu a putut alunga cîteva din frumuseţile care s-au cuibărit în patul său.. (Stupefiant!)(Stupefiant!)
Aceast fragment din scrisoarea deschisă a lui Tőkés István relevă gravele neînţelegeri existente şi arată că lupta va fi dură şi cu lovituri sub centură, miza cea mare fiind imaginea lui Tőkés László::

"Ca frate al lui Tőkés László, şi ca o persoană care deja am trecut printr-un calvar asemănător, consider că am responsabilitatea de a arăta şi "cealaltă faţă" a monedei. Mă întreb, cum se simte acel bărbat, care ani la rândul (ocupat fiind, datorită nenumăratelor obligaţii), după ce se întoarce acasă în acele zile aglomerate, să nu fie primit cu căldură şi nici măcar cu o cană de cafea?"Ca frate al lui Tőkés László, şi ca o persoană care deja am trecut printr-un calvar asemănător, consider că am responsabilitatea de a arăta şi "cealaltă faţă" a monedei. Mă întreb, cum se simte acel bărbat, care ani la rândul (ocupat fiind, datorită nenumăratelor obligaţii), după ce se întoarce acasă în acele zile aglomerate, să nu fie primit cu căldură şi nici măcar cu o cană de cafea?
A cărui soţie nu este capabilă să ofere înţelegere soţului, darămite să dea Dumnezeu să-i fie sprijin ci doar să-l considere pe acesta bancherul său? Într-o asemenea căsnicie stricată, mai devreme sau mai târziu, în această situaţie, ura soţiei se înrâureşte într-atât că de pildă la alegeri face campanie împotriva soţului ei.
În mod drept vă puteţi întreba de ce după 20 de ani de pretinsă „căsnicie rea”, abia acuma intentează doamna Edit un proces de divorţ? În opinia mea, de aceea că, atât timp cât era de împărţit o cotă dintr-un salariu modest de preot, acuma o înghesuie să devină „victimă” pentru acei 30% ca urmare a actualului salariu de parlamentar EU.
De aceea nici vremurile trecute nu au fost atât de rele. Ea l-a însoţit pe episcop în Argentina, Australia, America, binenţeles fără ca să se comporte aşa cum se cuvine unei episcopese. Măria Sa mergea la frizer în Debrecin (Ungaria), binenţeles pe lângă acele, din păcate prea târziu intrate în vigoare, „contabilizări severe”......, ....de a se îmbrăca de asemenea şi de a merge ani la rând la psihiatrul preferat. În anii lor cei buni nu numai casa lor a fost trecută pe numele lui Edit, dar fratele meu a fost generos cu toată familia Joó.

Cât priveşte acuzele privind "iubitele", din punct de vedere fizic, László nu a avut şi nu are timp pentru aşa ceva, dacă din cele amintite mai sus, şi ca orice om celebru, uneori nu a putut alunga cîteva din frumuseţile care s-au cuibărit în patul său. (Stupefiant!)

Mărturisesc, deşi fără tragere de inimă, că am ţinut legătura multă vreme, mai mult cu cumnata mea, şi i-am scris ei o scrisoare referitoare la divorţ, enunţând că „tu ori eşti foarte bolnavă ori foarte josnică” doar atunci când, privind în lumina urii ei de astăzi, înMărturisesc, deşi fără tragere de inimă, că am ţinut legătura multă vreme, mai mult cu cumnata mea, şi i-am scris ei o scrisoare referitoare la divorţ, enunţând că „tu ori eşti foarte bolnavă ori foarte josnică” doar atunci când, privind în lumina urii ei de astăzi, în scrisoarea oficială din iulie 2009 şi-a caracterizat căsnicia, inducând în eroare şi cu privire la trecutul din Timişoara.
Uneori, în urma experienţelor familiale, cuget dacă nu cumva Securitatea sau urmaşii acesteia au implantat-o pe această femeie plină de ură şi cu foame de bani? Pe de altă parte mă bucur, că în sfârşit fratele meu, se poate răscumpăra din această situaţie de coşmar, mai ceva ca cea din anii Ceauşescu.
Cu stimă
Tőkés István"

Ulterior, în cotidianull Storyonline au mai apărut trei fragmente din această scrisoare teribilă::

"Toate aceste probleme provin din faptul că Edith nu a putut să accepte popularitatea fratelui meu. După un timp, ea nu a putut să se comporte aşa cum s-ar fi aşteptat din partea soţiei unui om faimos. Cearta lor a degenerat odată într-atât încât Edith a rupt textul predicii în faţa ochilor fratelui meu. Eu cred că era geloasă pe succesele lui László şi pur şi simplu nu a putut înţelege că din cauza muncii - chiar de aceea ca să întreţină pe cei dragi - a fost uneori forţat să stea departe de familia lui.""Toate aceste probleme provin din faptul că Edith nu a putut să accepte popularitatea fratelui meu. După un timp, ea nu a putut să se comporte aşa cum s-ar fi aşteptat din partea soţiei unui om faimos. Cearta lor a degenerat odată într-atât încât Edith a rupt textul predicii în faţa ochilor fratelui meu. Eu cred că era geloasă pe succesele lui László şi pur şi simplu nu a putut înţelege că din cauza muncii - chiar de aceea ca să întreţină pe cei dragi - a fost uneori forţat să stea departe de familia lui."

Pentru gafele demascatoare făcute în această scrisoare de către fratele preotului reformat imoral, Tőkés István a primitt premiul Transidex - "Morcovul"".

Consideraţiile lui Tőkés László referitor la scrisoarea fratelui său.
Tőkés László nu comentează afirmaţiile fratelui său, pe care le considerăă "prostii"". "Nu înţeleg de ce a scris scrisoarea aceea. El nu are de unde să ştie ce se întâmplă în casa mea"", a declaratt BIHOREANULUI "Eu, spre deosebire de ea, nu o să o vorbesc de rău..."", a mai spus europarlamentarul. De fapt, nici nu trebuie, căci o fac alţii în locul lui.....mai scrie săptămânalul. Interpelat de BIHOREANUL, Kovács Zsolt, avocatul lui Tőkés Edith, a declarat că soţia europarlamentarului nu intenţionează să răspundă acuzaţiilor pe care i le aduce familia soţului.. "Iniţial, ne-am gândit să răspundem, dar ulterior doamna Edith a renunţat. Nu doreşte să intre în polemici. Ne pregătim de proces"", explică avocatul. fostul episcop, care nici nu confirmă, nici nu infirmă poveştile dezvăluite de Tőkés István..

Scrisoarea replică a unei femei psiholog- jurist care îl pune la punct pe Tőkés István, fratele episcopului

Stimate Tőkés István!
Cu siguranţă vă aduceţi aminte de mine, atunci când la Érd v-am felicitat pentru faptele eroice din 1989 ale cuplului Tőkés. V-aţi uitat la mine întrebător, că doar posteritatea a cam uitat de gravida de atunci Tőkés Lászlóné (Edith), care într-o situaţie cumplită şi-a urmat soţul fără rezerve, şi prin el, ideile. Vă rog să nu stricaţi şi mai mult statutul moral, aflat şi aşa în cădere liberă, al elitei politice maghiare şi prin aceasta şi a societăţii maghiare, cu faptul că, atât de vădit, dumneavoastră învinovăţiţi victima, din punct de vedere a sistemului de valori creştine, şi bagatelizaţi şi legitimaţi astfel păcatul de adulter!
Aceia care au urmărit, pas cu pas, calea de viaţă a cuplului Tőkés, ştiu că Edith a fost o femeie gospodină, şi consider că este josnic ca să analizaţi dacă, în general, a fost la coafeză în Debrețin, din contră consider că este o lipsă de etică gravă faptul că se încalcă secretul medical, atunci când un membru de familie divulgă faptul că ruda sa merge la psihiatru. Sper că pe dumneavoastră doar ura oarbă vă conduce, atunci când, fără nici un temei, suspectaţi pe cumnata dumneavoastră că este securistă şi din cauza aceasta vă veţi cere cât mai repede posibil scuze de la ea în faţa opiniei publice.
Iar asemănarea căsniciei lor cu era Ceauşescu din care fratele dumneavoastră se poate răscumpăra o consider o jignire şi mai dură.
Pe această cale vă solicit dumneavoastră şi familiei Tőkés ca să înceteze discreditarea lui Edith, pentru-că dumneavoastră ştiţi cel mai bine că ea nu merită aşa ceva. Nu sunt o moralistă, dar ca o femeie profund creştină simt profund, ce drum de viaţă umilitor poate conduce o soţie, care în linişte, cu sacrificiu de sine, a trecut de la măturatul sub covor la un divorţ zgomotos. Dumneavoastră făcând referire la lumea pseudo conservatoare, pseudo cetăţenească şi ipocrită, îngăduiţi fratelui ca acesta să permită uneori în patul său câteva „frumuseţi”. În acelaşi timp îmi pun întrebarea de ce oare domnul episcop nu s-a afişat aproape niciodată în public cu soţia sa?
Fiindcă v-a scăpat ceva în logica dumneavoastră. Atitudinii pseudo conservatoare, pseudo cetăţeneşti şi ipocrite îi aparţine ridicarea pe un piedestal a căsniciei şi o discreţie maximală care să înconjoare întreţinerea amantei.
Fac apel la dumneavoastră şi presa tabloidă avidă de senzaţional ca să nu distrugă în continuare reputaţia cuplului Tőkés, lăsându-i să-şi rezolve relaţia lor cu demnitate.
Ce se întâmplă în jurul lor nu este un sex-story, ci o dramă de familie, care reflectă criza gravă a modelului familial creştin în care, de asemenea şi fratele dumneavoastră are responsabilitatea sa.
Cu respect,
Dr. Szöőr Anna – psiholog-jurist
15 aprilie 2010

Patriarhul familiei Tőkés, venerabilul Tőkés István (94 ani), şi-a făcut public punctul de vedere în ceea ce priveşte procesul de divorţ al fiului său, Tőkés László.

"Mă doare tare scandalul în care este implicat fiul meu" a declarat pentru Blikk venerabilul Tőkés István. Acesta a mai spus că are încredere în cinstea fiului său şi, în măsura în care, chiar dacă, doamna Tőkés Edith are dreptate, nu ar avea voie să expună problemele de familie. El mai crede că până la urmă totul se va clarifica: - "Singura mea măsură este adevărul, adevărul Dumnezeului cel viu."
Tőkés István-tatăl a mai declarat că, de la izbucnirea scandalului, nu a mai vorbit cu fiul lui, dar a subliniat că regretă nespus cele întâmplate, în special pentru-că este vorba de faptul că se destramă o familie cu trei copii. Este de datoria judecătoriei să clarifice lucrurile, şi ce se va întâmpla după divorț, dar că nu este de acord cu faptul că nora sa a făcut publice acuzele sale (aici bătrânul patriarh Tőkés greşeşte deoarece doamna Tőkés Edith nu a făcut declaraţii publice).
Ca valoare spirituală, un asemenea lucru nu se poate face nici măcar în secolul XXI.
Tőkés István-tatăl mai spune că niciodată nu a avut vreun conflict cu nora sa şi chiar dacă au fost diferende în cuplu, acestea nu s-au desfăşurat niciodată în public. Cât despre susținerile soţiei, cu privire la faptul că Tőkés László ar fi avut iubite, profesorul de teologie a spus că:: „am cinci băieţi, dar despre el mi-aş putea închipui cel mai puţin că a făcut acest lucru”..(Se pare că bătrânul patriarh va trebui să-și schimbe convingerile cu privire la acest aspect al problemei)..

Europarlamentarul Tőkés László şi aghiotantul său, Toró T. Tibor (preşedinte executiv al CNMT) se agită, deranjaţi de faptul că presa şi-a permis să publice informaţii despre procesul de divorţ al preotului imoral. Mai mult chiar, europarlamentarul Tőkés László cere Judecătoriei Oradea să înceapă o anchetă internă.

Conformm Mediafax şii Bihoreanul biroul de presă al europarlamentarului LLászló Tőkésa făcut publică, miercuri,, o cerere depusă de fostul episcop la Judecătoria Oradea, în 30 martie, prin care solicită, în baza Legii privind accesul la informaţiile de interes public, să i se comunice dacă dosarele instanţei pot fi consultate şi de alte persoane decât părţile, dacă presa are acces la ele şi dacă instanţa are vreo responsabilitate privind confidenţialitatea datelor din dosare, ţinând cont şi de prevederile constituţionale privind protecţia vieţii private şi a imaginii persoanei..
În aceeaşi cerere, ToTőkésusţine că până la data de 30 martie el nu a primit citaţie la procesul de divorţ, dar în schimb, cu o zi înainte, ziarul local "Bihoreanul" a făcut publice detalii din acţiunea înaintată de soţia sa, în condiţiile în care Edith ToTőkési avocatul acesteia i-ar fi spus că nu au predat copii după document vreunei alte persoane.În aceeaşi cerere, Tokes susţine că până la data de 30 martie el nu a primit citaţie la procesul de divorţ, dar în schimb, cu o zi înainte, ziarul local "Bihoreanul" a făcut publice detalii din acţiunea înaintată de soţia sa, în condiţiile în care Edith Tokes şi avocatul acesteia i-ar fi spus că nu au predat copii după document vreunei alte persoane.
"În atare situaţie, bănuiala mea se îndreaptă spre ideea după care conţinutul dosarului sau copia după cererea de chemare în judecată au fost obţinute de către ziaristă sau de către o altă persoană direct de la dosarul instanţei de judecată", scrie Tőkés, care solicită Judecătoriei Oradea să înceapă o anchetă internă, "pentru a cunoaşte eventuala răspundere personală a funcţionarilor instanţei de judecată.
Tot conform ziarului "Bihoreanul" deoarece fostul episcop s-a "blocat" singur prin refuzul de a face declaraţii - invocând că vrea să protejeze "intimitatea şi sacralitatea vieţii de familie de evidentele intenţii politice nocive, precum şi de presa de scandal" - Tőkés László şi-a pus aghiotantul, pe Toró T. Tibor, preşedinte executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), să înfiereze dezvăluirile presei româneşti, punându-le pe seama mai vechii sale obsesii, Securitatea. aceastăă scrisoare a preşedintelui executiv al CNMT, Toró T. Tibor, initulată "Nu vom tolera o campanie de denigrare a imaginii - politice şi morale - a lui Tőkés László", consideră că apariţia în presă a detaliilor privind divorţul din familia Tőkés reprezintă "scurgeri", cu tentă politică"..
"Aşteptăm ca autorităţile abilitate să facă lumină în acest caz şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi", se arată în scrisoarea semnată de Toró, care apreciază că "ceea ce presa de scandal denumeşte «dezvăluire» nu este un demers întâmplător, ci se desfăşoară în baza unui scenariu adaptat de la serviciile secrete ale vechiului regim, demers care se înscrie în eforturile de denigrare din ultimii 20 de ani îndreptate împotriva lui Tőkés László, care a fost ţinta unei perpetue campanii menite să îl discrediteze politic şi moral".
"Scopul vădit al acestei cruciade propagandiste, născocită în bucătăria Securităţii regimului postcomunist, este demolarea imaginii - politice şi morale - a «eroului de la Timişoara», a apărătorului spiritului anticomunist al Revoluţiei, a celei mai credibile personalităţi care luptă pentru unitatea spirituală a comunităţilor maghiare care trăiesc în ţările din Bazinul Carpatic", conchide documentul.
Un alt document dat publicităţii de biroul de presă al europarlamentarului este chiarr cererea BIHOREANULUI adresată fostului episcop, cerere rămasă şi până azi fără răspuns (ca de altfel alte cereri adresate aceluiaşi europarlamentar în ceea ce priveşte alte chestiuni- notă - AAD) în care ziarul îi solicita o reacţie la acuzaţiile nevestei, de traumatizare, abuzuri şi lipsă de fidelitate..

Replica pe măsură a vicepreşedintele Judecătoriei Oradea, Cristi Danileţ.

Vicepreşedintele Judecătoriei Oradea, Cristi Dănileţ,a declarat, referitor la cererea lui Tőkés László de a se stabili dacă detaliile despre divorţul intentat de soţia sa au ajuns în presă din arhiva instanţei, că dosarele care privesc activitatea de judecată sunt publice.
Contactat de corespondentull MEDIAFAX, vicepreşedintele Judecătoriei Oradea, Cristi Danileţ, a confirmat primirea cererii din partea europarlamentarului Tőkés László, prin avocat, şi a spus că răspunsul îi va fi trimis acestuia joi.
"Dosarele şi registrele care privesc activitatea de judecată sunt publice şi pot fi consultate de orice persoană care justifică un interes legitim, precum şi de ziarişti, în baza unui regulament de organizare interioară şi a unui ghid de bune practici adoptat de CSM în 2006, care reglementează aceste situaţii. Există şi excepţii: dosarele care se judecă în şedinţă secretă, cauzele privind adopţiile şi cele privind perchezițiile şi interceptările", a spus Danileţ.

Judecătoria cere să nu fie implicată în scandalul divorţului lui Tőkés

Conform informaţiilor apărute în Bihoreanul, într-un comunicat făcut public, vineri, de purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Oradea, vicepreşedintele Cristi Danileţ, instituţia se delimitează de dezbaterea publică generată de divorţul europarlamentarului Tőkés László , arătând că Judecătoria este autoritatea chemată să soluţioneze litigiul în cursul procedurii judiciare demarate la sesizarea părţilor. , într-un comunicat făcut public, vineri, de purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Oradea, vicepreşedintele Cristi Danileţ, instituţia se delimitează de dezbaterea publică generată de divorţul europarlamentarului Tőkés László , arătând că Judecătoria este autoritatea chemată să soluţioneze litigiul în cursul procedurii judiciare demarate la sesizarea părţilor.
Vicepreşedintele confirmă faptul că a primit petiţia lui László Tőkésîn legătură cu modul de acces al terţilor la dosare şi eventuala responsabilitate a instituţiei în legătură cu apariţia în BIHOREANUL a unor informaţii din acesta, dar răspunsul este că nu s-a încălcat nicio lege.. "În urma verificărilor efectuate la compartimentele instanţei nu s-a constatat vreo încălcare a legii sau a regulamentelor aplicabile în legătură cu accesul la dosar", cu atât mai mult cu cât procesul de divorţ al soţilor Tőkés Lászlóóó şi Edith este unul public, iar până în prezent niciuna dintre părţi nu a solicitat soluţionarea cauzei în şedinţă nepublică.""
Vicepreşedintele Judecătoriei Oradea solicită, pe de altă parte, părţilor şi mass media să nu implice justiţia în această dezbatere publică şi să nu facă speculaţii de natură politică în legătură cu soluţionarea acestui caz.Vicepreşedintele Judecătoriei Oradea solicită, pe de altă parte, părţilor şi mass media să nu implice justiţia în această dezbatere publică şi să nu facă speculaţii de natură politică în legătură cu soluţionarea acestui caz.
„Tratarea acestui dosar şi soluţionarea cauzei se va face de către judecător la fel ca şi în orice alt caz, în condiţii de independenţă şi imparţialitate, şi prin aplicarea întocmai a regulilor de drept şi procedurlor legale. Totodată, instanţa judecătorească nu are mijloace legale de a cenzura sau a controla apariţiile din presă, jurnaliştii fiind singurii care îşi asumă modul în care decid tipul şi modul de comunicare către public a informaţiilor pe care le deţin în legătură cu dosarele aflate pe rolul instanţei", se specifică în comunicatul semnat de judecătorul Cristi Danileţ.
„Tocmai pentru a respecta dreptul la viaţa privată al părţilor implicate în dosarul 5792/271/2010, privind divorţul celor doi soţi, instanţa nici nu confirmă, nici nu infirmă relatările apărute deja în presă ca fiind susţineri cuprinse în cererea de chemare în judecată. Este libertatea presei de a dezbate acest caz şi a părţilor de a se implica în astfel de dezbateri publice, însă instanţa va rămâne în afara acestora, ea fiind autoritatea chemată să soluţioneze litigiul în cursul procedurii judiciare demarate la sesizarea părţilor", a încheiat vicepreşedintele Judecătoriei.
Tőkés László continuă să nege evidenţele şi realitatea faptelor imorale pentru care soţia sa a introdus divorţul şi intoxică opinia publică cu comunicate fantasmagorice în care prezintă închipuirile sale ca fiind realităţi obiective.

Conformm Mediafax, Tőkés László pune dezvăluirile despre divorţul său pe seama unei conspiraţii orchestrate de fosta Securitate.Tőkés László a declarat, vineri 16 aprilie 2010, într-o conferinţă de presă la Oradea, că nu se lasă intimidat de "campania negativă" pornită la adresa sa şi că va continua deconspirările, deşi împotriva sa s-au coalizat foştii colaboratori ai Securităţii, reactivaţi de foşti ofiţeri de Securitate..
După conferinţa de presă, Tőkés László a împărţit presei un comunicat potrivit căruia "continuarea activităţii de deconspirare se loveşte de o puternică rezistenţă".După conferinţa de presă, Tőkés László a împărţit presei un comunicat potrivit căruia "continuarea activităţii de deconspirare se loveşte de o puternică rezistenţă".
În document, Tőkés László arată că nu poate fi trecut cu vederea faptul că după ultimele sale dezvăluiri "a urmat o serie de contratacuri puternice şi încercări, directe sau indirecte, de a bloca prezentarea adevărului".
De asemenea, fostul episcop reformat îşi exprimă bănuiala, în documentul citat, că "foştii ofiţeri sub acoperire ai Securităţii i-au reactivat pe vechii colaboratori", în încercarea de a-l discredita şi de a compromite campania sa de dezvăluiri, tentative care au culminat cu prezentarea documentelor din dosarul de divorţ intentat de soţia sa.
Din lista celor care urmăresc compromiterea sa ar face parte, potrivit europarlamentarului, nu doar foşti securişti, ziarişti orădeni şi politicieni din UDMR, ci şi mulţi preoţi dintre cei vizaţi de deconspirare.
"În ciuda numeroaselor diversiuni, dezvăluirile vor continua. La două decenii de la începutul schimbării de regim, asanarea morală este o o prioritate a societăţii şi a naţiunii noastre", a anunţat Tőkés László.

Totodată a dat publicităţii unn set de documente care ar trebui chipurile să probeze veridicitatea afirmaţiilor sale..

Primul termen din procesul de divorţ:

Conformm Bihoreanul: Tőkés Edith şi avocatul ei, Kovács Zsolt, s-au prezentat miercuri la primul termen al procesului de divorţ înaintat europarlamentarului Tőkés László. Fostul episcop nu a fost prezent, fiind reprezentat doar de avocatul său, Kolozsi Árpád, care a şi cerut amânarea cauzei, anunţând că a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea procesului la o altă judecătorie din ţară..
Avocatul lui Tőkés Edith a solicitat magistratului care judecă dosarul de divorţ să respingă cererea, ca fiind fără temei. "Nu există niciun motiv pentru ca acest proces să se mute de la Oradea", a declarat Kovács Zsolt Totodată, avocatul a mai cerut ca următoarele şedinţe să aibă loc cu uşile închise, solicitare admisă de judecătoare. "Oricum aş fi dispus judecarea în Camera de Consiliu", a precizat preşedinta completului. Următorul termen a fost programat la data de 30 iunie 2010.Avocatul lui Tőkés Edith a solicitat magistratului care judecă dosarul de divorţ să respingă cererea, ca fiind fără temei. "Nu există niciun motiv pentru ca acest proces să se mute de la Oradea", a declarat Kovács Zsolt Totodată, avocatul a mai cerut ca următoarele şedinţe să aibă loc cu uşile închise, solicitare admisă de judecătoare. "Oricum aş fi dispus judecarea în Camera de Consiliu", a precizat preşedinta completului. Următorul termen a fost programat la data de 30 iunie 2010.

Al doilea termen din procesul de divorţ:

Al doilea termen din procesul de divorț de la Oradea s-a aflat sub spectrul procedurii de strămutare de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Din acest motiv s-au făcut doar pași mărunți, instanța stabilind ca următorul termen va avea loc la data de 29 septembrie 2010. În mod oficial amânărea s-a făcut ”având în vedere cererea de amânare formulată de reprez. reclamantei, pentru studierea întâmpinării”. În funcție de rezultatul procedurii de strămutare, instanța de judecată va decide pe baza probatoriului depus care vor fi martorii audiați. Pe de altă parte, la solicitarea judecătorului de caz, avocaţii celor doi soţi au luat decizia să se abţină de la orice declaraţie publică până la finalul procesului:

"Am decis împreună cu avocatul părţii adverse să ne abţinem de la declaraţii publice. Este mai bine pentru ambele părţi ca, până la pronunţarea unei sentinţe, să păstrăm confidenţialitatea asupra dezbaterilor. Cel puţin deocamdată",

a declarat, la ieşirea din sala de judecată, Kovács Zsolt, avocatul doamnei Tőkés Edit.

Procedura de strămutare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul 4014/1/2010 :

Avocatul preotului Tőkés László a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 10 mai 2010 o cerere de strămutare a procesului de divorţ. Instanţa de judecată a constituit dosarul 4014/1/2010 şi a dat un prim termen la data de 20 ianuarie 2011. Cum domnul Tőkés László nu se consideră un om demn de a aştepta atât amar de vreme a decis să depună o cerere de preschimbare de termen, în vederea soluţionării mai rapide a cererii de strămutare.

La termenul din 16 septembrie 2010, completul de judecată respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de petentul Tőkés László, astfel că cererea de strămutare a procesului de divorț se va judeca la data stabilită inițial și anume 20 ianuarie 2011.

Așa cum era de altfel previzibil, la data de 20 ianuarie 2011 prin încheierea nr.337 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se respinge cererea de strămutare a dosarului nr. 5792/271/2010 al Judecătoriei Oradea formulată de petentul Tőkés László. Decizia este irevocabilă. Astfel această încercare de tergiversare a procedurii de divorț, de victimizare preotului Tőkés László a eșuat în mod lamentabil. Dorința de a pune martorii pe drumuri sute de kilometri pentru a nu putea depune mărturie a fost sortită eșecului din start, întrucât nu au existat motive temeinice pentru ca o astfel de procedură să fie strămutată la o altă instanță. Din acest moment lucrurile vor decurge normal și într-o perioadă rezonabilă de timp procedura de divorț se va finaliza.

Corb la corb nu-și scoate ochii!

În deliru-i caracteristic, la data de 27 septembrie 2010, cu ocazia halucinantelor sale conferințe de presă, preotul imoral Tőkés continuă să amestece puroiul vieții sale private în vârful săgeților otrăvite cu care își atacă oponenții deveniți indezirabil și lansează acuze și către fostul partener de luptă Szász Jenő acuzându-l că pedalează în mod nerușinat atât în Secuime cât și în cercurile puterii de la Budapesta făcând aprecieri la cronica scandaloasă a vieții sale private, discreditând astfel CNMT- ul. În cadrul acestei conferințe îl numește nerușinat pe acesta de mai multe ori, afirmând că „această procedură este nerușinată nu numai în ceea ce îl privește pe Szász Jenő, ci în mod regretabil are repercusiuni și asupra membrilor cinstiți și onești ai Partidului Civic Maghiar. Cu toate acestea ei ar merita mai mult. Astfel atât este de scurt drumul de la Corina Crețu la Szász Jenő. (Conform Kronika) ….Delirant!

În replică, la 28 septembrie 2010 printr-un comunicat de presă tăios și acid semnat de biroul de presă al Partidului Civic Maghiar, se aduce la cunoștința opiniei publice că:

”Politica Partidul Civic Maghiar are la temelie valorile de bază ale libertăţii, naţiunii, familiei, ardelenismul, autonomia şi solidaritatea de îngrijire creştine. Pe baza acestor valori, în cazul persoanelor care își asumă un rol în viaţa publică s-ar cuveni ca acestea să trăiască o viață de familie exemplară care să fie un exemplu în fața unei comunități. În schimb, Tőkés László - asemănător odiseei lipsei de loialitate din viața politică! - ar dori să arunce în gâtul Partidului Civic Maghiar și odiseea eșecului vieții sale private.

Conform programului Partidului Civic Maghiar: familia este comunitatea cea mai naturală a vieții, elementul de bază cel mai vechi al societății care își asumă de la sine propriile țeluri și justificări. Familia, ca și calitate, nu poate fi redobândită, nici în scopul vreunui grup de interese, nici în scopul slujirii așa numitelor înalte țeluri sociale, având rezerva unității sale.

Rolul său este fundamental în prezervarea societății, deoarece în cazul în care familiile sunt rănite, prin ele se aduc prejudicii și celorlalte forme comunitare.

Conform învățămintelor Bisericii romano-catolice părțile care compun căsnicia leagă o căsătorie care este sacramental sfântă. Conform Bisericilor istorice maghiare protestante Dumnezeu sfinţeşte căsătoria, şi, ca atare, cerem lui Tőkés László ca să nu se socotească cu opinia publică, nici măcar cu Partidul Civic Maghiar, ci să se socotească cu bunul Dumnezeu.

Partidul Civic Maghiar nu a dorit și nu dorește nici în viitor să se ocupe cu acest tip de comportament al lui Tőkés László. Mai mult chiar considerăm ca fiind de compătimit modul în care se desfășoară viața privată a lui Tőkés László, cu atât mai mult cu cât în persoana lui am cinstit și un important cap al bisericii, dar cerem ca după criza din viața privată să nu provoace o criză și în viaţa publică și să termine odată pentru totdeauna cu toate atacurile și cu acuzele împotriva Partidului Civic Maghiar și a președintelui acestuia.”

Pe 29 septembrie 2010, biroul de presă al lui Tőkés László halucinează în continuare pe subiect, spunând că prin acest comunicat alde Szász Jenő nu au făcut altceva decât să confirme informațiile venite din cercurile puterii de la Budapesta. ((Conform Nepszava)

Al treilea termen din procesul de divorţ:

Chiar dacă pârâtul Tőkés László nu dorește să se prezinte la procesul său de divorț, al treilea termen din procesul de divorț de la Oradea a marcat un pas înainte deoarece instanța de judecată văzând dispoziţiile art.167 raportat la art.186 C.proc.civ., fiind concludentă şi utilă cauzei proba testimonială solicitată de ambele părţi, amână pentru data de 10 noiembrie 2010, când va începe audierea martorilor propuși de cele două părți aflate în divorț.

Proba testimonială este acel mijloc legal de probă, constând în relatarea făcută oral de o persoană, numită martor, în fața instanței cu privire la acte, fapte, ori împrejurări de orice fel despre care are cunoștință personală.

Conform articolului 167 din codul de procedură civilă privind administrarea dovezilor, acestea se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întarziere. Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. Dovada și dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putința în același timp. Când dovada cu martori a fost încuviințată în condițiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeași sedință, dacă amândouă parțile sunt de față. Partea lipsă la încuviințarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la sedința următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi cand se înfățișează.

Conform articolului 186, când instanța a încuviințat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuși prin cerere și întâmpinare. În cazurile prevăzute de art. 138 pct. 2 si 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviințare. Înlocuirea martorilor nu se va încuviința decât în caz de moarte, dispariție sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul și sub pedeapsa mai sus-arătate. Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 170 se acoperă dacă aceștia se înfățișează la termenul sorocit pentru ascultarea lor.

Conform ziarului Informația de Bihor, fostul episcop a fost reprezentat și la acest termen doar de avocat. Tőkés Edith a venit la Judecătoria Oradea şi a spus jurnaliştilor că nu poate face nicio declaraţie publică. „Voi vorbi după ce se va termina totul”, a precizat ea.

După acest al treilea termen devine evident faptul că divorțul nu se va finaliza în mod amiabil și că va fi o luptă pe viață și pe moarte. Conform mentalității și felului extremist de a fi a preotului imoral Tőkés László și acest proces de divorț va fi o bătălie în care acesta va poza într-o victimă deși din toate faptele relatate de soție reiese cu claritate că acest om a fost de o perversitate imorală practicată decenii la rând.

Se va încerca și amestecarea politicului într-o afacere de budoar (până la urmă) prin demonstrarea faptului că Tőkés Edith are "sfătuitori" din compania foștilor informatori/turnători din cadrul Episcopiei de pe lângă Piatra Craiului, acreditându-se ideea că Tőkés Edith ar fi un fel de marionetă în slujba intereselor unei anume persoane care prin mediatizarea unui proces de divorț ar urmări de fapt discreditarea omului politic Tőkés László.

Hop că sări și astrologul de serviciu al secuimii în sprijinul lui Tőkés László aducând grave acuze soției acestuia!

Aș fi vrut să traduc textul acesta cretin dar lipsa de timp mă determină doar să fac o prezentare scurtă a celor debitate acolo. Un secui din Miercurea Ciuc, pe numele său Kozma Szilárd, trecut de prima tinerețe și care și-a descoperit vocația de astrolog, a publicat pe două situri, două texte în două variante asemănătoare, însă unul din ele este reașezat și regândit ca și structură, și este modificat în permanență dar conținutul defăimător este identic Primul se numește Tőkés László feleségének a válási moralitásáról. Al doilea se numește AZ ÁTVILÁGÍTÁS IGÉNYE JOÓ EDITTEL SZEMBEN ulterior redenumit pompieristic A TELJES ÁTVILÁGÍTÁS ELMARADÁSÁNAK A KÖVETKEZMÉNYE

Sub masca acestei așa zise științe lansează un atac primitiv la adresa doamnei Tőkés Edith. Începe prin ai aduce osanale bravului Tőkés László, pe care îl consideră nevinovat și spune într-un mod paroxistic și primitiv, că este absolut sigur de inocența unui Tőkés László mitizat care este transpus sub imaginea unui om aproape sfânt care este atât de ocupat și de obosit în activitatea sa politică (pusă în slujba unui ideal atât de înalt și de sfânt cum este autonomia maghiarilor) încât nu are la dispoziția sa nici măcar un minut pentru a întreține relații sexuale cu alte femei decât soția sa. Dând dovadă de o logică primitivă care dovedește ori rea credință ori chiar lipsa unor informații concrete referitoare la viața extraconjugală a preotului imoral Tőkés László lansează și o butaforie nefericită excluzând ”Clintonizarea” prestanței preotului imoral. Mai bălmăjește ceva și despre spionita combinată a SRI, naționalismul român și presa bulevardieră.

După aceea pur și simplu o ridiculizează pe Tőkés Edith prezentând-o într-o lumină negativă și făcând o paralelă cretinoidă cu atacurile forțelor întunecate ale naționalismului românesc.

Făcând trimiteri la amintirile din tinerețe, tânărul Kozma Szilárd, ca orice secui care se respectă, a avut gânduri suicidare și povestește că în urma acestui tumult sufletesc a poposit în patul tinerei domnișoare Joó Edit. Mai precis s-a aflat deasupra tinerei domnișoare, dar cum era îmbrăcat nu a putut avea relații sexuale cu dânsa. Mirobolant el povestește că un prieten, Ernyei József i-ar fi mărturisit că în 1983 s-ar fi culcat și ar fi întreținut relații sexuale cu domnișoara Joó Edit în perioada când aceasta era logodită. În rest continua cu atacurile la persoană, vizat fiind în primul rând Szász Jenő președintele Partidului Civic Maghiar, în plus pe situl personal există ceva bălmăjeală astrologică combinată cu interpretări politice la care se adaugă și un rest de răfuială cu fosta soție de care a divorțat (dos.710/258/2008 la judecătoria Miercurea Ciuc), explicându-se parțial și multiplele frustrări de natură existențială care au răbufnit în acest articol confuz și alambicat.

Un articol care arată nivelul cel mai primitiv la care poate coborî cineva cu atacurile la persoană și care mie personal mi-a provocat greață, dar făcând parte din procesul de mânjire a imaginii doamnei Tőkés Edith și de spălare a imaginii preotului imoral Tőkés László a trebuit citit și analizat pentru a fi inclus în această cronică. De prisos de menționat că o analiză făcută de subsemnatul cu privire la tâmpeniile debitate pe forumul unde a fost publicat articolul a fost șters rapid sub pretextul lipsei informațiilor astrologice și a faptului că a fost scris în limba română cu bănuiala paranoică a implicării unor servicii secrete, ulterior fiind exclus și de pe forum, semn că punctul meu de vedere a displăcut total privirii acestui astrolog școlit și educat la vestita și prestigioasa Universitate ELTA din București.

Acest punct de vedere poate fi citit aici.

Al patrulea termen din procesul de divorţ:

La data de 10 noiembrie 2010 a avut loc termenul cu numărul patru din procesul de divorț de la Oradea., când au fost audiați martori propuși de părți. Pentru continuarea probaţiunii testimoniale instanța de judecată a dat un nou termen pentru data de 26 ianuarie 2011, termen ales strategic după cel de la ÎCCJ unde se va judeca pe 20 ianuarie 2011, cererea de strămutare.

Preotul imoral Tőkés László a lipsit și de la acest termen, în schimb aflat la Bruxelles semnează în aceeași zi în care avea termen în procesul de divorț, un comunicat în limba maghiară unde nu uită să precizeze funcția religioasă de pastor reformat. Ce ”uită” să precizeze este faptul că este un pastor reformat imoral.

Datorită procesului său de divorț Tőkés László a primit un prestigios premiu al cotidianului Bihoreanul.

Premiul „Dragoste cu năbădăi. Şi dăi şi dăi” a fost acordat fostului episcop reformat şi europarlamentarului nereformat Tőkés László.

Motivaţia juriului: Preotul Tőkés László susţine că bătaia-i ruptă din Rai, ceea ce nevasta lui a constatat pe propria-i piele, motiv pentru care a şi băgat divorţul. Mai mult decât atât, pe baza preceptului biblic "Iubeşte-ţi aproapele", domnul Tőkés László iubea pe cine era prin preajma lui. Cu toate acestea nu a putut fi acuzat de preacurvie, pentru că omul doar a curvit puţin, nu a prea-curvit.

Premiul, acordat în lipsă, a constat într-o vuvuzea, cu care să susţină echipa fiului său, Mate. Bihorel a reclamat că dacă, pentru o prestaţie de Liga a V-a, Tőkés senior a fost în stare să îl invite la Oradea pe preşedintele Ungariei, la promovarea în Liga a IV-a o va chema, sigur, pe Angela Merkel.

Din păcate domnia sa nu a venit la decernarea acestui prestigios premiu, astfel ratând o excelentă oportunitate pentru a mai predica celor care mai cred în spusele sale despre valorile familiale și să condamne preacurvia ca un păcat de moarte, așa cum dealtfel a mai predicat acest lucru de nenumărate ori de a lungul anilor.

Mărturie privind comportamentul imoral al preotului Tőkés László.

Adevărul de Seară Oradea a intrat în posesia declarației preotului Balogh Barnabás, citat ca martor în procesul de divorț al fostului episcop reformat de Piatra Craiului, actualul vicepreședinte al Parlamentului European, Tőkés László.

Preotul a povestit în fața instanței, cu lux de amănunte, umilințele la care a fost supusă Tőkés Edith, în timpul celor 25 de ani de căsnicie. Preotul reformat, care acum locuiește în Ungaria, a fost consilier pe lângă Tőkés László, începând cu 1998. Barnabás îi știa însă pe soții Tőkés din 1990 și a povestit că a asistat în multe ocazii la "comportamentul pârâtului față de soția sa". "Generalizând, pot spune că reclamanta a fost umilită, batjocorită de către pârât", se arată în declarația dată de preot în noiembrie 2010. Martorul a spus că în discuțiile cu apropiații, Tőkés László o caracteriza pe soția lui ca fiind "o țărancă proastă și primitivă".
Tőkés prefera compania altor femei
În instanță, Balogh Barnabás a amintit și de un eveniment din 2000, când prezent la un eveniment, Tőkés László și-ar fi trimis soția acasă, pentru a se bucura de compania unei alte femei. "Toate aceste comportamente erau cunoscute de enoriași, mulți au venit la mine, în calitate de episcop vicar să-mi spună despre acestea și se întrebau de ce biserica nu face nimic", a declarat Balogh în instanță în timpul procesului de divorț al soților Tőkés. "Reclamanta a încercat să se ridice la așteptările enoriașilor în sensul că trebuia să fie o femeie care își respectă soțul preot, îl sprijină și este alături de el. Arăt că cei care o cunoșteam vedeam pe fața ei prin ce trece, iar ea a stat alături de el până când a putut și a rezistat", a povestit Balogh Barnabás.
Adevărul de Seară Oradea redă pe larg declarația dată în procesul de divorț dintre soții Tőkés László, de către preotul reformat Balogh Barnabás, declarație în care acesta amintește de trei femei cu care Tőkés László, fost episcop reformat de Piatra Craiului, și-ar fi înșelat soția.
Una dintre presupusele aventuri s-ar fi petrecut în anul 2000, la Biharia, unde Tőkés László a fost chemat să țină un discurs, în deschiderea unui eveniment organizat de asociația tinerilor reformați din lume. "A venit și familia lui, care a fost mai apoi trimisă acasă, iar el a rămas acolo cu o doamnă de vreo 30 de ani", spune preotul chemat să depună mărturie în procesul de divorț, de soția europarlamentarului.
În declarația dată de preot apare descrisă o altă presupusă aventură a fostului episcop. S-ar fi petrecut în 1994, la Arad, cu ocazia unei conferințe, la care participau preoții reformați. "Eram cazați la hotel, fiecare avea camera lui. La mine în cameră s-au strâns câțiva participanți, pentru a bea niște vin, m-am dus să-l chem și pe el, însă el mi-a spus că nu vine, spunându-mi însă să o trimit la el în cameră pe Szabados Argentina. Chiar am condus-o, iar el o aștepta în cameră, stând pe pat și cu bustul gol, doar în pantaloni", a spus Balogh în fața magistraților orădeni.
Amantele lui Tőkés László
Fostul consilier a lui Tőkés László, de pe vremea când acesta era episcop de Piatra Craiului, a mai relatat despre o călătorie a lui Tőkés László în Statele Unite ale Americii, în 2003, când ar fi fost însoțit de amanta sa, o studentă. "Femeile cu care a fost și despre care am vorbit mai sus, legat de evenimentul de la Biharia și cel din SUA, sunt Palfi Noemi și o anume Enikö", a mărturisit Balogh Barnabás.
Presupusa amantă, soția unui preot
Pálfi Székely Noémi, femeia amintită în declarația lui Balogh Barnabás, este o orădeancă în vârstă de 43 de ani, căsătorită cu un preot reformat, mamă a trei copii. Orădeanca, ajutată de soțul ei, conduce Asociația "Csillagocska", care are în componență o trupă de dans și o grădiniță și prin intermediul căreia organizează diferite evenimente pentru comunitatea maghiară din Oradea. Pálfi Jozsef, susține că declarațiile făcute de Balogh Barnabás, în legătură cu soția lui, nu sunt adevărate. "Am consultat deja un avocat și vom decide ce vom face. Dar sigur nu va rămâne așa. În rest nu vrem să declarăm nimic", a spus Pálfi Jozsef pentru Adevărul.
Adevărul de Seară Oradea continuă să dea detalii din declarația preotului Balogh Barnabás. În această declarație care datează din luna noiembrie 2010, dată în timpul procesului de divorț al soților Tőkés, preotul reformat Balogh Barnabás, povestește cu lux de amănunte umilințele la care a fost supusă Tőkés Edith, în cei 25 de ani de căsnicie. Preotul reformat, care acum locuiește în Ungaria, a fost consilier pe lângă Tőkés László, începând cu 1998. "În 1998, a fost ales episcop, iar eu episcop vicar, au fost două funcții diferite, este însă adevărat că facem parte din două tabere distincte, între care este multă tensiune. Am lucrat cu el timp de 8 ani, fiind consilier pe lângă acesta, iar relațiile dintre noi s-au înrăutățit după 1998, când am fost ales vicar", a explicat preotul reformat în declarația de la dosar. Barnabás mărturisește că îi știa însă pe soții Tőkés din 1990 și a povestit că a asistat în multe ocazii la "comportamentul pârâtului față de soția sa". "Generalizând, pot spune că a fost umilită, batjocorită. Cu diverse ocazii, la aniversări, de față cu ea, el făcea afirmații legat de decolteul altor doamne sau alte vorbe care arătau că soția era poate a doua sau a treia femeie din viața lui și nu prima, așa cum ar fi trebuit", se arată în declarația dată de preot în noiembrie. Martorul a spus că în discuțiile cu apropiații, Tőkés László o caracteriza pe soția lui ca fiind "o țărancă proastă și primitivă".
Găsit beat, doar în chiloți
Preotul reformat a pomenit, în declarația lui, despre un eveniment din anul 2000, din comuna Biharia, unde el a fost invitat să țină un discurs. "A venit și familia lui, care a fost mai apoi trimisă acasă, iar el a rămas acolo cu o doamnă de vreo 30 de ani", a spus martorul chemat în proces de soția europarlamentarului. El a adăugat că la un moment dat, Tőkés a dispărut de la evenimentul respectiv și a fost găsit de gărzile de corp, în stare de ebrietate. "Eu am fost înștiințat de acest comportament de participanții la eveniment și chiar am crezut că ulterior își va da demisia, lucru care însă nu s-a întâmplat. El a fost găsit atunci dezbrăcat, doar în chiloți", scrie în documentul depus mărturie în divorț.

Certuri violente
În declarația de la dosar, martorul chemat în instanță de Tőkés Edith a mai povestit și despre momentul separării soților Tőkés, în 2009, când europarlamentarul s-a mutat în casa parohială din Olosig. "Relația era foarte rea între ei. Am asistat la discuții între cei doi, iar referitor la certuri, aveam o cunoștință comună care mergea cu cei doi soți în Felix, la masaj și îmi spunea că de multe ori dorea să coboare din mașină deoarece nu mai suporta certurile dintre ei", a spus Balogh.
Avocatul soției lui Tőkés, Kovács Zsolt, a confirmat faptul că Balogh Barnabás a fost citat ca martor în proces. Tőkés László, prin intermediul consilierului Demeter Szilárd, a spus că nu are nimic de declarat. "Avocatul domnului Tőkés și-a făcut treaba, urmează ca judecătorii să decidă. Domnul Tőkés a cerut ca divorțul să fie secretizat pentru că el consideră că aceste lucruri țin de viața lui personală și nu sunt de interes public", a spus Demeter Szilárd.

"Domnul Tőkés nu dorește să comenteze. Vrea să-și protejeze familia și copiii, în primul rând" - Szilágyi Zsolt, consilier Tőkés László.

Al cincilea termen din procesul de divorţ:

La data de 26 ianuarie 2011 a avut loc termenul cu numărul cinci din procesul de divorț de la Oradea. Abia reveniți din buimăceala veștii că procesul de divorț nu se va strămuta nicăierea, pârâtul și avocatul acestuia nu pot decât să constate că procedura a intra pe linie dreaptă spre finalizare. Pentru ca reclamanta Tőkés Edith să comunice înscrisurile cu partea adversă, precum şi pentru depunerea acestora la dosar, instanţa amână pronunţarea cauzei pentru data de 02 februarie 2011. Dacă nu intervine nimic spectaculos sau vreo intrigă tergiversatorie din partea preotului Tőkés László, instanța de judecată se va pronunța la următorul termen și va pronunța divorțul în familia Tőkés.
Pe data de 02 februarie a avut loc ultimul termen din procesul de divorț de la Oradea. Conform Adevarul de seară Oradea „Astăzi (02 februarie 2011) este termen de pronunţare. Probabil mâine se va afişa decizia. Partajul va avea loc după”, a declarat Kovács Zsolt, avocatul lui Tőkés Edith. Evident că instanța nu poate decât să constate și să pronunțe desfacerea căsătoriei preotului Tőkés László cu Tőkés Edith.

Judecătorii au amânat sentinţa în divorţul europarlamentarului
Tőkés László pentru data de 09 februarie 2011

Conform Bihoreanul judecătoria Oradea urma să pronunţe, miercuri (02 februarie 2011), sentinţa în cazul cererii de divorţ intentată de soţia vicepreşedintelui Parlamentului European Tőkés László însă, în urma unor solicitări depuse de avocaţii celor doi soţi, procesul a fost prelungit cu o săptămână, a anunţat, joi, grefiera Cornelia Precup, din cadrul Biroului de presă al Curţii de Apel Oradea.
Potrivit sursei citate, instanţa a acordat un nou termen de pronunţare la cererea avocaţilor.
"Avocaţii celor două părţi au cerut un termen de o săptămână, până pe data de 9 februarie, intenţionând să depună acte atât în limba maghiară cât şi traduse în limba română pentru a-şi susţine punctul de vedere. Solicitarea lor a fost admisă de instanţă", a declarat grefiera Cornelia Precup. Având în vedere cererea de amânare formulată de către reclamantă, pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanţa urmează a amâna pronunţarea cauzei, în baza art. 260 C. proc.civ.

Dosarul de divorț urmează să fie repus pe rol datorită necesității aplicării regulii contradictorialității în ceea ce privește administrarea unor noi probe ce ar dovedi culpa exclusivă a preotului imoral Tőkés László.

Conform Bihoreanul procesul de divorţ al preotului imoral Tőkés László, în care miercuri (09 februarie 2011) se aştepta o primă sentinţă, a fost repus pe rol deoarece au apărut documente importante noi.
Potrivit grefierei Cornelia Precup, din cadrul Biroului de presă al Curţii de Apel Oradea, magistraţii Judecătoriei Oradea au primit de la avocatul lui Tőkés Edith, în perioada de pronunţare, trei „documente importante" în susţinerea acuzaţiilor ei care privesc culpa exclusivă a lui Tőkés László, în privinţa desfacerii căsătoriei.
Deoarece noile probe trebuie puse în discuţia contradictorie a părţilor, acestea urmează să fie citate pentru un nou termen de judecată.
Și Adevărul de Seară Oradea reiterează faptul că procesul divorțului murdar dintre Tőkés László și soția sa Tőkés Edith a fost repus astăzi pe rol. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că Tőkés Edith a adus noi dovezi ale infidelităților fostului episcop.
Kovacs Zsolt, avocatul lui Tőkés Edith, a declarat pentru Adevărul de Seară Oradea că soția vicepreședintelui Parlamentului European a adus în fața instanței noi dovezi ale infidelităților repetate ale lui Tőkés László. „Am depus documente noi, ca probe în cauză. Acestea fac referire la infidelități și proaste tratamente", a spus Kovács Zsolt, refuzând să dea mai multe detalii cu privire la noile probe, care ar trebuie să dovedească vina exclusivă a lui Tőkés László, în privința desfacerii căsătoriei dintre cei doi.
Kolozsi Árpád - avocatul lui Tőkés László - a refuzat să comenteze situaţia. „Nu dorim să dăm nicio declaraţie legată de divorţ”, a spus Kolozsi Árpád pentru Adevărul.
Și Realitatea îl citează pe avocatul Kovács Zsolt care spune că: "Avem probe noi, în sprijinul cărora am depus documente la dosar. Aceste acte se referă la relele tratamente la care a fost supusă clienta mea, dar şi la infidelitatea pârâtului"
Având în vedere concluziile scrise depuse de către reclamantă, cum alăturat acestor concluzii s-au depus şi înscrisuri în probaţiune; considerând necesar a fi comunicate cu partea adversă şi a se lua la cunoştinţă conţinutul acestor acte, instanța repune cauza pe rol, cu următorul termen la data de 23 februarie 2011.
Preotul Tőkés László este divorțat!

Conform Adevărul judecătoria Oradea s-a pronunțat pe 23 februarie 2011 în procesul de divorț al soților Tőkés. Căsătoria celor doi este desfăcută din culpă comună și nu din culpa exclusivă a soțului, așa cum a cerut reclamata Tőkés Edith. Instanța a mai decis că Edith va purta de acum înainte numele de fată, adică Joó. Totodată instanța a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere având ca obiect plata pensiei de întreținere și a respins totodată excepția învocată de pârât ca fiind rămasă fără obiect. Avocatul lui Tőkés Edith, Kovács Zsolt, a refuzat să facă orice comentariu asupra sentinței judecătorești. „Nu am verificat încă sentința, o voi face mâine dimineața. Oricum nu vreau să fac nici o declarație. Mă voi consulta cu clienta mea și vom vedea ce avem de făcut în continuare", a spus avocatul.
Faptul că există o culpă comună arată că fiecare dintre soți a avut o contribuție semnificativă la distrugerea acestei căsătorii. Dar ce este cel mai important în toată această poveste este faptul că a fost distrus un mit cultivat de către preotul Tőkés László cu multă grijă în ultimele decenii. Acela de familist moral. Sfârșitul acestui mit absurd aduce cu sine și revelația caracterului imoral pe care acest preot îl are și care va avea o semnificație mare în anii ce vor urma. Din acest moment cariera și imaginea acestui politicianist va cădea și va decădea.
Pe de altă parte doamna Tőkés Edith va trebui să se împace cu sentimentul neplăcut al ideii de culpă comună și cu siguranță regretă faptul că nu a divorțat măcar acuma 10 ani, contribuind și ea astfel la menținerea unei căsnicii moarte în spiritul sfânt al acesteia. Că preotul Tőkés László nu a respectat canoanele sfinte ale căsătoriei nu încape la îndoială. Dar coabitarea nefericită cu un asemenea individ precum și tolerarea faptelor sale imorale atâția ani de către Tőkés Edith nu a făcut altceva decât să ducă la o atitudine de răspuns și de protest din partea acesteia, atitudine care în ochii justiției semnifică, sec şi rece, culpa desfacerii căsătoriei.

Și totuși doamna Tőkés Edith nu se lasă și declară apel împotriva sentinței judecătoriei Oradea

Doamna Tőkés Edith nu este mulțumită de sentința judecătoriei Oradea și la data de 03 mai 2011 a declarat apel.

Primul termen de la Tribunalul Bihor în apelul făcut de doamna Tőkés Edith în procesul de divorţ:
La data de 15 septembrie a avut loc primul termen la Tribunalul Bihor în apelul făcut de doamna Tőkés Edith în procesul de divorţ. Pentru a se putea administra probe completul de judecată a decis să acorde un nou termen pentru data de 10 noiembrie 2011.
Al doilea termen de la Tribunalul Bihor în apelul făcut de doamna Tőkés Edith în procesul de divorţ:
La data de 10 noiembrie a avut loc al doilea termen la Tribunalul Bihor în apelul făcut de doamna Tőkés Edith în procesul de divorţ. Acest al doilea termen s-a dovedit a fi și ultimul, completul de judecată respingând apelul doamnei Tőkés Edith.
Și totuși doamna Tőkés Edith nu se lasă! Există un recurs depus la data de 11 ianuarie 2012 în procesul de divorț de la Tribunalul Bihor.
Pe pagina de pe portalul instanțelor de judecată a apărut un recurs depus la data de 11 ianuarie 2012 în procesul de divorț de la Tribunalul Bihor. Doamna Tőkés Edith a primit sentința Tribunalului Bihor și în termenul legal a decis să facă recurs.
Acest lucru s-a întâmplat după ce la judecătoria Oradea a existat un dosar în civil având ca obiect ”anulare act”. În cadrul acestui dosar ( 17612/271/2011 - înregistrat la 27.09.2011)completul de judecată a decis la data de 17 ianuarie 2012 ca această cerere să fie trimisă la dosarul nr. 5792/271/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bihor. Deci, totuși doamna Tőkés Edith nu se lasă!

Pagina dosarului de divorţ al prelatului Tőkés László de pe portalul judecătoriei Oradea

Scrisoarea doamnei Tőkés Edith adresate Episcopiei Reformate pe data de 24 iulie 2009, în original şi tradu...

Umbra malefică a lui Tőkés László și frecția la piciorul de lemn a ”mustrării scrise” primite de acest preot imoral.

2011-12-22T13:12:00.002+02:00

După cum se știe, divorțul preotului imoral Tőkés László a permis opiniei publice interesate să ia la cunoștință de imoralitatea și înalta promiscuitate morală în care acest înalt prelat al Bisericii Reformate din România a înțeles să-și ducă viața.
Deși se proclamă ca slujitor al lui Dumnezeu și propovăduitor al evangheliilor creștine, în timp ce de la amvonul bisericii rostea cuvinte mari și pilduia din biblie, pe ascuns preotul imoral Tőkés László ducea o viață dublă, una la lumina refectoarelor opiniei publice, în care evlavia și cucernicia cuvintelor mari și sforăitoare dădeau de înțeles lumii întregi de statura morală impecabilă a unui luptător pentru dreptate și adevăr în spiritul profund creștin ce îl caracteriza și o altă viață pe ascuns, în care libidoul nemăsurat și pofta nemărginită de a se înfrupta din nurii altor femei fie ele tinere sau mai coapte, măritate sau nemăritate, făceau ca două din preceptele fundamentale ale vieții creștine: ”Să nu preacurveşti” (porunca a 7-a) și ...”să nu pofteşti nevasta aproapelui tău...” (parte din porunca a 10-a), să fie călcate cu brutalitate pentru a satisface dorințele și poftele bolnăvicioase ale acestui preot imoral.

În ultimele zile, portalul de știri Ziariști Online a publicat documente privitoare la viața imorală a preotului Tőkés László, respectiv un document din 28 septembrie 2010 și un document prin care preotul imoral Tőkés László a primit o mustrare scrisă la data de 10 octombrie 2011.

În spiritul relevării adevărului cu privire la acest prelat, este absolut necesar ca această viață dublă a unei persoane publice importante să fie dezvăluită pas cu pas pentru ca oamenii să cunoască de fapt cine este acest personaj public atât de straniu prin tot ceea ce face în numele creștinismului, a dreptății și a adevărului.

Ca atare, în această zi de 22 decembrie 2011, la 22 de ani de când am câștigat dreptul de liberă exprimare a opiniilor, în virtutea acestui drept prezint opiniei publice un memoriu al doamnei Tőkés Edith, nu foarte mare, dar relevant pentru reliefarea cu exactitate a profilului moral al preotului Tőkés László.

Îl redau mai jos în integralitatea sa, chintesență a suferințelor îndurate de soția și copii acestui prelat.

ÎN UMBRA LUI TÖKÉS LÁSZLÓ

Măritându-mă cu un cleric am avut promisiunea că vom trăi o viaţă familiară adevărată, în urma Revoluţiei însă mariajul nostru s-a destrămat treptat ca consecinţă a schimbării statutului nostru social.

Anul 1989 a fost cel mai greu an din viaţă noastră în urma problemelor politice, puteam să mă retrag la părinţii mei (deoarece pe copilul nostru de trei ani l-am dus la Dej), însă am luat decizia să rămân alături de soţul meu devotându-mă în totalitate să-i acord sprijinul meu integral.

Menţionez că am fost gravidă de trei luni.

În 1990 în data de 20 iunie, dimineaţa la ora 6 m-am dus singură la maternitatea din Cluj, soţul meu nu m-a însoţit, nici in timpul şederii mele la spital nu ne-a vizitat. înainte de externare am fost vizitată doar de soacra mea, ea şi-a scuzat fiul că ar fi fost răcit, că e plecat din localitate , că e preocupat cu Mineriada.

În data de 23 iunie am părăsit maternitatea, în braţe cu copilaşul nostru nou-născut şi cu bagajele în mână m-am deplasat pe jos la socrii care locuiau la 500 m de spital, unde îl aşteptam pe unchiul meu din Dej să ne ducă la părinţii mei. Important să menţionez că am călătorit cu un bebeluş de patru zile în condiţii jalnice, cu o Dacie combi încărcat până la refuz cu obiecte de mobilier într-o zi de dogoare de +30 grade.

Deci soţul meu proaspăt tătic fiind preocupat de probleme personale nu s-a interesat să se îngrijească nici de asigurarea condiţiilor noastre de călătorie.
După 1990 soţul meu a devenit episcop şi a primit diferite funcţii civile.

Recunosc că a fost foarte ocupat, dar nu s-a străduit niciodată să sacrifice măcar un timp cât de minim familiei. Treptat s-a obişnuit să lipsească de acasă, ba chiar profita de faptul că-şi poate justifica absenţele.

Cu timpul şi-a format o viaţă proprie stând mult timp la Budapesta, astfel mi-au revenit mie toate problemele şi greutăţile familiei, m-am înfruntat singură cu creşterea şi educarea celor trei minori.

Întreaga mea viaţă a fost sacrificată familiei, îndeosebi copiilor, din partea tatălui lor am fost ”recompensată’’ cu afirmaţii jignitoare şi dispreţ, cu agresiune verbală. Prin acest comportament înţeleg terorizările şi traumatizările psihice, abandonarea, scrisorile jignitoare şi terorizante. Deseori mă jignea, chiar faţă de martori sau în public creând situaţii penibile pentru cei prezenţi.

După cum am afirmat, în loc de conversaţie - chiar şi atunci când era de faţă - îşi expunea părerile absurde prin scrisori cu care mă stresa enorm. Conversaţiile forţate de mine ieşeau doar cu certuri.

În jurul anilor 1998 la atenţionarea unor prieteni de familie am început să-i păstrez scrisorile lăsate în urmă, şi să-i dau răspuns în scris.

În perioada căsniciei noastre soţul meu şi-a format un mod de viaţă bazat doar pe clădirea carierei cu multe călătorii şi absenţe permanente, şi-a neglijat total familia, nu s-a străduit deloc să organizeze programe comune cu noi, pe mine practic m-a abandonat.

În ultimii 20 de ani rar am petrecut împreună măcar o vacanţă cât de scurtă.
Mergând săptămânal pentru 2-3 zile la Budapesta s-a desprins tot mai mult de familie, din cauza absenţelor situaţia din familie s-a agravat, s-au sporit certurile.

Fiind grafoman, continua şi ” rezolva” tot ce avea de comunicat prin scrisori, comunicarea dintre noi s-a restrâns doar la corespondenţă. La fiecare plecare lăsa în urmă câte o scrisoare adresată mie şi câte o copie xeroxată pentru copii, multe scrisori au fost adresate pentru comun, adică pentru noi patru. După toate scrisorile a păstrat copie, afirmând că le adună pentru arhivă personală ca documentaţie istorică.

Astfel i-a implicat pe copii să fie martorii problemelor noastre, ca mamă consider că implicarea copiilor în problemele noastre sunt tentative de teroare psihică împotriva lor.

M-a stresat şi m-a insultat tot timpul şi cu felul convorbirilor telefonice purtate, dacă ceva nu-i convenea în timpul convorbirii, închidea brusc telefonul - nu-i ştiam calcula reacţiile - dacă l-am resunat nu a mai răspuns.

Nu-i convenea să fie întrebat unde este, ce face, când se întoarce!

Certurile se tot amplificau, deseori am ajuns să nici nu ne mai salutăm zile întregi, îmi întorcea spatele cu sfidare.

Permanenţa stare de stres mi-a afectat sănătatea pe bază psichosomatică, am făcut adenomă tiroidiană, am fost operată înaintea Revelionului 2009, sau am făcut edem cerebral în 2009 martie şi în 24 iulie acelaşi an.

După depunerea cererii de divorţ m-a stresat în permanenţă cu scrisori jignitoare - pot spune că săptămânal - din cauza lui ajungând la urgenţă şi la perfuzie, cu edem cerebral în data de 19 octombrie 2010.
Rudele lui purtau ură faţă de mine, întotdeauna l-au apărat până la absurditate şi de-a lungul anilor au forţat divorţul spunând că-şi mai poate întemeia o nouă familie, îşi mai poate reîncepe viaţa, mai poate avea copii......fiind tânăr(!)
Cu timpul a devenit tot mai evident că are relaţii extraconjugale. Bănuielile mele s-au adeverit când am reuşit să strâng dovezi.
Bineînţeles că nega şi minţea tot timpul, dar totodată afirma în toată perioada căsniciei noastre, că el este independent şi autonom din punct de vedere a vieţii sale particulare, iar eu ”nu am suport moral ca să cer socoteală”.
Primea sms-uri chiar şi în timpul nopţii, deseori l-am surprins purtând convorbiri intime.
În februarie 2008 întâmplător am fost martora unei convorbiri când o invitase pe respectiva la o conferinţă la Sfântu-Gheorghe, apoi au fixat întâlnire vorbind de Bruxelles şi de Strasbourg. Când i-am cerut socoteala nu mi-a divulgat persoana: a urmat o ceartă intensă între noi.
Niciodată nu am negat faptul că lucrează mult, sau are multe obligaţii, însă pe acest mod de viaţă şi-a clădit-o pe cea particulară, independentă şi solitară.
Reproşul meu a fost comportamentul lui dispreţuitor faţă de mine ca soţie, neafişarea cu mine în public şi abandonarea mea totală.
În anul 2007 într-adevăr nu am fost încântată de candidarea lui în PE, deoarece pentru mine era evident că prin reuşita îşi va oficializa libertatea fără să fie nevoit să divorţeze. Refuz orice calomnie că a-şi fi făcut campanie împotriva lui cum susţine Tőkés László şi anturajul lui.

A face campanie înseamnă manifestări publice organizate !

Tőkés László şi
Prohászka-Rád Boróka

Fiind ales, familia noastră s-a destrămat definitiv, șederea la Bruxelles s-a extins şi la Budapesta în continuare. În perioada primei candidaturi a refuzat să mă ducă vreodată la Bruxelles, afirmându-se că nu am ce căuta acolo (!)
După alegerile EP din 2009, în a doua zi întâmplător am fost martoră la o convorbire intimă purtată cu o anumită Boróka, cu care s-au înţeles în continuarea dimineților şi sejurului de la Bruxelles.

Între timp am aflat că această persoană, Prohászka-Rád Boróka va participa la comemorarea de 20 de ani a Revoluţiei 1989 din Timişoara. No comment.

În această căsnicie m-am consumat sufletește, starea mea de sănătate s-a agravat, la sfârșitul lui decembrie 2008 am fost operată cu adenomă tiroidiană la Clinica de Oncologie din Budapesta.

Când am ieşit din spital proaspăt operată, în data de 8 ianuarie 2009 joi seara, am fost invitaţi la cină particulară la directorul clinicii. Soţul meu sosise din Bruxelles în aceea seară.

În următoarea zi 9 ianuarie orele 16,00 urma să dea recepţia de Anul Nou în biroul lui EP din Budapesta.

Înainte de masă a ţinut conferinţă de presă la care am fost prezentă şi eu, prânzul am luat cu el şi cu angajaţii lui : Demeter Szilárd (șeful de birou central și șef de presă al lui Tőkés - notă AAD), Szilágyi Zsolt (şeful de cabinet al lui Tőkés de la Bruxelles - notă AAD), Nemes Csaba (şeful de cabinet al lui Tőkés de la Budapesta - notă AAD).

În prezența acestora mi-a pus întrebarea unde-mi voi petrece timpul până la terminarea recepției ?
I-am răspuns că am să particip şi eu, deoarece sosește fiul nostru cel mare, cu care urmează să mă întorc la Oradea. ( Soțul meu a avut program în Ungaria).

Mi-a comunicat într-un ton foarte dur că nu este de acord să particip şi eu, deoarece el nu m-a invitat, şi deloc n-a fost vorba să iau parte la recepţie.

Am rămas şocată de scena jignitoare şi penibilă în faţa angajaţilor săi, cu tot efortul abia am reuşit să-mi păstrez cumpătul. Menţionez că printre invitaţii recepţiei au figurat doi fraţi de-ai lui din Budapesta, şi repet: fiul nostru.

A continuat scena penibilă explicându-mi ”că el nu este încă pregătit să mă introducă în acel anturaj din Budapesta” (!).

Cum e posibilă această selecţionare a invitaţiilor, ca înainte cu o seară acceptă o invitaţie alături de mine la o cină familiară, iar a doua zi mă respinge de la recepţia dată de el la biroul său EP Budapesta ?

După ce fel de criterii absurde selecţionează şi diferenţiază, sau cum îşi permitea acest comportament jignitor, ieşit din comun ?

Subliniez faptul că întotdeauna a evitat să se afişeze cu mine în public în mod special în străinătate, dar şi în ţară, excepţii au fost ceremoniile şi festivităţile clerice.

Când am ieşit din restaurant, pe stradă şi-a luat rămas bun de la ”noi restul’’ spunându-ne că se odihneşte înainte de recepţie în apartamentul surorii sale care este deasupra clădirii restaurantului.

M-a întrebat dacă găsesc unde petrece timpul până mă ia fiul nostru acasă, i-am răspuns scurt că mă descurc. După ce ne-am despărţit am început să plâng în prezenţa lui Szilágyi Zsolt, şeful cabinetului EP.

I-am spus clar că soţul meu şi-a oficializat viaţa solitară fără să fie nevoit să dea divorţul, m-a abandonat definitiv şi îşi permite toate imposibilităţile.

Mi-a răspuns că nici el nu este de acord cu comportamentul lui, dar nu se amestecă în treburile familiare ale şefului său.

Am intrat la Burger King-ul situat la parterul clădirii în care este biroul EP, m-am simţit foarte umilită. Am sunat o veche cunoştinţă care ştia de operaţia mea recentă, i-am explicat situaţia mea momentană, şi 1- am rugat să mă ia din Burger. Afară erau -17°!

Altă situaţie asemănătoare: anul trecut 2009 de Paşti, m-a invitat la restaurantul Da Luca. La începutul conversaţiei mi-a comunicat că pe noi nu ne leagă nimic comun (?), că el ar fi divorţat de mult timp, chiar de la începutul căsniciei, înainte de naşterea copiilor(!?) dacă nu ar fi fost personalitate clerică şi publică.

Cronologic afirmaţia lui este în contradicţie cu evenimentele vieţii noastre, fiind chiar absurdă, mi-am dat seama că această retorică a spus-o şi în alte situaţii. Tot în ziua respectivă l-am surprins cu convorbire telefonică intimă, purtată cu o prezentatoare de ştiri de la ECHOTV Budapesta.

Am tras concluzia corespunzătoare şi definitivă: această situaţie nu se mai poate menţine, alături de el nu am nici prezent şi nu voi avea nici viitor !

Menţionare:

Pe parcursul căsniciei noastre, a dat dovadă de incapacitate şi lipsă de acomodare la viaţa de familie. Pentru el viaţa în cuplu a fost o constrângere.

Ca personalitate clerică şi politică nu şi-a asumat responsabilitatea să divorţeze, dar a forţat lucrurile în aşa fel încât să iau eu această decizie, făcând tot posibilul să mă împingă spre divorţ.

Până ce s-a îndeplinit dorinţa lui a durat ani de zile.

Data: 10.11.2010 Semnătura:

Tőkés Edith.

S-au spus multe despre viața imorală a acestui preot, și se vor mai face multe dezvăluiri și în continuare, însă cu siguranță nimeni nu va putea vorbi mai bine decât doamna Tőkés Edith despre acest lucru.

Probabil orice om cu bun simț se întreabă, cum de nu-i crapă obrazul de rușine acestui preot imoral și de ce nu-și pune cenușă pe cap și venind de la Bruxelles în genunchi până la Oradea să-și ceară iertare de la fosta soție și mamă a celor trei copii pe care i-a crescut practic singură?

Răspunsul vine aproape de la sine: acest individ este atât de abrutizat de propriile fărădelegi familiale și este atât de îmbătat, de multe ori la propriu dar și la figurat de setea de putere și orbit de halucinația imaginii hiperbolizate pe care și-a creat-o, de mare personalitate creștină și de important om politic, menit a duce la bun sfârșit o misiune sacră și istorică în numele neamului său încât nu poate concepe ca cineva să-i conteste și să-i știrbească imaginea, cu atât mai mult soția lui, biserica din care face parte, care.... nu-i așa ?, fac parte din conspirația menită a-l distruge și a distruge munca și menirea lui pe acest pământ.

Incapabil de a își cere iertare, Tőkés László neagă evidențele care îi arată nimicnicia în toată splendoarea sa și contestă orice orice argument sau persoană în numele sfintei sale misiuni istorice.

Scăpați temporar de sub teroarea și cultul personalității instaurate cât a fost episcop reformat de Piatra Craiului, dar și forțați de principala victimă a fărădelegilor acestui fost episcop, creștinii reformați calviniști, îndrituiți a-l judeca pe Tőkés László, au luat atitudine și l-au mustrat în scris considerând ca evidente și dovedite faptele și omisiunile sale care aduc atingere credinței altora, sau bunelor moravuri, ori lezează demnitatea funcției bisericești a celui investit, fapte și omisiuni prin care a încălcat cu intenție sau din neglijență, obligatiilor stabilite de canoanele, regulamentele și legămintele bisericești.

Practic această mustrare scrisă este ca o frecție la un picior de lemn, neavând nici o semnificație materială majoră. În loc să-l dea afară din preoție ca o măsea stricată ce este și cum ar fi fost și normal de altfel, acestă comisie disciplinară l-a dojenit în scris pe Tőkés László. Măcar de îl dojeneau verbal chemându-l în fața comisiei și arătându-i obrazul!

Comisia disciplinară trece sub tăcere absolută faptul că fostul episcop deja are cazier disciplinar: în eparhia Ardealului a fost canonisit în anul 1984, fiind exclus din rândul clerului, decizie ce nu a fost revocată niciodată.

Totodată decizia trece sub tacere absolută existența hotărârii judecătorești cu privire la desfacerea căsătoriei invinuitului.

Și cel mai important, este semnificativ cum se ascund preoții - membrii comisiei disciplinare - în dosul poalei doamnei vătămate, acuzându-l pe Tőkés László și de fapte culpabile pe care le-a săvârsit împotriva colegilor preoți (a se vedea trimiterea la publicațiile lui Tőkés László), față de care biserica, ca INSTITUȚIE nu a luat poziție niciodată.

Deci revanșa preoților și-a găsit ambalajul în plângerea disciplinară a dnei Joó Edith.

De altfel conducerea bisericii reformate a fost sesizată în mai multe rânduri de preoți din cadrul bisericii de fărădelegile comise de Tőkés László. În zadar însă, cei îndrituiți a-l judeca s-au făcut că plouă și au închis ochii, încurajând astfel purtarea samavolnică a lui Tőkés László.

Poate cel mai elocvent exemplu este cazul preotului Balogh Barnabás (cel care ulterior avea să devină martor cheie în procesul de divorț), preot de la Vaida/Bihor, care a ajuns în stafful eparhial deja din prima rundă, între anii 1990- 1994, fiind ales de Adunarea Generală Eparhială în funcția de „generalis director”, era responsabil de transpunerea în viață a funcțiilor spirituale unei biserici. (Obligațiile + atribuțiile se regăsesc pe saitul www.reformatus.ro – törvények.)

Pe acest preot l-a nemulțumit – împreună cu ceilalți colegi din conducere – lipsa de spirit pastoral, lingușirea în toate părțile ale lui Tőkés László, în plus, cultul persoanei, ceea ce era revoltător dupa lichidarea dictaturii…

Preotul Balogh Barnabás a fost reales de Adunarea Generală Eparhială pentru încă un mandat: 1994-1998, pe aceeasi funcție.

În 1998 – cu ocazia noilor alegeri generale a fost ales cu o cotație cu mult mai bună decât episcopul, pe funcția de episcop vicar. La scurt timp după alegeri Tőkés László l-a demis din această funcție, motivul fiind că Balogh Barnabás a rămas fidel opoziției, impreună cu care a votat întru alegerea preotului Csernák Béla în funcția de episcop.

Csernák Béla (pentru cunoscători, informații despre acest preot aici și aici), preot de Biharia, a ajuns episcop vicar intre 1994 – 1998, fiind propus de o majoritate considerabilă pe postul de episcop la alegerile din 1998, dar falsurile comise de Tőkés László au facut din Csernák Béla, un candidat eliminat.

Iată motivele pentru care Balogh Barnabás, la câteva săptămâni de la alegere și investire, a fost dat afară din postul de episcop vicar. Dupa acest episod nefericit, el și-a exercitat cu patos și devotament menirea de preot în parohia Vaida, iar în 2007 s-a expatriat în Ungaria.

Este îndeobște cunoscut modul cum și-a păstrat Balogh Barnabás și în continuare, poziția critică față de episcopul Tőkés László.

Cele mai relevant episod în acest sens sunt scrisorile din 19 și 20 august 2009 prin care domnia sa a cerut cercetarea și pedepsirea lui Tőkés László pentru fărădelegile familiale și religioase comise. Cu ocazia unui alt articol o să revin detaliat privitor la aceste aspecte.

Cert este că această mustrare scrisă nu reprezintă mare lucru în ecuația problemei, lipsa de curaj a acelor oameni fiind arhicunoscută. Poate de aceea – după dezvăluirea documentului de către Ziaristi Online - își permite Tőkés László să atace furibund, printr-un comunicat publicat de situl manna.ro, pe membrii comisiei disciplinare.

În grandomania cu care acesta ne-a obișnuit, se afirmă nici mai mult nici mai puțin că ceea ce s-a întâmplat este urmarea unei campanii de răzbunare din partea unor grupuri de putere din Eparhia Bihorului, campanie în care, într-un mod reprobabil, Tőkés Edith a fost folosită ca instrument. Tőkés László consideră decizia ca absurdă și unilaterală, cu atât mai mult cu cât cei implicați nu aveau competență în acest caz, fiindcă un episcop poate fi cercetat doar în fața comisiei disciplinare sinodale. În acest sens, cel mustrat a făcut recurs la conducerea Sinodului Bisericii Reformate din România. Camarila lui Tőkés László consideră ca regretabil faptul că persoane necunoscute din Parohia Bihor au dat publicității documente interne, în ciuda înțelegerii informale avute prealabil. Tot ei consideră că e de la sine înțeles, că foștii informatori deconspirați sunt făptașii și în logoreea lor halucinantă fac aluzie și la unele jocuri politice.

Dacă nu ai nimic de ascuns și ești curat ca lacrima, oare de ce trebuie făcute înțelegeri tacite de ascundere a adevărului ? Adevărul iese la suprafață oricum pentru-că evidențele imorale nu pot fi ascunse multă vreme. Odată și odată buboiul purulent se sparge undeva oricât ar încerca Tőkés László să ascundă realitatea imoralității sale mizerabile.
Mai mult, oare nu se găsește altcineva ca să oficieze slujbe religioase credincioșilor reformați decât un popă curvar?
Oare unde este religiozitatea în slujbe de paradă pentru personaje publice relativ importante? Cum o fi să primești pilde de la un popă imoral?
George Pataki, fostul guvernator republican al statului New York, se va întâlni duminică, 15 ianuarie 2012, la Oradea, cu Tőkés László, vicepreşedintele ardelean al Parlamentului European şi preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania. Alături de fiica sa, Allison Pataki Levy, politicianul cu rădăcini maghiare va participa, de la ora 10, la o slujbă religioasă în Biserica Reformată din Oradea-Olosig. Slujba va fi oficiată de Tőkés László, preot de Oradea-Olosig, fostul episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, după care fostul guvernator îşi va împărtăşi gândurile cu enoriaşii. La slujba religioasă vor fi prezenţi şi liderii locali ai bisericilor. Ce o fi simțind toți acești ”lideri locali ai bisericilor când îl aud pe Tőkés László predicând după ce acesta a divorțat și cu siguranță, luând în considerare trecutul său de aventurier sexual, cu siguranță nu e ascet acuma?

ÎN UMBRA LUI TÖKÉS LÁSZLÓ - scrisoarea doamnei Tőkés Edith din data de 10 noiembrie 2011

În cazul Agache, nimeni nu a răspuns material sau profesional pentru daunele morale și materiale constatate de către instanțele de judecată în ceea ce privește abuzurile și greșelile comise.

2011-05-21T07:48:00.001+03:00

De a lungul anilor în cadrul soluționării laturii juridice a cazului Agache s-au produs multe abuzuri și încălcări ale drepturilor omului.
Până la această dată Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dictat în cadrul a două plângeri daune morale și materiale după cum urmează:
Cererea nr. 1505/02 în cauza Reiner împotriva României:

Pentru Paizs, Octavian suma de 4.050 EUR (patru mii cincizeci euro), cu titlu de daune morale;
Pentru Reiner Anton, suma de 3.000 EUR (trei mii euro), cu titlu de daune morale;
Pentru Héjja Dezideriu, suma de 1.050 EUR (una mie cincizeci euro), cu titlu de daune morale;
Pentru Konrád Ioan, suma de 2.000 EUR (două mii euro), cu titlu de daune morale;
Celor patru li s-a mai acordat suma de 1.500 EUR (una mie cinci sute euro), cu titlu de cheltuieli de judecată;

Cererea 2712/02 în cauza Agache și ceilalți contra României:

Pentru cei cinci membrii ai familiei Agache s-a acordat suma de 25.000 EURO (douăzeci și cinci de mii de euro), cu titlu de daune morale.
Totodată s-a mai acordat suma de 1.000 EURO (una mie euro), cu titlu de cheltuieli de judecată;

Decizia nr. 837/R din 2.12.2009 a Curții de Apel Brașov:
S-a dispus obligarea Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Covasna la plata unor daune morale în sumă de 3.000 lei în procedura care privește accesul la informație prin xerocopiere a documentelor din dosarul personal al tatălui meu, colonel post mortem Agache Aurel.
Nimeni din cei vinovați nu a plătit.
Pe plan profesional totul a mers șnur pentru magistrații care au judecat cauzele. Astfel dl Oprescu Mihai, judecătorul de la instanța de fond care a încălcat dreptul prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 alin 3, - decizia Reiner și alții contra României, a avansat la Curtea de Apel București ca judecător și de vreo câțiva ani se vrea judecător la ÎCCJ, iar dl. judecător Stan Mustață, judecătorul care a încălcat același articol la nivelul instanței de apel este acuma președintele secției I penale a Curții de Apel București. Au trecut deja câțiva ani buni de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CEDO și de la CSM nimeni nu i-a chemat pe toți acești onorabili magistrați măcar pentru a le lua un punct de vedere darămite pentru a răspunde în vreun fel pentru încălcarea respectivă a drepturilor unor inculpați.
Nici pe foștii procurori Fabian Karoly (sau Carol cum se alintă domnia sa în cartea de identitate) și Luppinger Attila nu i-a întrebat nimeni ceva, darămite să răspundă material sau disciplinar în vreun fel pentru pagubele deloc neglijabile pe care contribuabilul român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să le plătească membrilor familiei Agache și celor 4 ucigași care au câștigat la CEDO.
Ministrul Justiției din România a recunoscut la Conferința organizată de Asociația Franco-Română a Juriștilor privind răspunderea magistraților desfășurată la 16 mai 2011 că în România profesia de magistrat este printre puținele care nu răspunde pentru ce face. Analiza indică faptul că răspunderea materială nu funcționează, iar răspunderea disciplinară este, parafrazând un clasic, sublimă, dar lipsește aproape cu desăvârșire.
Domnul ministru al justiției, Cătălin Predoiu a subliniat că: ”În materie de răspundere materială, prevederile art.96 din Legea nr.303/2004 și-au produs până acum în practică efectele exclusiv în raport cu statul român. Până în prezent nicio acțiune de regres exercitată de stat împotriva magistratului care, în exercițiul funcțiunii sale judiciare a cauzat eroarea judiciară, nu s-a materializat în practică din 2004 (data reglementării) și până în prezent.
Cauzele acestei anomalii sunt binecunoscute „doctorilor” sistemului judiciar. Răspunderea materială este condiționată de prealabila răspundere penală sau disciplinară. și, din întâmplare desigur, în toate cazurile ce ar fi putut angaja răspunderea materială, s-a invocat prescripția răspunderii disciplinare sau prescripția răspunderii penale.
Convenabil mecanism. Dar cât de dăunător pe termen lung, pentru Justiție, pentru magistrații serioși care se văd obligați să profeseze laolaltă cu cei neserioși sau neprofesioniști, pentru cetățeni care și-au pierdut astfel încrederea!”
Cât privește pe funcționarii publici cu statut special de la IPJ Covasna care mi-au încălcat drepturile, lucrurile au decurs un pic diferit, în sensul că s-a făcut o cercetare administrativă formală în care cei de la direcția Control Intern de la București au pasat această plângere la Covasna unde băieții, probabil la o berică au ”cercetat problema” și au ajuns la concluzia că IPJ Covasna ca instituție este vinovată și nu bieții de polițiști mielușei care și-au bătut joc de mine cu metodele lor pseudo-staliniste de a se raporta la un petent.
Exact cum spunea și ministrul justiției la aceeași conferință cu o vorbă de duh ce reliefează cu exactitate situația dezastruoasă existentă cu privire la răspunderea materială și disciplinară: cum e turcu’, și pistolu’!”.
Băieții și fetițele din sistem zburdă în voie și pe bani frumoși își bat joc de simpli cetățeni ce au ghinionul de a fi beneficiarii ”profesionalismului” lor fără ca să existe vreo șansă reală să răspundă și ei pentru porcăriile comise în activitatea lor.
De curând, în cadrul unei proceduri juridice desfășurate în Ungaria am fost nevoit să recunosc că ne simțim jenați și rușinați de faptul că autoritățile judiciare române, în indolența și nesimțirea lor nemărginită, au avut neobrăzarea și nerușinarea de a-și bate joc de o procedură juridică, unde evident aceștia ar fi trebuit să se raporteze la un alt nivel.
Conștient de faptul că acești nesimțiți vor continua să zburde cu nonșalanță prin sistemul românesc îmbâcsit de complicități imorale și lipsite de etică, mă văd nevoit să recunosc că nu există șanse reale pentru ca vreunul dintre aceștia să răspundă material sau disciplinar.
Din păcate mi-a fost imposibil ca să stau inactiv și să aștept trecerea timpului în mod tacit, așa cum au făcut autoritățile judiciare române, pentru a mă spăla pe mâini și să mă amăgesc că am făcut tot ce depindea de mine ca un act justițiar să aibă o finalitate demnă de memoria tatălui meu.
Raportat la scara tragismului universal cu siguranță că nu e mare lucru dar privind în urmă la toți acești 21 de ani de bătaie de joc din partea unor autorități judiciare care ar fi trebuit să fie în slujba cetățenilor, simt o amărăciune care mă face să mă întreb, oare cine mi-a provocat mai multe suferințe: barbarii din secuime care au luat viața tatălui meu în decembrie 1989 sau toți acești magistrați și funcționari (în ordinea descrescătoare în funcție de nivelul de suferință pricinuit: de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Tribunalul București, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, Direcția Control Intern din IGP), care atâția ani mi-au otrăvit sufletul cu deciziile lor inepte și idioate.

Ghid comportamental cu privire la felul în care trebuie să vorbești și să te comporți într-o discuție cu un șef de Inspectorat de Poliție al județului Covasna

2011-01-14T13:52:00.004+02:00

După 22 decembrie 1989, am avut nefericita ocazie de a mă întâlni și de a discuta cu toți cei care au condus Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna, cu excepția domnului Cîmpeanu, cu care am discutat de câteva ori la telefon.

Discuțiile reprezentau corolarul unor conflicte de interese și principii avute cu instituția în cauză.

Astfel cu domnii Ardeleanu, Măgureanu și Stoica conflictul a avut la bază atitudinea necorespunzătoare a IPJ Covasna referitoare la consecințele executării sălbatice a tatălui meu precum și cu obediența excesivă față de autoritățile politice locale care s-au implicat în acest caz.

Ulterior, cu domnii Măgureanu, Cîmpeanu și Aron, conflictul s-a mutat pe latura administrativă și principială a accesului la informații.

Ca o caracteristică generală a tuturor acestor discuții este începutul cordial al acestora, în care deși toți șefii de Inspectorat știu cu precizie motivele nemulțumirii mele, totuși discută banalități legate de cu totul și cu totul alte motive pentru care mă aflu eu acolo, în general despre situația socială a momentului.

Ulterior într-un spirit de condescendență totală te lasă să începi să expui motivele nemulțumirilor tale.

Până la un moment dat, după care șefii de inspectorat intervin și turuie motivațiile oficiale date în corespondența avută anterior cu domniile lor.

La argumentele juridice ale subsemnatului, care demontează multe din inadvertențele sau chiar erorile poziției oficiale avute până atunci, încep fără nici o excepție să se irite și discuția devine ceva mai agitată.

În acest moment al discuției, evident nemulțumiți de faptul că nu reușesc să mă facă să accept vrăjelile lor îmbrăcate în pseudo-haina unor reglementări legale încep să se enerveze și după ce se prezintă în mod mesianic ca și garanți și protectori ai instituției fără să uite să precizeze măreția obiectivelor lor în deplină neconcordanță cu micimea și lipsa de importanță a problemelor prezentate de către mine, devin brusc nepoliticoși și caracterizează acțiunile mele drept lipsite de importanță și de finalitate neuitând să puncteze, unii dintre acești șefi - a spiritului meu de scandalagiu, iar de către alții - a unui spirit răzbunător, provocator și revanșard. Evident că în acest moment al discuției dispare orice fărâmă de abordare juridică a problemelor în litigiu lăsând loc banalului atac la persoană.

Atunci când domniile lor observă că eu nu mă opresc din tirada acuzelor aduse pe baza unor dovezi concrete dar nebăgate în seamă de subordonații domniilor lor, trec către partea cu reproșuri în care, fără nici o excepție, fiecare dintre acești șefi mă somează că ar trebui să țin cont de sprijinul lor direct la unele acțiuni în memoria tatălui meu, nu-i așa? eroul martir Agache pe care toți îl consideră un personaj pozitiv, excepție de la această regulă fiind Ardeleanu, care printre dinți a scuipat un ”demult ar fi trebuit eu să-l trimit pe Agache la închisoare”, bineînțeles fără a aduce vreo fărâmă de probă în sprijinul acestei acuze.

În momentul în care domniile lor observă că pe mine mă lasă rece acest argument luând în considerare realitatea obiectivă a ceea ce înseamnă ”eroul” Agache precum și faptul că acțiunile acestea nu compensează în nici un fel celelalte acțiuni ale lor în cauză sau chiar nu au nici o legătură cu motivele nemulțumirilor mele, fiecare dintre ei se resemnează și foarte grăbiți, presați de momentele excepționale și extrem de importante ale activităților lor, întreabă cu ce pot ei să mă ajute și în momentul în care solicit din nou îndeplinirea doleanțelor mele îmi spun că nu se poate.

Și atunci stau și mă întreb prostește, oare pentru ce dracu mă cheamă domniile lor în audiență la discuții, dacă tot ceea ce solicit eu nu are nici o importanță în ecuația mesianică a menirii lor ca șefi.

Ceea ce nu știau domniile lor și aflau cu prilejul convorbirilor respective era că nici pentru mine respectivele doleanțe nu reprezintă obsesii fără de care șirul vieții mele s-ar tulbura ci doar un protest deschis la liliputanismul și îngustimea viziunilor lor cu privire la relația petent-instituție, care nu este o relație obedientă așa cum este relația dintre subordonații lor și acești șefi, precum și o atenționare a faptului că acești mari șefi îmi încalcă drepturile prevăzute de lege, așa cum de altfel și unele instanțe de judecată au avut ocazia să constate.

Așa că dacă cineva va alege această cale nefericită de a rezolva unele probleme, să nu uite să ia cu el și arsenalul obedient al aplecării capului ca o recunoaștere a poziției dominante a respectivului șef, să soarbă din priviri argumentele mesianice ale șefului respectiv și în final să accepte că a greșit având în suflet mulțumirea că a fost ascultat de o asemenea persoană deosebită cu așa o misiune importantă, care în nemărginirea bunătății sale sufletești te îndeamnă să renunți la solicitările tale atât de minore, neexistând nici un fel de premise ca ele să fie îndeplinite.

Cei drept, eu nu pot avea în arsenalul meu asemenea unelte de comunicare și acceptare așa că stau și mă mir în mod prostesc degeaba la ceea ce mi se întâmplă atunci când de fapt știu încă de la început finalitatea unui astfel de demers.

Raportul Harghita Covasna: HOTĂRÂREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

2010-11-03T04:17:00.001+02:00

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

Miercuri, 19 februarie 1992

Anul IV — Nr. 23

PARTEA I

HOTĂRÂRI ALE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

CAMERA DEPUTAȚILOR

HOTĂRÂRE

cu privire la Raportul Comisiei parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-și părăsească locul de muncă și domiciliul din județele Harghita și Covasna

Dezbătând Raportul Comisiei parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1889, au fost nevoite să-și părăsească locul de muncă și domiciliul din județele Harghita și Covasna,

Parlamentul României :

1. Ia act de Raportul Comisiei parlamentare de audiere Harghita – Covasna și condamnă orice manifestare de șovinism și extremism, precum și orice încălcare a drepturilor omului pe teritoriul României,

2. Cere autorităților competente să cerceteze acele fapte de natură infracțională sesizate, potrivit legii, care au fost comise pe teritoriul județelor Harghita și Covasna, după 22 decembrie 1989, în vederea stabilirii răspunderii persoanelor vinovate de săvârșirea unor asemenea fapte și a reparării daunelor materiale și morale suferite de către cetățeni din aceste județe.

3. Guvernul va analiza, la cererea celor interesați, actele emise de autoritățile administrației publice locale care au dus la încălcarea drepturilor cetățenilor, cu intenția de a provoca părăsirea locului de muncă, a domiciliului sau a unităților școlare din cele două județe, luând măsuri de restabilire a legalității.

★

Parlamentul României, în virtutea prerogativelor ce-i revin, apelează la forțele politice și cetățenii țării ca, indiferent de naționalitate, rasă, limbă sau religie, să depună eforturi pentru prevenirea oricărei manifestări de natură extremistă, naționalist-șovină, precum și a oricăror acte de încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comună din 12 februarie 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR	PREȘEDINTELE SENATULUI
MARȚIAN DAN	academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU

București, 12 februarie 1992. Nr. 3.

Raportul Harghita Covasna: Din obiecțiile reprezentanților UDMR care nu au semnat Raportul

2010-11-03T04:10:00.000+02:00

Din obiecțiile reprezentanților U.D.M.R care nu au semnat raportul

ANALIZE STATISTICE

Din Raportul de bază nu rezultă o cifră exactă a persoanelor de origine română care au părăsit cele două județe după data de 22 decembrie 1989. Într-un loc se vorbește de 1.543 de persoane în Harghita și 911 în Covasna (cifre care în Raport totalizează 1.758?). În alt context se vorbește de 651 de familii. Iar în altă parte de cca. 4.000 de persoane din ambele județe. La această ultimă cifră s-a ajuns la corectarea cifrei de 3.000 care figura în Raportul preliminar.

Comisia este în posesia unei comunicări oficiale din partea S.R.I. Covasna care atestă că până la 5 noiembrie 1990 din acest județ au plecat în total 260 cetățeni de origine română. O altă comunicare (în același dosar) se referă la 401 cadre didactice, 17 persoane din artă și cultură, 8 juriști, 9 farmaciști și preoți, 80 de persoane din economie (95% cu studii superioare), 6 alte categorii și 68 cadre M.I. Totalul pe această listă este 603.

În fața Comisiei cu referire la evenimentele din Județul Covasna sau în fața subcomisiei pentru audieri din acest Județ au fost audiate în total 109 de persoane, din care 22 nu au absolut nimic cu problematica Comisiei. Din restul de 87 persoane audiate se plâng de alungarea lor numai 48, din care:

– 18 din conducerea diferitelor unități, care în majoritatea lor nu au plecat din județ și sunt încadrate în alte posturi bune (cum s-a întâmplat și în restul județelor țării) ;

– 12 persoane plecate în urma evenimentelor din Târgu Mureș din martie 1990 ;

– 18 persoane plecate fără ca data plecării lor să se poată lega de vreun eveniment semnificativ.

Este de menționat că dintre cele 48 de persoane 18 au venit în fața Comisiei cu diferite cereri pentru sprijin.

Indiferent dacă ne oprim la cifra inițială de 48 sau acceptăm cifra de 30 de persoane care se plâng că ar fi fost alungate de maghiarime, raportat la numărul total al plecaților (fie 603, fie 2 000) amploarea plângerilor prezentate nu justifică concluzia existentei „alungării organizate a românilor".

Subcomisia Covasna, cu ocazia deplasării sale în județ a mai ascultat la inițiativa sa 6 cetățeni de origine română și 14 de origine maghiară. Din cei 6 români 2 au infirmat categoric existența fenomenului de alungare, Iar 3 (de la Teatrul Sfântu Gheorghe) s-au limitat la problema specifică a lor (a se vedea mai jos).

În mod voluntar s-au prezentat 15 cetățeni români (de naționalitate română), din care 7 pentru a infirma acuzațiile aduse populației maghiare și patru maghiari, din care 2 confirmă alungarea românilor, numai că cei doi sunt György Sándor, soțul directoarei Centrului de Librării schimbată după decembrie 1989 și Vidra Suciu Sidonia care a acuzat Primăria (horthistă) a comunei Ilieni că nu vor să restituie familiei sale pământ pentru că soțul ei este român. Subcomisia la fața locului s-a convins că familia numitei se află pe lista îndreptățiților.

Statistica similară s-ar putea prezenta și din județul Harghita, unde cifrele exacte – evident – diferă, dar proporțiile sunt similare și nu confirmă teza alungării organizate a românilor nici din acest județ.

Totuși, cifra de 603 români plecați într-un an dintr-un județ, chiar dacă numai 48 se plâng de alungare, este o cifră care necesită anumite comparații statistice.

După ce țara a scăpat de teroarea comunismului, orașele închise au devenit deschise, absolvenții unităților învățământului superior repartizați înainte după sistemul zonal au obținut libertatea de a se transfera mai aproape de locurile natale. Redăm mai jos mișcările similare în alte câteva județe, cu precizarea că din județele Covasna și Harghita au plecat și foarte mulți maghiari, dar cum situația lor nu prezintă importanță în privința tematicii Comisiei, cifra lor nu intră în prezenta analiză:

În perioada 22 dec, 1989 – febr. 1991

județul	plecați	veniți
Bihor	11 315	9 219
Maramureș	4 184	2402
Satu-Mare	3 685	3 480

Din județul Mureș avem date reduse numai în sensul că numărul plecaților din acest județ în anul 1990 este mai mare decât numărul veniților, cu 1 721 persoane.

ANTECEDENTE

Ideologia comunistă a lui Ceaușescu a lansat încă prin anii 1960 ideea că în România problema minorităților naționale este rezolvată, ajungând până la teoria că în România nu trăiesc decât români, o mică parte din ei folosind o altă limbă maternă! Comentarea acestei teze din occident pe Ceaușescu nu 1-a interesat, iar comentarea din interior a fost interzisă prin mijloacele securiste cunoscute.

Comunismul, însă, nu s-a limitat numai la teorii:

1. – Conducerea politico-administrativă. de exemplu, în județul Covasna cu o populație de cca 75–78% maghiară a fost asigurată la 21 dec. 1989 la nivelul județului și celor cinci orașe de 52 de persoane, din care 27 români.

2. – În același mod conducerea unităților mai importante în județul Harghita la 21 dec. 1989 a fost asigurată de 28 de persoane, din care 16 români, Datele statistice din județul Harghita atestă o prezență românească în conducerile unităților economice de 26% față de proporția populației române de cca 15%.

3. – Represiunea comunistă organizată (Securitatea, Miliția, Procuratura, Justiția) lucra cu cea mai mare prezență procentuală a cadrelor românești.

4. – Forțarea lucrurilor în modul cel mai eficace s-a realizat în învățământ. Acțiunea s-a desfășurat după un program bine chibzuit.

Prin desființarea învățământului superior în limba maghiară (începând din 1959) s-a creat condiția generală pentru trecerea voluntară a copiilor maghiari la secțiile cu predare în limba română ale gimnaziilor și liceelor, pentru „asigurarea promovării lor în viață".

Într-o a doua etapă Ministerul Învățământului a început forțarea trecerii copiilor maghiari la secții românești prin cifrele de școlarizare fixate anual, respectiv limitarea în proporții de necrezut a locurilor pentru învățământul în limba maghiară, în special în licee și școli profesionale

În județul Harghita în anul școlar 1984/85 încă 91,47% din numărul total al elevilor de licee au învățat în limba maghiară, ca pentru începutul anului școlar 1989/90 acest procent să scadă la 43,41%. În aceeași perioadă procentul elevilor care au învățat în limba maghiară în învățământul profesional a scăzut de la 24,9% la 0%,

În același interval în județul Covasna învățământul liceal dar inclusiv învățământul seral și exclusiv cel profesional același procent se reduce de la 66,7% la 48,86%.

Ceaușescu nu s-a oprit aici. Începând cu anul 1985 s-a generalizat sistemul repartizării zonale a absolvenților învățământului superior, în special a cadrelor didactice. Acest sistem original se adaugă și metoda că la repartizare pe Ardeal cu preponderență au fost repartizați în localități din Moldova, Muntenia, Oltenia sau Dobrogea, și invers. La acest sistem original se adaugă și metoda că la repartizare pe listele cu catedrele nu s-a specificat limba de predare.

Rezultatul:

Repartizați în învățământul gimnazial și liceal în perioada 1985–1989

județul	total	români	maghiari
Covasna	336	310	26
Harghita	502	464	38
Total	838	774	64

Același sistem a realizat ca pentru lipsă de cadre într-o serie de școli cu limba de predare maghiară diferite materii de bază (matematică, fizică, chimie, biologie) să fie predate în limba română. În județul Covasna de exemplu, la începutul anului școlar 1989/90 în 23 de unități cu limba de predare maghiară câte o materie și în 6 unități câte două materii de bază au fost predate de profesori care nu cunoșteau limba maghiară.

EVENIMENTELE DE DUPA 22 DECEMBRIE 1989

Ministerul Afacerilor Interne

Organele locale ale represiunii comuniste în toată țara nu au fost agreate de populație. Nu întâmplător securiștii, imediat după 22 decembrie 1989 au dispărut, stabilindu-se cu domiciliul în localități unde nu erau cunoscuți, iar milițienii, în special șefii de post au fost mutați de asemenea în alte localități.

Elanul revoluționar al zilei de 22 decembrie 1939 – evident – a avut ca țintă în toată țara aceste organe represive. Ca și în altă parte în județele Covasna și Harghita au fost devastate câteva sedii ale miliției și aici au fost – din păcate – 7 morți, din care patru ofițeri români și trei subofițeri maghiari.

Nu există nici cea mai mică justificare că atâta timp, cât devastarea sediilor de miliție și securitate sau atacul asupra personalului operativ întâmplate în alte județe sunt catalogate drept acte revoluționare (Cugir), faptele similare din cele două județe să fie considerate drept acțiuni antiromânești, câtă vreme nici măcar componența națională a grupurilor făptașe nu se cunoaște, cu excepția cazului de la Zetea, jud. Harghita, unde făptașul a fost condamnat stabilindu-se totodată că șeful de post (victima) s-a folosit în mod abuziv de armă (Dosarul Tribunalului militar teritorial București nr. 229/1990).

Partidul Comunist Român

Plecarea vârfurilor de conducere din aparatul de partid comunist, credem, nu trebuie explicată, indiferent de naționalitatea celor plecați (din județul Harghita 8 români și 4 maghiari).

Întreprinderi, instituții

Ca în toată țara și în județele Covasna și Harghita o mică parte a conducătorilor, cei chiar compromiși, a fost schimbată încă în decembrie 1989. Astfel nu numai președintele Tribunalului județean Harghita a fost schimbat de F.S.N., dar și președinta Tribunalului județean Satu Mare înainte dând dovadă de prea mult devotament.

În ianuarie-februarie 1990 și în cele două județe s-a trecut la schimbarea de către angajați a conducătorilor contestați. Nu este adevărat ca această mișcare să fi avut vreo tentă naționalistă. Altfel nu se explică, faptul că sunt o serie de unități la care în locul conducătorilor maghiari contestați au fost aleși români. De ex.:

– întreprinderea Minieră Căpeni (Covasna);

– Întreprinderea Vlăhița (Harghita);

– Întreprinderea de Confecții Miercurea Ciuc;

– PECO Harghita;

– O.J.T. Harghita;

– Întreprinderea Minieră Bălan (Harghita);

– I.J.P.I.P.S. Covasna;

– Cooperativa „Textila” Covasna;

– I.F.E.T. Târgu Secuiesc (Covasna);

– Banca Națională Covasna;

– Institutul de Proiectări Covasna;

– I.P.L. Gheorgheni (Harghita);

Lista s-ar putea continua cu numeroase unități la care în locul conducătorilor români contestați au fost aleși alți români.

Nicicum nu intră în imaginea pretinsului șovinism maghiar situația lui Darcănu Cornel, director la întreprinderea S.U.T. Miercurea Ciuc. Când a fost cooptat vicepreședinte al C.P.U.N. Harghita, muncitorii (95% maghiari) au intrat în grevă pentru a-1 determina să rămână în fruntea întreprinderii. A rămas !

În județul Covasna la data de 6. febr. 1991 la un număr de 76 de unități reprezentând un personal angajat de 74,2% maghiari, 24,6% români și 1,2% alte naționalități, din totalul de 231 cadre de conducere 96 (41,5%) sunt români, iar din 88 directori 38 (39%) sunt de asemenea români.

În județul Harghita la principalele 15 instituții din totalul de 25 de cadre de conducere 11 sunt români.

Învățământul

Învățământul oferă elementul-cheie al problematicii. El asigură caracterul aparent „de masă” al plecărilor din județele Covasna și Harghita, în mâna celora care caută exagerarea fenomenului discutat.

Am analizat situația învățământului în cele două județe anterior datei de 22 decembrie 1989. Ce s-a întâmplat ulterior?

În urma revendicărilor de a putea învăța în limba maternă, la 18 ianuarie 1990 – deci încă în timpul vacanței de iarnă prelungite – apare Nota nr. 9252 semnată de ministrul Învățământului, Mihai Șora, prin care în sprijinul reorganizării învățământului în limbă maternă începând cu trimestrul II al anului școlar 1989/90 asigură priorități pentru cadrele didactice rămase fără de catedră și creează obligația Inspectoratelor școlare din toate județele țării de a asigura primirea cadrelor didactice care doresc să se întoarcă spre locurile natale.

Astăzi mulți contestă legalitatea acestei Note, dar din punctul de vedere al efectelor sale în județele Covasna și Harghita nu are nici o relevanță cum este ea astăzi interpretată. Atunci era legea !

Oricum există și comunicatul Guvernului provizoriu nr. 912 din 23 februarie 1990 care, între altele, legalizează cele de mai sus, când dispune: „deîndată se vor lua măsuri pentru organizarea învățământului în limba maghiară de toate gradele...”.

Ambele acte amintite au fost elaborate în spiritul Declarației F.S.N. din 7 ianuarie 1990 privind drepturile minorităților naționale.

În acest context, pe baza liberei opțiuni, un număr foarte mare de elevi maghiari din județele Covasna și Harghita au trecut de la învățământul în limba română la cel în limba maghiară respectiv, nu au mai acceptat ca diferitele materii de bază – cu excepția firească a limbii și literaturii române – să fie predate în școli cu limba de predare maghiară de către profesori care nu cunosc această limbă.

Profitorii situației au fost și profesorii repartizați în zona respectivă în condițiile sus-arătate, contrar intereselor lor personale. Altfel nimic nu explică atitudinea celor 74 de profesori din județul Covasna care încă în cursul lunii ianuarie 1990, în timpul vacanței deci, când încă nu se putea cunoaște nimic de situația catedrei lor, deja au cerut transferul său, după caz, detașarea.

Merită a se reține că tot în județul Covasna ponderea cea mai mare a plecării cadrelor didactice românești se înregistrează din zona mică a întorsurii Buzăului, zonă locuită numai de români.

Dispozițiile amintite au produs mișcări masive ale cadrelor didactice și în celelalte județe ale țării:

județul	numărul cadrelor didactice
județul	venite	plecate
Arad	213	65
Maramureș	127	174
Mureș	203	164
Satu Mare	94	165

Numai în orașul Odorheiu Secuiesc (jud. Harghita) problema învățământului a creat o situație specială. De aici, cu începere din trimestrul II al anului școlar 1989/90 Liceul Pedagogic secția română s-a mutat în Toplița (același județ), iar Liceul Sanitar secția română, la Brașov, Comisia are declarații acuzatoare, din care rezultă că cele două unități au fost nevoite a se duce din Odorhei datorită comportării profesorilor și elevilor maghiari. Cel puțin tot atâtea declarații există în sensul că aceste mutări au avut la bază inițiativa celor plecați, inițiativă determinată de interese personale. Un mare număr de elevi ai Liceului Pedagogic secția română, ca și directorul de altfel, sunt de origine din zona Topliței și plecând din Odorhei au ajuns acasă. Majoritatea elevilor de naționalitate română din Liceul Sanitar erau originare din zona Întorsurii Buzăului și de aceea au cerut părinții lor mutarea secției la Brașov, mult mai aproape de domiciliu.

În orice caz mutările au fost hotărâte și parțial realizate încă în timpul vacanței de iarnă, ceea ce prin logica lucrurilor infirmă teza ca la baza mutărilor să fi stat vreun conflict între copiii români și maghiari.

În concluzie se poate afirma că în județele Covasna și Harghita nu a existat și nu există o stare conflictuală mai accentuată decât în restul Ardealului. Conflictele existente au fost sporadice și reciproce (Biserica ortodoxă Baraolt – Biserica romano-catolică Zăbala) bazându-se pe conflicte personale.

O situație specială s-a creat în urma evenimentelor din Târgu Mureș. Pentru activitatea organizației din Târgu Mureș a Vetrei Românești în mai multe localități au fost învinuiți membrii organizațiilor locale ale Vetrei. Teza, firește, era greșită; aceste persoane nu aveau nici un amestec în evenimentele din Târgu Mureș. Nu este aceeași situație cu preotul ortodox Bercu din Tg. Secuiesc, care tocmai în acele momente fierbinți a găsit de cuviință a publica în presa locală teoria lui personală privind originea „secuilor" din ținutul „Trei scaune" înșirând argumente că aceștia de fapt ar fi români. Evident că nu a fost primit cu simpatie și așa de tare a fost înfricoșat, de s-a mutat la câțiva kilometri în Zăbala (unde familia lui are casă proprietate personală)

Comisia a omis să analizeze singura stare conflictuală reală: situația Teatrului din Sfântu Gheorghe. La data audierilor pe teren încasările secției maghiare erau cu de peste 20 de ori mai mari decât ale secției române și din aceste venituri atât de diferențiate trebuie asigurate salariile echitabile și egale pentru membrii ambelor secții. Soluția a fost oferită de reprezentanții celor două secții audiați împreună, care au apreciat deopotrivă că problema lor s-ar putea rezolva numai printr-o subvenție de la stat (apreciată în aprilie 1991 la 13 milioane lei), care să se repartizeze în cotă de 1/3 secției maghiare și de 2/3 celei române.

APRECIERI FINALE

În baza analizei datelor considerăm că în județele Covasna și Harghita nu se poate vorbi de exodul populației de origine română. Nu există exod acolo unde numărul veniților este cel puțin egal cu al plecaților. În Baraolt, de exemplu, Dragoș A. Cezar precizează că numărul persoanelor de etnie română venite în localitate după 22 decembrie 1989 este mai mare decât numărul celor plecați.

În orașul Sfântu Gheorghe în 1990–91 au fost repartizate în total 559 de locuințe proprietate de stat, din care 270 (48,3%) familiilor române. În județul Covasna din cele mai importante opt unități economice particulare înființate patru sunt proprietatea cetățenilor de etnie română (Soc. com. „Alex” SRL Sf. Gheorghe – Muntean A. Horea ; Soc. com. „AS” SRL Sf. Gheorghe – Radu Viorel ; Soc. com. „Doina” SRL Covasna – Popa Zaharia; Soc. com. „SDK" SRL Sf. Gheorghe – Șerban Mihai).

În fine nu ne putem de semnătura unui raport care nu numai că s-a întocmit în condițiile analizate, dar care folosește ca argumente (dovezi) și receptări interzise de convorbiri, Comisia nu numai autorizație, dar nici aparatura necesară nu a avut pentru efectuarea unor asemenea interceptări.

Cu motivația mai sus dezvoltată explicăm de ce nu putem semna Raportul Comisiei de audieri „Covasna–Harghita" susținând că acest Raport nu este în acord nici cu realitatea, dar nici cu materialul ce a stat la dispoziția Comisiei.

București, la 14 octombrie 1991.

Csiha Tamás senator U.D.M.R.

Takács Albert Csaba deputat U.D.M.R.

Raportul Harghita Covasna: Concluzii.

2010-11-03T03:16:00.000+02:00

Concluzii:

În urma activității desfășurate de membrii Comisiei parlamentare instituită pentru studierea cauzelor care au determinat fenomenul Harghita-Covasna, s-a adunat un vast material documentar, pe baza căruia pot fi trase o serie de concluzii cu caracter general.

Imediat după declanșarea Revoluției din decembrie 1989, în județele Harghita și Covasna s-au înregistrat mai multe acțiuni cu caracter deschis antiromânesc.

În cadrul unor adunări, la care au participat zeci de mii de oameni, s-au strigat lozinci cu caracter naționalist-șovin și iredentist.

Au fost distruse parțial sau total 35 de posturi de poliție, deși reacția organelor de ordine a fost pasivă și s-a declarat în mod deschis că acestea sunt de partea revoluției. Peste 200 de domicilii ale milițienilor au fost distruse, bunurile materiale de care dispuneau aceștia fiind distruse sau furate. Acțiunile violente au dus la omorârea în mod bestial a șapte persoane, șase fiind cadre active și de rezervă din fostele organe de miliție și securitate – doi dintre cei trei maghiari omorâți au încercat să-și ajute colegii români și din această cauză au fost considerați trădători ai secuilor și maghiarilor.

Revoluția a fost interpretată într-o manieră total anti-românească, considerându-se că a sosit momentul să se revină la vechea Regiune Autonomă Maghiară, instituită, după cum se știe, la ordinul lui Stalin.

În primele zile după revoluție în majoritatea localităților din cele două județe a fost arborat steagul statului ungar, steagurile românești fiind distruse sau călcate în picioare.

S-a cântat cu diverse prilejuri, în mod provocator, „Imnul secuiesc” și „Imnul Ungariei”, o mare parte din secui și maghiari manifestând pentru alipirea Ardealului la Ungaria. Românii au fost etichetați cu tot felul de epitete jignitoare – „români împuțiți”, „țigani” etc. – cerându-li-se să părăsească într-un timp cât mai scurt zona deoarece „acolo nu este țara lor”.

Au fost devastate și profanate biserici ortodoxe și monumente cu semnificații istorice, acestea reprezentând acte de vandalism cu caracter antiromânesc. Același caracter antiromânesc, naționalist-șovin și iredentist, l-au avut lozincile strigate la marile manifestații stradale: „Moarte valahilor”, „Horthy, Horthy”, „Trăiască Ungaria”, „Ardealul la Ungaria”, „Acum ori niciodată”.

Manifestările de amploare din martie 1990 – prilejuite de sărbătorirea începutului revoluției burghezo-democratice de la 1848 – au fost însoțite de „arborarea la toate instituțiile, în parcuri și pe monumente a drapelelor aparținând statului ungar. Participanții secui și maghiari purtau cocarde, eșarfe și stegulețe în culorile roșu, alb și verde, confecționate în întreprinderile de stat din zonă.

După evenimentele de la Târgu Mureș, presiunea împotriva românilor a crescut, foarte mulți părăsind cele două județe de teama represaliilor.

În domeniul învățământului a avut loc un amplu proces de separare, crescând mult cel în limba minorității maghiare, în urma căruia sute de profesori români au rămas fără posturi și au fost siliți în miezul iernii să-și părăsească domiciliile în căutarea unui loc de muncă. Lozinca uzitată de colegii lor secui și maghiari a fost „Aici și acum”. S-a instituit în mod forțat și fără nici o acoperire legală o separare a școlilor maghiare de cele românești, acestea din urmă mult diminuate ca număr de clase și elevi, trebuind să-și desfășoare activitatea în condiții improprii. Mulți dintre elevii români rămași în zonă au fost puși în situația de a alege între a învăța în școlile cu limba de predare maghiară sau de a părăsi județele respective. În noile organe de conducere a școlilor – mai ales directorii și directorii adjuncți – au fost aleși într-o proporție covârșitoare dintre secui și maghiari, românii fiind considerați „compromiși în regimul comunist”. În schimb maghiarii și secuii care au avut funcții de răspundere pe linie de partid în regimul comunist au fost menținuți sau chiar avansați.

Se poate ușor remarca realizarea unui proces în mai multe etape:

1. alungarea profesorilor,

2. părăsirea forțată a școlilor de către elevii români și, în final

3. maghiarizarea puternică a zonelor respective.

Acest proces ar fi trebuit să ducă la realizarea unei enclave maghiare, ca un prim pas către o separare teritorială.

Și la nivel de primării, prefecturi, unități social-economice și instituții, artă-cultură, în presă, justiție, sănătate, în posturile cheie au fost numiți tot secui și maghiari. Sub masca epurării fostei nomenclaturi comuniste, au fost îndepărtați din funcții de conducere toți românii, fără a se mai face vreo distincție de la caz la caz. S-a făcut în acest sens o intensă propagandă, prin mijloacele diverse de comunicare, prin care se încerca să se demonstreze că în regimul comunist secuii și maghiarii nu au avut funcții de conducere, ceea ce nu corespunde adevărului. Din documentele Comisiei rezultă că și în anii trecuți secuii și maghiarii au fost majoritari în ocuparea unor funcții de conducere la diverse nivele.

Mulți români – ingineri, tehnicieni, muncitori au fost alungați de la locurile de muncă sub pretextul că sunt „vătrași”, „fasciști” sau „legionari”.

S-a încercat la nivelul celor două județe o sincronizare – din punct de vedere economic – cu modelul maghiar, având loc foarte multe vizite și schimburi de experiență cu participarea unor specialiști din Ungaria.

S-au constituit organizații obștești și de tineret după modelul și chiar cu participarea ungară, acestea încercând să înlăture prin activitatea lor orice urmă de element românesc.

În multe magazine, farmacii, locuri de deservire publică românii nu au mai fost serviți, deoarece se adresau în limba română, fiind supuși unui tratament diferențiat de conaționalii lor.

În diferite localități au fost întocmite liste cu numele unor români, ce au fost afișate în locuri publice, aceștia fiind amenințați cu tot felul de represalii în cazul în care nu vor pleca.

S-a organizat o vastă acțiune de înlocuire a numelor de instituții, străzi și unități de învățământ, aspectul localităților din punct de vedere toponimic schimbându-se aproape peste noapte.

În scurt timp – în toate localitățile în care secuii și maghiarii erau majoritari – inscripțiile românești, chiar și cele de pe bornele de kilometraj, au fost înlocuite cu altele scrise numai în limba maghiară.

Din păcate, punerea în aplicare a acestor măsuri a fost însoțită de o mare zarvă diplomatică întreprinsă de oficialități ale Ungariei și ale diasporei maghiare „care au culminat cu apelul adresat de președintele interimar Mátyás Szűrös, la 18 martie 1990, maghiarilor din România, prin intermediul presei, cerându-le să-și intensifice activitatea, să se organizeze potrivit ideii că Transilvania ar fi „pământ strămoșesc maghiar”. Comisia a constatat că aceste instigări au provocat violențe împotriva populației românești soldate cu infracțiuni grave ca cele împotriva vieții și integrității corporale, împotriva avutului public și particular, împotriva siguranței naționale a statului, care au subminat ordinea socială, încălcându-se principiile care consfințesc reciprocitatea sentimentelor umane.

În toată perioada care a urmat revoluției pe raza celor două județe au avut loc mai multe acțiuni cu caracter extremist și șovinist, prin care românii au fost jigniți, umiliți, maltratați. Pe trenurile de călători asemenea acte au dus la rănirea mai multor români – atacați de grupuri de secui și maghiari.

La accentuarea stărilor conflictuale în diverse localități a contribuit și afluența masivă a cetățenilor maghiari, veniți din Ungaria cu prilejul unor momente aniversare, care în foarte multe situații au arborat însemne maghiare, jignind sentimentele naționale ale românilor.

Se poate vorbi fără nici un fel de exagerare de un adevărat exod al românilor din cele două județe, în urma evenimentelor care au avut loc, părăsind zona aproximativ 4 mii de cetățeni de naționalitate română.

Presa maghiară, prin numeroasele sale publicații, a menținut permanent o stare de încordare între secui și maghiari, pe de-o parte, și români, pe de altă parte, prin publicare unor articole jignitoare la adresa românilor și a statului român.

S-au desfășurat ample acțiuni de dezinformare a organelor centrale și a opiniei publice de către U.D.M.R. și alte grupuri sau organizații aparținând secuilor și maghiarilor, spunându-se că plecarea românilor din Harghita și Covasna este o „falsă problemă” inițiată de foștii securiști.

Neizbucnirea unor conflicte interetnice de amploare s-a datorat faptului că românii nu au reacționat la jignirile și umilirile la care au fost supuși, singura soluție viabilă pe care au găsit-o fiind plecarea în alte județe.

La tensionarea situației din județele Harghita și Covasna un rol important l-au avut factorii externi: s-au introdus în țară manuale școlare și cărți cu caracter calomniator la adresa suveranității și unității statului român, s-au constituit în Ungaria foarte multe organizații a căror activitate a fost strâns legată cu ceea ce s-a petrecut în Transilvania, s-au organizat mai multe „manifestări culturale” cu caracter internațional în care s-a pus în mod deschis problema revizuirii granițelor României, s-au emis idei false de genul „maghiarimea din România se afla actualmente într-un pericol de moarte” (Tőkés László), s-a publicat un vast material propagandistic denigrator și incitant.

În cele două județe s-au înregistrat și aspecte ale solidarității umane, când secui și maghiari raportându-se la valori general-umane – au ajutat conaționalii lor români punându-și viața în pericol și salvându-i din situații dramatice.

În mod oficial nu a fost recunoscută nici o acțiune cu caracter extremist, șovinist, antiromânesc, totul ascunzându-se sub formula „acestea au fost urmările revoluției!”.

În multe acțiuni cu caracter antiromânesc au fost implicate direct partidele politice, grupările sau diversele organizații ale secuilor și maghiarilor care, sub masca apărării intereselor celor pe care-i reprezentau, au susținut efectiv înlăturarea oricărui element românesc din zonă.

La nivelul prefecturilor celor două județe nici nu s-a pus în discuție în cadrul ședințelor care au avut loc fenomenele grave cu caracter antiromânesc care aveau loc, raportându-se permanent la București că totul este în ordine și liniștea domnește peste tot.

În acele momente dramatice cetățenii români s-au simțit părăsiți, fiind lăsați la voia întâmplării de toți factorii de decizie pe plan local și național. și în aceste condiții au devenit „pribegi” în propria lor țară, alergând dintr-un județ în altul pentru a găsi servicii și locuințe.

Ceea ce s-a întâmplat în județele Harghita și Covasna este în totală contradicție cu actele internaționale încheiate în legătură cu soarta minorităților din diferitele state. Astfel, în Anexa privind ansamblul principiilor relativ la minoritățile naționale elaborată de Comisia Europeană a Democrației prin Drept se spunea: „Orice persoană care aparține unei minorități se achită fidel de obligațiile ce le impune calitatea sa de cetățean al unui stat. În exercitarea drepturilor sale orice persoană care aparține unei minorități respectă drepturile celuilalt, în particular ale altor membri ai minorității și ai altor minorități. Statele iau toate măsurile necesare în sensul de a veghea ca în întreaga regiune în care membrii unei minorități reprezintă majoritatea populației unei regiuni, persoanele care nu aparțin minorității să nu fie supuse nici unei discriminări”.

În „Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale” adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. la 18 decembrie 1966, în articolul 13 se spune: „Ele (statele părți) sunt de acord că educația trebuie să favorizeze înțelegerea, toleranța și prietenia între toate națiunile și toate grupurile rasiale, etnice sau religioase...”. Iar în articolul 20 se preciza: „Orice îndemn la ura națională, rasială sau religioasă care constituie incitare la discriminare este interzis prin lege”.

Într-unul din numeroasele acte adoptate de O.N.U. în legătură cu educația se spune: „Învățământul trebuie să promoveze înțelegerea, toleranța, prietenia între toate popoarele și toate grupurile rasiale sau religioase”.

În „Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățământului se subliniază, de asemenea: „Este necesar ca să se recunoască membrilor minorităților naționale dreptul de a exercita activități educative proprii, inclusiv de a deschide școli și conform cu politica fiecărui stat în materie de educație de a utiliza sau preda în propria lor limbă, cu condiția ca acest drept să nu fie exercitat într-un mod în care să împiedice pe membrii minorităților de a înțelege limba și cultura întregii colectivități și de a lua parte la activitățile ei sau care ar compromite suveranitatea națională”.

Preocupându-se de dreptul lor în zonă, maghiarii au trecut cu vederea drepturile românilor în aceeași zonă, au înlocuit calea soluționării problemelor prin dialog cu cea a unor acțiuni abominabile, prin încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului.

Chiar și sub regimul comunist, secuii și maghiarii din România au putut să folosească limba maternă, au avut un număr însemnat de instituții de învățământ unde se preda numai în maghiară, au fost aleși în organele de conducere. Spre exemplu: în județul Covasna în 1989 la 57 de întreprinderi din 8 localități făceau parte din personalul de conducere 106 maghiari și secui și 88 de români, iar în cadrele de conducere ale instituțiilor de cultură la nivelul județean 12 secui și maghiari și 3 români. În paralel, referitor la situația românilor din Ungaria, un cercetător american James Patterson în studiul întitulat „Minoritatea română în curs de dispariție în Ungaria”, sublinia: „În Ungaria există 20.000 de români, recensămintele oficiale înregistrează numai 12.000, iar în actele oficiale ale bisericii ortodoxe 25.000 – 30.000. Românii au 13 școli elementare în care se predă – în multe dintre ele – numai în maghiară, câteva sunt bilingve. Există un liceu în Gyula în care se predă în maghiară – cu toate că sunt și cursuri în limba română”.

De asemenea, pentru a fi cât mai convingători dăm în anexă documentele cele mai revelatoare, referitoare la cele întâmplate în județele Harghita și Covasna după 22 decembrie 1989.

Am încercat să surprindem elementele esențiale ale celor petrecute, având permanent conștiința, că numai prin cunoașterea adevărului de către opinia publică românească se vor evita pe viitor reiterarea unor fenomene cu caracter naționalist, șovin și iredentist.

ținând seama de faptul că minoritățile naționale sunt parte integrantă a societății noastre, că ele constituie un factor de îmbogățire a statului și societății, apreciem că în elaborarea legislației pentru instaurarea statului de drept – România – este necesară respectarea și aplicarea pe deplin și echitabil a angajamentelor în domeniul drepturilor omului și libertăților fundamentale, așa cum ele au fost stabilite în instrumentele internaționale, atât pentru minorități – la nivel național – cât și pentru populația românească din aceste două județe cu majoritate secuiască.

În consecință, considerăm că cetățenii români din județele Harghita și Covasna, care au fost nevoiți să-și părăsească locul de muncă și domiciliul ca urmare a manifestărilor naționalist-șovine și să-și piardă agoniseala muncii – uneori de o viață – să fie despăgubiți de cei care sunt vinovați de provocarea acestor nenorociri.

O dată cu aceasta să li se respecte dreptul de a locui unde doresc pe teritoriul patriei lor și să beneficieze, ca orice cetățean, indiferent de naționalitate, de dreptul de a-și dezvolta cultura, limba, tradițiile și obiceiurile, într-un cuvânt identitatea, fără nici o piedică din partea nimănui.

Încheiem acest Raport parafrazându-l pe marele istoric Nicolae Bălcescu, care în lucrarea „Românii subt Mihai Voievod – Viteazul” spunea: „Problemul de dezlegat în Ardeal era și este nu cum vor face românii, ungurii sașii și secuii ca să rămână numai ei singuri într-aceea țară și să gonească pe celelalte popoare, ci proclamând dreptul comun sau egalitatea pentru indivizi și naționalități să comite mijlocul de a armoniza împreună”.

Raportul Harghita Covasna: Capitolul VIII.

2010-11-03T02:37:00.000+02:00

Capitolul VIII

Aspecte ale solidarității umane în perioada postrevoluționară în județele Harghita și Covasna

Așa cum a reieșit până acum, după Revoluția din Decembrie 1989, în județele Harghita și Covasna au avut loc o serie de fenomene sociale cu caracter antiromânesc. În pofida manifestărilor cu caracter șovin și iredentist din cele două județe, a crimelor bestiale comise de elemente declasate, a pasivității unora în fața acestor stări de lucruri – evident că nu trebuie să acuzăm întreaga populație majoritară din zonă pentru cele întâmplate -, au existat situații când români aflați în situații extreme – în pericol de a fi linșați – au fost salvați de unii secui sau maghiari,care au acționat în numele principiilor umanitare, punându-și uneori chiar viața în pericol. Acești oameni deosebiți – care prin acțiunile lor au făcut ca numărul victimelor să nu fie mai mare – au riscat și în momentele respective dar și după aceea când au fost acuzați de extremiști că au avut sentimente de prietenie față de români, ceea ce constituia un „păcat” foarte mare. În Gheorgheni, Miercurea-Ciuc, Odorhei, Cristur mai multe familii de români au fost găzduite, în nopțile primejdioase când elementele extremiste vroiau să se răzbune pe orice român întâlnit în cale. Iată câteva exemple convingătoare ce demonstrează că și în rândul secuilor și maghiarilor există destui oameni care au reușit să depășească prejudecățile etnice și să se comporte în spiritul valorilor umane și cetățenești cele mai înalte.

Profesorul Vodă Valer din Odorheiu-Secuiesc sublinia în depoziția sa: „Mie îmi pare rău că am plecat, dar nu mai puteam să mai rămân din 22.XII.1989 când la ora 19,00 a venit la noi o doctoriță unguroaică, care ne-a spus că nu este bine să dormim acasă. De față erau doi colegi și unul din ei ne-a luat la el. și acesta era maghiar”¹. La fel s-a întâmplat în cazul lui Nicolae Georgescu, directorul stațiunii Bálványos, județul Covasna, care a fost avertizat de un secui că, în cazul în care rămâne acolo, va fi omorât – auzise în autobuz planurile care se făcuseră în această privință - : „Încercați să plecați undeva că nu pot să vă salvez, că și în portbagaj dacă vă bag vă descoperă”. A reușit să plece și într-adevăr în noaptea respectivă a fost căutat de mai mulți secui și maghiari care doreau să se răzbune”². Subofițerul de miliție Niculici Dumitru din Praid, după ce a fost bătut de mai mulți așa-ziși „revoluționari” – căzând în starea de inconștiență – s-a trezit după mai multe ore în casa unui maghiar, fiind salvat în acest fel³. Lupșa Dorina din Sovata, al cărei soț a fost bătut de secui și maghiari, dar a reușit miraculos să scape să nu fie omorât, a fost salvat de o unguroaică ce a prevenit-o spunându-i că, dacă va merge acasă, pericolul va fi foarte mare pentru ea. și într-adevăr așa a fost deoarece la puțin timp un grup masiv a ajuns acolo și a distrus absolut tot ce realizase prin munca de o viață rămânând fără nimic. Nu a fost de ajuns că au distrus bunurile, au dat foc și la casă⁴. Primarul din Sovata, Ștefan Traian, care în primele momente după revoluție a încercat să dialogheze cu demonstranții – dar imediat au venit mai mulți secui cu cuțitele în biroul lui să-l omoare – a scăpat ca prin minune datorită faptului că aceștia nu cunoșteau clădirea, fiind salvat ulterior de o familie de maghiari⁵.

La fel s-au petrecut lucrurile la Miercurea-Ciuc când un român a fost prevenit de un prieten maghiar: „Nu mai intra înăuntru /.../ Du-te acasă imediat că este pus în plan să te omoare pe tine și pe directorul de acolo⁶. Cheuchișan Dorina, împreună cu cei doi copii minori – unul doar de câteva luni – după ce a asistat neputincioasă la omorârea în mod bestial a soțului - chiar și copilul a văzut cum îl loveau pe tatăl lui – după ce a stat 4 ore în întuneric auzind de afară tot felul de strigăte, a fost salvată de un secui la orele 22,00, care a luat unul din copii în brațe și împreună au trecut prin focul pus la intrarea în locuință⁷. De asemenea, când a plecat definitiv din zona respectivă – comuna Dealu – mai mulți secui și maghiari dintr-o comună învecinată i-au dat haine, alimente, au ajutat-o să se deplaseze la Miercurea-Ciuc cu 3 mașini. A fost ajutată, de asemenea, și de un cadru medical din comuna Dealu, o parte din secui vroind după aceea să dea foc la dispensar, în semn de protest față de ajutorul dat „româncei”.

Au fost două cazuri când cei care au vrut să-i ajute pe români să scape au fost omorâți. Astfel, subofițerul de miliție Székely a fost omorât pe motiv că a vrut să salveze mașina unui alt milițian român, Nichita, care era și vecinul lui de apartament⁸.

În perioada care a urmat, cei care i-au ajutat pe români să se salveze au fost amenințați și „acuzați” că sunt „prieteni cu românii”. Iată ce afirma în acest sens Croitoru Dumitru: ”Colegul meu maghiar cu care m-am înțeles foarte bine și în perioada de dinainte de revoluție a fost vizitat acasă de către ceilalți colegi maghiari să-l întrebe de ce este prieten cu românii. /.../ De frică nu a mai ieșit din șură două zile. El după aceea mi-a povestit că vrea să plece din localitate pentru că i se reproșează tot timpul că este prieten cu românii”⁹.

Iată numai câteva exemple care vin să demonstreze faptul că mulți din secui și maghiari și-au dat seama de greșelile săvârșite de semenii lor în acele momente, încercând să atenueze efectele acțiunilor șoviniste printr-o comportare omenească care a avut ca fundament sentimente de compasiune și respect.

Deci trebuie scoase în evidență și acțiunile acelora care, dincolo de a fi secui sau maghiari, s-au comportat în mod civilizat și omenește mai ales reușind să-i salveze pe aceia cu care au trăit perioade îndelungate. și aceasta în ciuda pericolelor la care s-au expus, existând permanent tendința majorității de a-i exclude din comunitate făcându-i „trădători de neam”. Aceasta a demonstrat încă o dată că în momente dramatice, sentimentele umane fundamentate pe respectul și iubirea aproapelui pot fi uneori mai puternice decât orice prejudecăți. Este tot atât de adevărat că acțiunile umanitare de mai sus au contribuit la salvarea vieții unor cetățeni români, dar nu se poate omite faptul că nu s-a făcut nimic pentru a opri exodul populației românești din zonă.

Trebuie subliniat în același timp faptul că în mod oficial nu a fost recunoscută de nici o persoană particulară, organizație sau partid politic ale secuilor și maghiarilor vreo acțiune cu caracter extremist sau șovinist, spunându-se că cele întâmplate au fost urmarea revoluției sau pur și simplu nu au existat. Autoritățile nou alese după revoluție nu au luat atitudine publică față de cele întâmplate, ceea ce a determinat perpetuarea stărilor de lucruri, care au generat în bună măsură plecarea românilor din județele Harghita și Covasna.

**************************

1. Dosar 19, f. 88.

2. Dosar 22, f. 150.

3. Dosar 63, f. 100.

4. Dosar 63, f. 72.

5. Dosar 63, f. 117.

6. Lipsă date notă final în raport.

7. Dosar nr. 41, f. 67-69

8. Dosar nr. 45, f. 42.

9. Dosar 11, f. 28.

Raportul Harghita Covasna: Capitolul VII.

2010-10-31T00:58:00.002+03:00

CAPITOLUL VII

Factori externi care au încurajat şi stimulat acţiunile antiromâneşti din zonă

În declanşarea evenimentelor care au avut loc în judeţele Harghita şi Covasna după Revoluţia din Decembrie 1989, un rol important l-au avut factorii externi. Imediat după 22 decembrie 1989 a crescut vertiginos numărul vizitatorilor din Ungaria, de asemenea, numărul celor plecaţi în ţara vecină¹. Datorită acestei situaţii s-au infiltrat în zonă elemente cu antecedente naţionalist-iredentiste, unele chiar suspecte de apartenenţă la servicii secrete străine. O parte din aceştia, cunoscând bine limba română, fugiseră din ţară în anii anteriori. Prezenţa unui număr foarte mare de turişti unguri în Transilvania, datorită manifestărilor naţionaliste ale acestora – arborarea însemnelor statului ungar, schimbarea unor inscripţii în limba română – au accentuat stările conflictuale interetnice, ajungându-se la ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureș². În perioada postrevoluţionară, o dată cu constituirea primelor organizaţii specifice maghiare, s-a înregistrat o intensificare a relaţiilor acestora cu cetăţenii unguri, în mod special din categoria celor acreditaţi în România ca diplomaţi, ziarişti sau reprezentanţi comerciali. Influenţele acestor întâlniri se vor reflecta în poziţiile extremiste ale comunităţii maghiare vizând constituirea unor enclave secuieşti şi maghiare. În aceeaşi perioadă, care a urmat revoluţiei, în cadrul aşa-ziselor acţiuni de ajutorare, a fost introdus în ţară un bogat material propagandistic de genul „Istoria Ardealului", „Istoria Ungariei”, „Lexiconul Palas” – care conţin hărţi ale Ungariei în care este inclusă Transilvania –, manuale de istorie şi geografie care au fost preluate de unele şcoli din zonă, contribuind la îndoctrinarea naţionalist-iredentistă a elevilor³. Principalul distribuitor al acestor materiale propagandistice în judeţul Harghita este organizaţia „Alpha”, care realizează aceste acţiuni în colaborare cu cinematograful „Transilvania" din cadrul întreprinderii Cinematografice Harghita. Au avut loc foarte multe acţiuni de instruire a secuilor şi maghiarilor – directori de şcoli, inspectori şcolari, conducători de unităţi social-economice – în Ungaria, încercându-se ulterior să se aplice, în domeniile în care lucrează, modele maghiare, chiar dacă sunt sau nu necesare⁴. Cu diverse prilejuri – acţiuni de comemorare, sărbători religioase – au fost invitaţi să participe diverşi reprezentanţi unguri acreditaţi la Bucureşti, în zilele următoare înregistrându-se o sporire a acţiunilor anti-româneşti⁵. În Ungaria s-au constituit în ultima perioadă foarte multe organizaţii a căror activitate este strâns legată de ceea ce se petrece acum în Transilvania – „Forumul Naţional al Asociaţiilor Ardelene” – specificându-se cu diverse prilejuri, că toţi ungurii din România care au rămas în străinătate ar trebui să se întoarcă acasă unde să lupte pentru drepturile lor deoarece „noi cei de aici” – din Ungaria – subl. n. – îi vom sprijini atât material cât şi în alt mod dacă va fi nevoie⁶. De asemenea, în Ungaria au fost organizate mai multe aşa-zise manifestări culturale cu participare internaţională, care au avut ca scop reanalizarea istoriei Transilvaniei precum şi elaborarea unor planuri privind viitorul acesteia. Astfel, în luna iulie 1990 s-a organizat la Budapesta „Congresul ceangăilor”, cu invitarea unor delegaţi din diverse zone – din Harghita a participat Ciceu Anton – prilej cu care s-a încercat să se demonstreze că ceangăii sunt la origine tot maghiari, pentru ca aceştia să fie cooptaţi în final în acţiuni de anvergură cu caracter naţionalist şi iredentist. De asemenea, la Conferinţa de la Eger organizată în anul 1991, au fost emise chiar de unii secui şi maghiari care trăiesc în România idei care sunt lipsite total de un fundament real, de genul „maghiarimea din România se află actualmente într-un pericol de moarte”⁷. La sediul societăţii „Pro-Transilvania” de la Budapesta se desfăşoară permanent o intensă activitate orientată spre determinarea comunităţii europene să intervină pentru proclamarea independenţei Ardealului şi în viitor această zonă să fie luată sub protecția Consiliului Europei⁸. Foarte multe organizaţii ale emigraţiei ungare sprijină eforturile maghiare pe linia autonomizării zonei sau chiar a punerii ei sub dependenţă ungară. De exemplu, Hamos Lászlo, preşedintele „Fundaţiei maghiare pentru drepturile omului”, cu sediul la New York, care a şi fost în judeţele Cluj şi Harghita, a încercat prin intermediul senatorului Tom Lantos să sensibilizeze Congresul american încercând să demonstreze că maghiarii din România nu au nici o libertate, sunt oprimaţi şi supuşi unei politici de deznaţionalizare. O atenţie deosebită s-a acordat formării şi finanţării unor publicaţii de limbă maghiară, care acţionează în judeţele Harghita şi Covasna. pe linia întreţinerii unei atmosfere naţionalist-şovine şi iredentiste. Este semnificativă în acest sens vizita numitului Oltvani Otto, fost corespondent al Agenţiei M.T.I. la domiciliul lui Kiss D. János în ziua de 15 martie 1990 pentru a stabili modul de apariţie al săptămânalului satiric „Tromf" publicaţie în care se aduc cele mai jignitoare ofense poporului român prin tot felul de pamflete şi caricaturi de prost gust. La şedinţele U.D.M.R. care au avut loc după revoluţie au fost invitaţi mereu cetăţeni din Ungaria, un exemplu elocvent în acest sens fiind şedinţa din 16 februarie 1990 unde s-a spus: „De la constituirea sa, România şi-a recâștigat renumele prin nerespectarea nici unei promisiuni sau acord internaţional. Nici un singur suveran al său n-a dat dovadă vreodată de corectitudine, fie el regal, fascist ori comunist. În prigonirea maghiarimii însă, în ciuda diferenţelor ideologice, s-au situat pe aceeaşi poziţie"⁹.

În acelaşi număr se punea o întrebare foarte tranşantă. „Va fi reconstruită Regiunea Autonomă Maghiară cu limba de stat maghiară? Posibil că nu, fără presiuni internaţionale". În numărul 2 din 1990, În legătură cu conflictul interetnic din Târgu Mureş se scria: „Evenimentele tragice din România din luna martie, manifestări şovine cu caracter fascist au pus în pericol existenţa etniei maghiare...". În numărul 4 din 1990 se continua această idee: „În România fiecare al zecelea cetăţean, cel maghiar – trăieşte în disperare. Asta pentru că sunt prea mulţi pentru a putea emigra Nici regimul prezent de tranziţie nu a făcut nimic pentru a se de o rază de speranţă maghiarilor din România. Într-un alt articol, din aceeaşi publicaţie, se preciza: „Omul nu trebuie să aibă talent de ghicitor, şi fără aceasta poate concluziona că „problema maghiară” nu este încă rezolvată pentru că cu ruperea Ardealului şi anexarea lui la România a devenit imposibilă dezvoltarea şi acţiunea paşnică a popoarelor. Maghiarimea poate fi izgonită din căminul strămoşesc, îi pot fi luate şcolile, averea, poate fi interzisă folosirea limbii dar nu vor reuşi niciodată să uităm de unde ne tragem (...) Ne-au răpit Ardealul, am pierdut această mină plină de comori a Ungariei, încă înainte de a realiza cât e de valoroasă”. Conţinutul acestor câtorva articole este edificator în privinţa modului în care este privită situaţia minorităţii maghiare din România – în totală contradicţie cu realitatea existentă – precum şi a demersului perfid de a se crea o „problemă" care de fapt nu există, „problema Transilvaniei”. În ultimii ani în Ungaria, a fost acordată o atenţie deosebită publicării unui vast material propagandistic constituit din mii de volume, prin care se desfăşoară o amplă mobilizare a conştiinţelor maghiare în privinţa trecutului istoric şi viitorului Transilvaniei¹⁰. Acest revizionism maghiar, bine concertat, încearcă să convingă opinia publică europeană şi mondială de „drepturile istorice” ale Ungariei asupra acestui teritoriu – Transilvania – „,cuvenindu-se a fi supusă structurilor politice şi spirituale ale unei Ungarii multinaţionale”. Horváth Sz. István. în nr. 1 din februarie 1990 al publicaţiei „Erdélyi Magyarság”, se exprima destul de clar în privinţa materialului istoriografic în legătură cu istoria Transilvaniei: „De când Transilvania ne-a fost ruptă, producţia ungară de cărţi a năzuit mereu să asigure apariţia unor lucrări ştiinţifice ori de popularizare destinate să se preocupe de trecutul și prezentul maghiarimii de acolo, în epoca dintre cele două războaie mondiale această preocupare s-a manifestat continuu. După cel de-al doilea război mondial, din păcate, „transilvanologia” din Ungaria a trebuit, în mare măsură, să recunoască – chiar dacă din timp în timp au apărut cărţi despre istoria Transilvaniei – în primul rând ne gândim la lucrările lui I. Toth Zoltán, Makkai Lászlo şi Frocsányi Zsolt – întreruperea continuităţii de mai înainte. Reluarea acestei acţiuni a fost marcată o dată cu apariţia, de Crăciunul anului 1986, a Istoriei Transilvaniei în trei volume. În ultimii doi ani s-a lărgit extraordinar sortimentul cărţilor privind Transilvania, fapt demonstrat şi de lista de faţă. La această îmbogăţire are un rol intenţia de a compensa rapid o „gravă neglijenţă”. Acest articol pe care l-am prezentat în extenso este destul de revelator în privinţa atenţiei care este acordată Transilvaniei de către publiciştii din Ungaria. De fapt titlurile sunt destul de sugestiva pentru a mal fi comentate: Barta Gábor „Transilvania” şi „A cui este această țară”, Benkő József „Pământul şi poporul Transilvaniei”, Botlik József „Transilvania în zece puncte”, Csalog Zsolt „Patria mea a fost o închisoare”, Csoma Gergely, „Maghiarii ceangăi din Moldova”, Bodor Pál „Cuvânt strigat în Patrie”, Franka Tibor „Acum venit-am din Transilvania”, Für Lajos, „Minoritate şi ştiinţă”, Kende Péter „Au venit din Transilvania”, Kiss Gábor, „Cetăţi şi castele întărite din Transilvania”, Köteles Pál „Adio Transilvania”, Lükő Gábor „Ceangăii din Moldova”, Siklós András „Revoluţia din Ungaria şi destrămarea statului multinaţional”, Szacsvay Imre, „Pe drumurile Transilvaniei”„ etc¹¹. Au fost trimise scrisori de maghiarii care trăiesc în afara Ungariei chiar preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, cu cererea expresă de a retroceda Transilvania Ungariei¹². Astfel, un anume Dan Samuél Andersen a trimis trei astfel de scrisori din care prezentăm câteva pasaje mai sugestive: „Pentru ca să înţelegeţi cât de mare este dorinţa noastră pentru a obţine libertatea şi independenţa vă asigurăm, domnule preşedinte, că suntem gata în orice clipă să ne dăm viaţa luptând ca să avem o Transilvania liberă și ca urmaşii urmaşilor noştri să nu mai trăiască niciodată sub administraţia României”. Sau un alt fragment: „Noi dorim ca după data de 1 iulie 1991 să vedem în toate aceste județe – judeţele Transilvaniei (subl. n.) – cum flutură falnic drapelul unguresc (…) România a furat Ungariei aceste județe și acum a sosit timpul când să se facă dreptate şi Ungariei şi să-i fie restituite". Comentariul acestor idei cu conţinut declarat revizionist este de prisos. Putem să tragem următoarele concluzii în finalul acestui capitol: în ultimii ani în Ungaria s-a publicat un bogat material cu caracter revizionist, în privinţa Transilvaniei, care poate fi interpretat ca un mod de pregătire psihologică a secuilor şi maghiarilor din România, pentru evenimentele care au urmat revoluţiei din decembrie 1989. S-au constituit tot felul de organizaţii cu caracter internaţional – de către ungurii din emigraţie – care au pus în centrul activităţii lor crearea pe plan mondial a unei atmosfere nefavorabile României, Transilvania fiind considerată ca parte componentă a Ungariei. Au avut loc diverse simpozioane și congrese dedicate special Transilvaniei În care s-a prezentat în mod eronat situaţia secuilor şi maghiarilor din această zonă, după revoluţie. Cu diverse prilejuri, un mare număr de cetăţeni maghiari au trecut frontiera, concomitent cu creşterea în amploare a acţiunilor antiromâneşti din judeţele Harghita şi Covasna¹³.

*************************

1. Fond special, Dosar 3.

2. Fond special, Dosar 8 .

3. Fond special, Dosar 3.

4. Dosar S.R.I., p. 4-10.

5. Fond special, Dosar 3.

6. Dosar S.R.I., p. 35.

7. Dosar S.R.I., p. 24.

8. Dosar S.R.I., p. 23.

9. Dosar 9, f. 4-10

10. Vezi în acest sens Raol Șerban, Fantasma imperiului ungar și Casa Europei, Ed. Globus, București, p. 80-90.

11. Vezi în acest sens Raol Șerban, Fantasma imperiului ungar și Casa Europei, Ed. Globus, București, p. 80-90

12. Dosar nr. 7.

13. În legătură cu acest capitol, date importante în: Dosar 2, f. 8; Dosar 3, F. 11-12; Dosar 23, f. 22-25; Dosar 32, f. 8; Dosar 34, f. 17; Dosar 63, f. 65-70; Dosar special, f. 4; Dosar 64, f. 56, 77, 82, 102 și 112.

Raportul Harghita Covasna: Capitolul VI.

2010-10-29T15:53:00.001+03:00

CAPITOLUL VI

Conflictele de natura interetnică provocate de elemente naţionalist-şovine

Situaţia tensionată creată artificial a constituit terenul manifestării unor acţiuni şovine antiromâneşti: românii nu mai erau serviţi în multe magazine când se adresau în limba română, nu li se mai răspundea la salut, erau jigniţi şi umiliţi în diverse locuri publice, primeau ameninţări telefonice, prilejuri cu care auzeau mereu aceleaşi expresii de genul: „Români împuţiţi plecaţi de aici”¹. Pe pereţii locuinţelor sau pe uşi românii au găsit desenate secera şi ciocanul, zvastica sau inscripţii de genul „Vătraș Nó”. În unele publicaţii în limba maghiară apăreau articole incitante în care se spunea că nu mai trebuie văzute pe acolo persoane cu nume latine – vezi în acest sens articolul - tradus în Adevărul Harghitei din 21.01.1990. Declaraţiile românilor care au trăit momentele de tensiune din lunile respective sunt revelatoare. Iată ce spunea un cetăţean român din Târgu Secuiesc imediat după revoluţie: „Mulţi dintre români stăteau în casă de o săptămână, unii aveau concediu de odihnă, alţii medical, alţii lipseau nemotivat. Toţi erau speriaţi că la fabrici colegii lor unguri vorbesc urât cu ei, îi apostrofau trimițându-i de unde au venit”².

Majoritatea taxiurilor particulare aveau lipite pe parbrize însemnele statului maghiar şi această situaţie se perpetuează în unele localităţi şi în prezent.

La Sfântu Gheorghe, în timpul conflictului de la Târgu Mureş, au apărut liste afişate în diverse locuri publice cu intelectuali români sau cu membri ai „Vetrei Româneşti” în scopul de a-i supune la o presiune psihică permanentă, mulţi dintre ei, de teamă părăsind localitatea. Pe 14 martie 1990, la Breţcu a fost organizat un mare miting de către preoţii catolici, iar a doua zi, pe 15 martie, au plecat din toate satele din jur coloane de căruţe şi autobuze cu steagul maghiar în frunte pentru a depune coroane de flori la statuia lui Gabor Aron. S-a cântat, s-a dansat, s-au făcut multe fotografii ale participanţilor care aveau mâinile puse pe steagul maghiar.

În altă ordine de idei, în perioada care a urmat revoluţiei foarte mulţi cetăţeni de naţionalitate română au fost agresaţi în trenurile de călători care circulau în zona cu populaţie majoritară secuiască şi maghiară, între staţiile Ciceu, Izvorul Oltului, Ghimeş Palanca, pentru simplul motiv că nu vorbeau ungureşte. Aceste acţiuni naţionalist-şovine s-au petrecut atât în anul 1990 cât şi în 1991: la 9 aprilie 1990, pe trenul de persoane 4014, doi tineri maghiari au agresat în staţia de cale ferată Izvorul-Olt mai mulţi români, în noaptea de 29–30 iunie 1990, tot aici, un grup de şapte maghiari au agresat mai mulţi români, la 23 octombrie 1990 un grup de muncitori români de la întreprinderea minieră Bălan pentru motivul că vorbeau în limba română au fost loviţi de patru tineri maghiari în timp ce aşteptau autobuzul în staţia Izvorul-Olt, autorii fiind din comunele Sândominic şi Cârța. În seara zilei de 16 februarie 1990 în trenul persoane 4014 un grup de 20–30 tineri maghiari, toţi fără bilete, au agresat pe conducătorul C.F.R. şi patrula de poliţie în staţia Izvorul-Olt aruncând cu pietre şi cărămizi. În gara din Miercurea-Ciuc precum şi în autogară în mai multe rânduri au fost agresaţi români pentru că nu vorbeau în limba maghiară³.

Faţă de organele de poliţie şi jandarmerie în judeţele Harghita şi Covasna se manifestă în continuare o atitudine ostilă în multe cazuri poliţiști și jandarmi aflaţi în exerciţiul funcţiunii fiind agresaţi. La Sf. Gheorghe şapte maghiari au insultat şi lovit patrula de poliţie alcătuită din români, la Odorhei, Borş Aurel, şeful Poliţiei din localitate, la 25 aprilie, a fost lovit de persoane necunoscute în apropierea locuinţei, sublocotenent Coşarcă Petru, la 23 noiembrie 1990, a fost lovit de Hiug Tibor din Zetea⁴. Ca o mărturie a felului în care este tratată şi astăzi poliţia din cele două judeţe, este de semnalat faptul că sediul poliţiei din Odorheiu. Secuiesc, distrus în decembrie 1989, nu este refăcut, în ciuda promisiunilor repetate ale autorităţilor locale.

Fată de toate acţiunile ostile pe care le-am enumerat în capitolul de faţă, care reflectă în mod direct o atitudine anti-românească din partea secuilor şi maghiarilor, nu s-a iniţiat din partea românilor nici o acţiune de ripostă, aceasta fiind explicaţia acelei „linişti permanente” despre care au vorbit mereu oficialităţile din conducerea prefecturilor şi primăriilor. Mai mult decât atât, UDMR şi alte organizaţii ale secuilor și maghiarilor nu au luat niciodată atitudine împotriva unor asemenea acte care puteau să degenereze în conflicte interetnice de anvergură, încurajându-le în mod tacit. Ideea centrală urmărită nu a fost alta decât aceea ca, în timp cât mai scurt, majoritatea românilor să părăsească judeţele Harghita şi Covasna. Şi după ce aproape 1.000 de români au plecat din cele două judeţe, părăsindu-şi locuinţele şi depunând eforturi deosebite pentru a obţine spaţii de locuire în alte oraşe – declaraţiile acestora sunt revelatoare – rapoartele trimise la instituţiile centrale de primarii şi prefecţii secui şi maghiari nu au semnalat nici un eveniment deosebit, considerând că tot ceea ce s-a întâmplat a fost expresia „stării de normalitate”. Acei reprezentanţi de atunci ai puterii din zonă având o parte mai mare sau mai mică de vină în declanşarea conflictelor sunt şi astăzi în funcţiile respective. La accentuarea stărilor conflictuale a contribuit şi afluenţa masivă a cetăţenilor veniţi din Ungaria în diferite momente aniversare, care în foarte multe situaţii au arborat însemnele maghiare în multe localităţi pe unde au trecut, jignind sentimentele naţionale ale românilor.

Toate conflictele de natură interetnică înregistrate în judeţele Harghita şi Covasna, după Revoluţia din Decembrie 1989, au fost provocate de extremişti maghiari şi secui care, individual sau în grup, au jignit, umilit sau brutalizat cetăţeni români, încercând şi reuşind să creeze stări tensionale permanente care vor avea ca efect imediat plecarea multor români din zonă. În mai multe cazuri, principala „vină” a celor agresaţi a fost aceea că aveau naţionalitatea română şi că nu ştiau să vorbească ungureşte⁵. În aceste condiţii, o învăţătoare româncă se întreba, pe bună dreptate: „De ce trebuie să ne temem în propria noastră ţară? De ce trebuie să vorbim în şoaptă pentru a nu fi auziţi că suntem români?⁶

Nu s-a putut stabili numărul cert al celor plecaţi deoarece evidenţele populaţiei din mai multe localităţi – Miercurea-Ciuc, Odorhei, Târgu-Secuiesc, Gheorgheni – au fost distruse⁷ iar în organele puterii şi administraţiei locale precum şi instituţii şi întreprinderi funcţiile de conducere sunt deţinute de secui şi maghiari, interesaţi să ascundă adevărul. După aprecieri aproximative, aceasta este de circa 4.000 de persoane. S-au făcut mai multe rapoarte de către organele în drept în legătură cu numărul celor plecaţi în anul 1990, la un moment dat părăsind definitiv judeţul Harghita 543 persoane, 444 dintre aceştia luând această decizie datorită maltratărilor, ameninţărilor, persecuţiilor, reducerilor abuzive de posturi⁸. Printre aceştia figurau 156 profesori, 5 jurişti, 4 preoţi, 20 ingineri, 8 economişti, 54 de cadre ale Ministerului de Interne, 10 cadre ale Ministerului Apărării Naţionale, 52 de muncitori. În Covasna erau înregistrate, la un moment dat, 911 persoane de naţionalitate română care părăsiseră judeţul, din care 28 plecate de bună voie, şi restul datorită presiunilor diverse la care fuseseră supuse. Se numărau printre aceştia 258 de profesori, 17 actori, 8 jurişti, 8 preoţi, 89 de ingineri, 19 economişti, 60 de cadre ale Ministerului de Interne, 49 de muncitori. La 18 martie 1991 s-a făcut de către organele de poliţie o situaţie globală cu românii plecaţi din Harghita şi Covasna, aceasta şi pe baza datelor transmise de posturi de poliţie din celelalte zone ale ţării unde ajunseseră aceştia. S-a constatat astfel că au plecat după revoluţie şi până la data menţionată, 1.750 de persoane (651) de familii) printre care se numărau 475 de profesori, 140 de ingineri, subingineri, economişti, medici, 130 cadre ale Ministerului de Interne. Este foarte interesant de subliniat faptul că în timp ce secuii şi maghiarii călătoreau în Ungaria fără nici o restricţie – numai în 1990 s-au soluţionat 95.483 de cereri pentru călătorii temporare, iar în 1991, până la 7 mai, 9.875 – presiunea împotriva românilor creştea de la o zi la alta fiind obligaţi să „migreze” în propria lor ţară. S-a trimis din partea inspectoratelor şcolare judeţene statistici cu repartizările făcute în cele două judeţe în perioada 1985-1991, din care reiese că aici au fost repartizaţi foarte puţini absolvenţi de naţionalitate maghiară, conchizând că s-a desfăşurat o adevărată politică de deznaţionalizare⁹.

Cu prilejul mai multor manifestaţii s-a spus că românii pot să rămână în cele două judeţe numai dacă învaţă limba maghiară. În aceste condiţii au plecat din zonă chiar şi ofiţeri M.Ap.N., actualmente existând mai multe rapoarte prin care alţii cer mutarea în alte localităţi, deoarece copiii nu pot să urmeze şcoala în condiţii normale. Politica antiromânească a fost atât de bine orientată şi coordonată încât aceasta a afectat chiar şi familiile mixte, multe dintre acestea destrămându-se, datorită exacerbării fenomenelor naţionaliste şi şoviniste amintite.

La nivel de instituţii culturale s-au desfăşurat acţiuni ample pentru evidenţierea specificului maghiar al zonei, concomitent cu îndepărtarea în totalitate a celui românesc, inclusiv în ce priveşte unele instituţii de stat.

Acţiunile maghiare de organizare şi amplificare a exodului românesc s-au fundamentat pe un singur principiu: „aici şi acum”, considerându-se că, o dată faptele realizate, va fi imposibil să se revină la situaţia anterioară. Ceea ce s-a şi întâmplat de fapt. Senatorul Kozsokár Gábor, contactându-l pe Veres Előd, fost director al Direcţiei Judeţene pentru Muncă şi Asigurări Sociale, în prezenţa altor interlocutori a afirmat: „De astăzi încolo aici vor lucra numai maghiari, iar românii care vor să rămână trebuie să vorbească numai ungureşte”¹⁰.

Aceste acţiuni au fost bine susţinute de presa maghiară care abunda în articole antiromâneşti. Iată ce scria în acest sens Márton Aladár într-un articol în acest sens: „Nu mai vrem să îi vedem în oraş pe veneticii cu misiuni obscure” (adică români). Românii erau somaţi să plece pentru că „...ne-aţi otrăvit sufletele noastre şi ale copiilor noştri”. La unele întreprinderi plecarea românilor s-a făcut în masă, datorită presiunilor din partea organelor de conducere, aşa cum s-a întâmplat la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Sf. Gheorghe unde sute de români, printre care şi ingineri şi maiştri, au fost nevoiţi să-şi caute de lucru în altă zonă, factorii de conducere obligându-i să semneze cereri prin care spuneau că pleacă datorită iniţiativei personale. Evident, acţiunea a fost bine gândită, anticipându-se urmările. S-a căutat atingerea cât mai multor dovezi prin care să se demonstreze că plecarea românilor s-a făcut numai şi numai datorită hotărârii lor liber consimţite, fără vreo presiune din exterior. Numai că depoziţiile celor care s-au prezentat în faţa Comisiei noastre infirmă acest lucru, cu argumente convingătoare şi verificate, din care rezultă clar că alungarea românilor din Harghita şi Covasna a fost o acţiune concertată şi sistematic pusă în practică de reprezentanţii populaţiei majoritare din această zonă. Acţiunile de alungare a elementului românesc s-au accentuat o dată cu încheierea procesului de organizare politică a secuilor şi maghiarilor, organizaţiile politice constituite neluând apărarea românilor şi, mai mult decât atât, implicându-se puternic în manifestaţiile cu caracter antiromânesc. După evenimentele de la Târgu Mureş, acţiunile cu caracter naţionalist vor deveni din ce în ce mai dese, calomniile, injuriile, ameninţările adresate românilor determinându-i pe aceştia să plece din zonă.

Deci exodul din judeţele Harghita şi Covasna s-a realizat în urma acţiunilor de intimidare, ameninţare şi umilire din partea unor grupuri mai mici sau mai mari de naţionalitate maghiară. Deşi au existat şi cazuri de plecare benevolă a românilor din această zonă, acestea au fost izolate, marea majoritate a cetăţenilor de naţionalitate română fiind obligaţi de împrejurări să facă acest lucru. Acţiunile antiromâneşti au fost organizate cu acordul tacit, uneori declarat, al noilor organe ale puterii şi al organizaţiilor politice reprezentative ale secuilor şi maghiarilor. Reacţia românească la stările de lucruri pomenite anterior a fost nulă, datorită majorităţii maghiare din zonă, în orice moment putând izbucni un conflict interetnic deschis. Sentimentele antiromâneşti ale populaţiei majoritare din această parte a ţării nu au reprezentat un fenomen de conjunctură, generat de revoluţia din decembrie 1989, ci prezintă continuitate în timp, în perioada anterioară neputându-se manifesta datorită sentimentului de teamă faţă de consecinţe. Violenţa manifestărilor antiromâneşti a afectat puternic şi pe o perioadă îndelungată caracterul şi conţinutul relaţiilor interetnice din această parte a ţării, cei mai afectaţi fiind cadrele Ministerului de Interne şi intelectualii (profesori, învăţători, preoţi, ingineri, jurişti etc.).

Acum în cele două judeţe este o linişte relativă deoarece „misiunea” a fost îndeplinită, datorită molestărilor, ameninţărilor directe, presiuni psihice, mulţi români au plecat. Iată ce spunea în acest sens Rus Teodor din Miercurea-Ciuc: „...în prima perioadă de la revoluţie a fost o violenţă de nedescris, cum n-a mai fost de la pogromurile din anii 1940-1944 şi cum nicăieri în lume nu a mai fost, poate în Africa de Sud să mai fie. Dar acum s-a ajuns la metode mult mai subtile, la ora actuală nu mă atacă nimeni pentru că sunt om cunoscut, dar există pericolul ca să rămână Vlăhiţa – fără nici un român – şi celelalte localităţi din zonă”¹¹.

Referitor la situaţia existentă în Sf. Gheorghe se spune într-o depoziţie: „În această localitate continuă să fie un război psihologic împotriva românilor. Prin lozinca „nu lovi” şi „nu atinge” pe român se sugerează foarte clar că orice poţi să le faci şi în orice fel doar să nu rămână urme vizibile care să se poată constata. Adică faceţi în aşa fel ca românii să se simtă atât de străini şi nedoriţi încât să plece „de bună voie”. Şi atunci apar pe străzi steagurile unui stat străin şi deloc amic, se scriu firmele străzilor şi indicatoarele localităţilor într-o limbă pe care n-o înţelegi. Ţi se dă de înţeles că n-ai ce căuta acolo, mai eşti tratat cu vorbe ameninţătoare la telefon, se fac semne tot la fel de ameninţătoare pe apartamentul şi pe casa ta şi se vorbeşte exclusiv în limba pe care nu o înţelegi. Să nu mai spunem de felul în care eşti tratat în locurile publice dacă nu vorbeşti maghiara. Şi iată că, fără să fii lovit cu parul sau atins cu vreo altă armă, eşti cât se poate de afectat psihic şi moral şi, în final simţi, că vrei să ajungi printre oameni normali, oameni care zâmbesc, care vorbesc şi te înţeleg, care se ajută între ei şi între care te simţi acasă. Şi iată cum pleci de bună voie”¹².

Despre cele întâmplate anterior, în timpul propagandei electorale, un martor relatează: „Oamenii au credinţele, năzuinţele şi visurile lor. Este campania electorală. /.../ Un om convins de programul F.S.N. este cel mai potrivit cu aspiraţiile sale, pleacă la drum prin sate şi adună adeziuni. Într-o seară un maghiar îi smulge toate adeziunile din mână la Breţcu dar omul nu se intimidează şi continuă acţiunea. Cum de Paşti nu circulă autobuze între sate, omul nostru este surprins într-o pădure de trei maghiari care-l urmăreau, îi pun un sac în cap, îi smulg toate materialele şi le dau foc. Apoi în tren având insigna F.S.N. este atacat de mai mulţi tineri maghiari, i se rupe reverul cu insigna şi este lovit, ca să fie scenariul complet, asupra casei omului nostru sunt lansate sticle incendiare. /.../ În ciuda acestor adversităţi, poţi, dacă eşti român, să nu dezarmezi, să continui acţiunea, să rămâi român şi să speri că într-o bună zi şi primitivii tăi interlocutori se vor lumina şi vor înţelege că nu forţa brută şi intoleranţa obtuză sunt cele mai potrivite pentru dialog. Dar atunci când Mausoleul de la Odorheiu Secuiesc este devastat, oasele celor morţi împrăştiate şi unii dintre profanatori şi-a făcut nevoile în tigvele eroilor români, orice urmă de înţelegere dispare. Şi când vezi că la manifestaţia din 15 martie călăreţii purtând steagurile României şi Ungariei la un moment dat le trântesc pe cele româneşti şi le calcă în picioarele cailor, ei bine, aceasta întrece deja limitele înţelegerii oricărui om demn de acest nume şi realizezi că aşa ceva nu se poate”¹³.

În ciuda tratamentului jignitor şi inuman, dintre cei care au suferit numai pentru că erau români s-au gândit că singura alternativă ar fi înţelegerea reciprocă şi aşa s-a născut ideea de a înfiinţa o societate „Concordia” care să contribuie prin acţiunile ei la apropierea dintre români şi maghiari. În scurt timp însă activitatea ei înceta deoarece iniţiatorii au fost obligaţi să părăsească Miercurea-Ciuc. Acţiunile antiromâneşti îşi atinseră scopul.

*********************

1. Dosar 41, f. 65; Dosar 40, f. 13.

2. Dosar 36. F. 40-45.

3. Fond special, Dosar nr. 3.

4. Fond special, Dosar nr. 3.

5. Vezi în acest sens: Dosar 52, f. 32; Dosar 54, f. 105, Dosar 18, f. 84-85; Dosar 63, f. 19, Dosar 53, f. 51; Dosar 38, f. 40-50; dosar 39, f. 90; Dosar 54, f. 138.

6. Dosar 3, f. 65.

7. Dosar S.R.I., p. 140.

8. Fond special, dosar 10.

9. Dosar Învățământ Harghita-Covasna.

10. Dosar S.R.I., fila 4.

11. Dosar 31, f. 20

12. Dosar 64, f. 28-49.

13. Dosar 64, f. 49.50.

Raportul Harghita Covasna: Capitolul V.

2010-10-26T23:04:00.006+03:00

CAPITOLUL V

Îndepărtarea românilor din conducerea primăriilor, prefecturilor, unităţilor social-economice şi instituţiilor (învățământ, artă-cultură, presă, justiţie, sănătate). Ameninţările şi calomniile la care aceştia au fost supuşi

După Revoluţia din Decembrie 1989, la nivelul întregii ţări a avut loc un amplu proces de reorganizare a instituţiilor din toate sectoarele de activitate. Mobilul acestei acţiuni de anvergură a fost, pe de-o parte, constituirea unui nou sistem ale cărui componente sociale, economice, politice şi culturale să fie organizate şi conduse pe baza unor principii democratice, pe de altă parte înlocuirea acelor cadre care, prin atitudinea lor, au influenţat în sens negativ – în regimul dictatorial comunist – activitatea instituţiilor pe care le conduceau. În multe cazuri, în judeţele Harghita şi Covasna. aceste schimbări radicale au avut o formă specifică, acţiunea căpătând valenţe antiromâneşti din partea populaţiei majoritare de naţionalitate maghiară. Au fost şi situaţii în care fenomenului i s-a dat o interpretare exclusivistă, în dezavantajul românilor aflaţi în funcţii de conducere care, în bloc, au fost consideraţi compromişi, incapabili, „ceauşişti” şi. ca atare, înlăturaţi prin metode violente sau presiuni indirecte. Primii care au fost afectaţi de atitudinea secuilor şi maghiarilor au fost cei care au lucrat în cadrul miliţiei şi securităţii, după care au urmat cei care deţineau funcţii de conducere, fiind prin diverse metode destituiţi imediat. Mulţi dintre aceştia au fost efectiv alungaţi din întreprinderi unde lucraseră de ani de zile. Nu mai vorbim de situaţia dramatică a profesorilor români care – în multe cazuri – nu au mai putut să intre în şcolile unde erau titulari datorită atitudinii colegilor secui şi maghiari sau a elevilor. Şi ca să fim mai concreţi, vom da câteva cazuri care numai întâmplătoare nu au fost –aşa cum s-a încercat ulterior să se argumenteze: inginerul Vasiliu Ioan de la Industria Laptelui Sfântu Gheorghe a fost alungat din întreprindere de colegii secui şi maghiari, profesorul Botea Viorel din Brăduţ a fost alungat din şcoală, Vlăduţ Mircea de la I.A.S. Câmpu Frumos a fost destituit din funcţie şi ameninţat să plece cât mai repede, Mireuţă Vasile inginer la C.P.L. Sf. Gheorghe a fost alungat spunându-i-se: „în întreprindere nu mai e loc pentru români”, Donose Ioan mecanic auto la Dacia Service Tg. Secuiesc a fost molestat pe motivul că este român de Mike Sándor, Grigorescu Mugurel pădurar Ia Ocolul Silvic Tg. Secuiesc a fost ameninţat cu moartea¹ şi i s-au adus injurii pentru a părăsi localitatea, Călin Ioan, muncitor petrolist de la Schela Ghelința, vorbind în limba română, într-o cofetărie, a fost ameninţat cu cuţitul de un maghiar, spunându-i-se că va fi omorât dacă nu vorbeşte ungureşte, episodul amintit deja cu românii din Baraolt urcaţi pe acea platformă, umiliţi şi înjosiţi, adresându-li-se expresii de genul: „Să-i spânzurăm”, „Să bem sânge de valah”², inginerul Bradea de Ia Schela de foraj Ghelința a fost atacat cu cuţitul pentru că nu vorbea ungureşte, inginerul Cristea din Baraolt, director la Fabrica de ape minerale Biborţeni, ameninţat cu moartea, iar soţia lui urcată într-un camion deschis înconjurat de 30–40 de maghiari care au ameninţat-o cu moartea, spunându-i apoi că are trei zile ca să părăsească oraşul, Suciu Aurel, preot şi protopop la Parohia Sf. Gheorghe II, forţat să-şi părăsească slujba şi domiciliul. Dintre cazurile de ameninţare şi molestare din judeţul Harghita pot fi menţionate: soţia maiorului Mucenic Gheorghe a fost ameninţată de un maghiar că va fi omorâtă, fiul locotenentului colonel Dorobanţu Constantin a fost bătut de două ori pe motiv că este român, cetăţeanul Tofan Gheorghe cu toate că este infirm a fost agresat de maghiari la domiciliul său, căpitanul Tîlvescu Vasile în timp ce încerca să-şi procure alimentele pe cartelă a fost agresat şi alungat din magazin, preotul Ioan Bercu din Târgu Secuiesc a fost ameninţat şi jignit cu expresii de genul „Valah vătrist mizerabil” sau „Ăsta cu păr pe limbă trebuie jupuit”, existând şi o tentativă de a fi lovit cu maşina, ceea ce 1-a determinat să părăsească localitatea; preşedintele organizaţiei „Liga ofiţerilor în rezervă” din Sfântu Gheorghe ameninţat telefonic cu expresia: „Ce-i, domnule, aduni ofiţerii grămadă? În Ungaria nu este aşa o ligă. O să stea capul tău unde stau picioarele”³.

Astfel, sub masca epurării fostei nomenclaturi comuniste, au fost îndepărtaţi din funcţiile de conducere mulţi români, fără să se mai facă vreo distincţie de la caz la caz – aşa cum era normal – acţiunea de reorganizare însemnând de fapt, în final, promovarea reprezentanţilor intereselor secuilor şi maghiarilor, altele decât cele ale societăţii noastre. Modul de repartizare a funcţiilor şi răspunderilor în organele nou constituite reprezintă o expresie elocventă a modului în care s-a realizat, prin metode aşa-zis democratice, marginalizarea elementului etnic românesc. Vasta acţiune de selectare şi numire a funcţionarilor publici în funcţii de conducere s-a făcut prin indicaţii directe date de reprezentanţii U.D.M.R., toate deciziile de numire având mai întâi acordul acestora. Astfel, relevant este faptul că pe data de 26 ianuarie 1990, domnul Orban Arpad, preşedintele C.P.U.N. Covasna, s-a exprimat la întâlnirea cu directorii şi şefii de personal din judeţ că „criteriul de alegere al conducătorilor, de azi încolo, nu este competenţa, ci naţionalitatea”⁴. Persoanele de naţionalitate maghiară, care în regimul comunist au avut funcţii de răspundere au fost, în schimb, fie menţinute pe aceleaşi posturi, fie numite în alte funcţii echivalente: în Miercurea Ciuc Fábián Lászlo, Bedő Maria, Pataki Emeric, Kovács János. S-a făcut o intensă propagandă prin mijloacele de comunicare a faptului că în perioada dictaturii ceaușiste secuii şi maghiarii nu au deţinut funcţii de conducere, fiind înlocuiţi în mod forţat cu români din alte localităţi. Această afirmaţie de natură justificativă în privinţa celor întâmplate după revoluţie este însă în neconcordanţă cu realitatea existentă atunci. Şi vom da numai câteva exemple care demonstrează că secuii şi maghiarii au ocupat multe funcţii de conducere, în regimul trecut: în judeţul Harghita au ocupat posturi de conducere în unităţile şcolare peste 100 de cadre de naţionalitate maghiară: S.P.J. Hamerec Miercurea Ciuc a avut ca director pe Rákosi Zoltán; Cooperativa ,,Arta” Harghita – director Molnár János; Famos Odorheiu Secuiesc – director Incze Bela; Uniunea judeţeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti – director Kovács Elisabeta; Banca Comercială filiala Gheorgheni – director Farkas Ludovic; C.C.C.T. Harghita – director Pál Iosif; I.P.L. Gheorgheni – director Szabó Gavrilă; întreprinderea de fier Vlăhiţa – director Rusz Sándor etc.

O dată cu instituirea prefecturilor şi primăriilor – în majoritatea situaţiilor pe osatura fostelor consilii populare, epurate aproape în totalitate de funcţionarii români – în fruntea acestora au fost numiţi funcţionari publici preponderent de naţionalitate maghiară, în virtutea principiului proporţionalităţii etnice, aplicat de cele mai multe ori restrictiv pentru români – deşi românii reprezintă 18% din populaţia judeţului Harghita şi 20–25% din populaţia judeţului Covasna. Un exemplu concret în acest sens este că la un moment dat la Prefectura judeţului Harghita din 11 membri, doar 4 erau de naţionalitate română, din 58 de secretari de primării, doar 8 erau români, din 124 de viceprimari, doar 4 erau români. Din totalul de 337 de membri ai primăriilor din judeţul Harghita – din 58 de localităţi – doar 54 erau români. Cei mai mulţi din românii acceptaţi să facă parte din colectivele de conducere la nivelul prefecturilor şi primăriilor sunt căsătoriţi cu femei de naţionalitate maghiară.

Economia din judeţele Harghita şi Covasna a suferit acelaşi proces de înlăturare a românilor din posturile de conducere, astfel că, după revoluţie, cei promovaţi în asemenea posturi au fost de naţionalitate maghiară. Este edificatoare în acest sens afirmaţia d-lui Orban, preşedintele C.P.U.N. Covasna, care cu ocazia întâlnirii care a avut-o cu conducătorii de întreprinderi din judeţ a spus: „Să vă intre bine în cap, de acum încolo nu va mai exista român în conducere”⁵, linia imprimată fiind sintetizată de expresia „sub nici o formă, român”. U.D.M.R.-ul își motiva formal atitudinea cu aserţiunea: „Dacă nu cunoşti limba maghiară, nu ai ce căuta în conducerea unei instituţii”⁶.

În judeţul Harghita, după revoluţie, din 67 de întreprinderi importante, doar 5 aveau directori de naţionalitate română. Au existat situaţii când cadre de conducere foarte capabile au fost destituite numai din simplul motiv că erau români. Astfel, directoarea Rodica Cerevcov, deşi confirmată de colectiv pe 5.02.1090, a fost schimbată pentru că „asta este româncă și a venit aici să ia locul directorului nostru”⁷. Domnul György Sándor soțul directoarei centrului de librării Covasna, declară cu privire la motivul înlăturării soţiei sale din funcţie: „Eu, ca secui, spun că cel mai mare motiv este că e româncă. A trebuit să-mi schimb numărul de telefon pentru că am primit tot felul de telefoane şi la fel şi de scrisori prin care mi s-a spus să o trimit acasă la Bacău /.../ Aşa de mult am ţinut la unguri şi îmi este atâta ruşine /.../ Sunt convins (că presiunile asupra soţiei) se datorează faptului că este româncă. Eu sunt secui, sau ungur, cum văd că vrea să ne spună U.D.M.R.-ul, care zice că nu suntem secui. Au vrut ca la Centrul de librării să fie un director ungur”⁸.

Şi la C.F.R. era „un domn Munteanu, foarte bun profesionist dar care a fost schimbat din funcţie numai din motive etnice. Până la urmă s-au convins că nu au făcut bine prin schimbările acelea pentru că, lucrurile au început să meargă rău”⁹. Doamna Mariana Vişoiu ne declara în legătură cu schimbarea dumneaei din post: „Eu cunosc bine cele două limbi (româna şi maghiara). Toate acestea s-au întâmplat datorită faptului că sunt româncă”¹⁰.

Mulţi dintre români au fost supuşi la tot felul de presiuni directe sau indirecte, impunându-li-se să părăsească zona. Relevantă este depoziţia domnului Constantin Codrescu, directorul Teatrului din Sf. Gheorghe: „...În perioada lui martie '90 am petrecut zile de spaimă şi de groază, nu numai eu, ci mai ales familia mea. Micile atentate la copii şi la siguranţa copiilor, petrecute pe stradă, în şcoală, începând de la veşminte rupte, furate, de la ameninţări mai directe s-au apropiat din ce în ce mai mult de perimetrul casei şi au culminat cu semne pe uşi, cu bilete trimise, cu hârtii de ameninţare directă de pregătire a coşciugului, mai puţin la adresa mea personal, dar mai ales la adresa soţiei şi a copiilor, lucru care efectiv i-a înfricoşat.

Am luat în acea perioadă legătura cu profesorul Oarză şi cu alţi profesori care existau în acea perioadă la Sf. Gheorghe, în momente de mare dilemă şi răscruce pentru viaţa noastră. Nu ştiam ce să facem, nu ştiam încotro s-o luăm. Nu mai eram serviţi la alimentare, adică eram cunoscuţi, ne ştiau toți ca pe nişte cai breji.

Eram ameninţaţi; maşina a fost de câteva ori agresată. În instituția în care am lucrat atâția ani de zile atmosfera era de nesuportat, neimaginabilă din toate punctele de vedere, de la cel profesional până la cel administrativ, ajungând până la a nu mi se mai oferi nici un fel de şansă de a mai pregăti ceva, nemaifiind nici regizor al teatrului, nici ca actor al teatrului, ca nimic.

Am fost obligaţi să fugim de acasă. /.../

Când a apărut legea cu vânzarea locuinţelor, am cerut dreptul să cumpăr apartamentul (în care locuiesc). Actualul primar, domnul Lászlo, a dat în mod special ordin ca în cazul lui Codrescu să nu i se vândă acest apartament”¹¹.

Un alt episod relevant este acela al domnului Strujan, „un economist deosebit de capabil, până atunci director al Centrului de librării Harghita, a fost scos din funcţie pe motiv că este român. Cunoscându-1, şi pentru că întreprinderea la care lucram avea nevoie la Serviciul ADT de un conducător capabil, am încercat să-1 angajez. Directorul s-a opus acestei angajări, motivând cinic că dacă a fost infirmat ca director la Centrul de librării este clar că nu poate fi capabil şi competent pentru Serviciul ADT al întreprinderii.

Ceea ce a fost deosebit de uimitor pentru mine ca şi pentru toţi românii care asemenea mie au părăsit judeţul Harghita a fost faptul că, văzându-ne siliţi să ne cerem transferul, ni s-a condiţionat semnarea transferului de formularea unei declaraţii scrise din partea noastră, din care să reiasă în mod explicit că noi nu plecăm din motive politice, ci din motive personale. Spre exemplu, eu am fost pusă în situaţia să declar că mă transfer la Bucureşti întrucât tatăl meu a decedat şi mama mea este singură. /.../ Subliniez faptul că tuturor românilor care au plecat din Harghita li s-au cerut astfel de declaraţii sub formă de şantaj prin condiţionarea transferului”¹².

Printre cei care au fost nevoiţi să-şi părăsească posturile de conducere, sub tot felul de ameninţări îi putem aminti pe: inginerul şef Barbura Miron de la I.R.E. Sf. Gheorghe, după 13 ani de muncă în această unitate, aflată mult timp sub regim militarizat, a fost destituit fără explicaţii şi silit să părăsească oraşul, Paiu Liviu, şef birou C.J.T. Harghita a fost înlăturat; Soiom Viorica – directoare la Muzeul de Istorie a fost schimbată în urma unui simulacru de şedinţă în care chiar şi femeile de serviciu au fost chemate să-şi exprime poziţia prin vot secret – în sală erau doar 3 români – rezultatul final fiind evident, alegerea unui director de naţionalitate maghiară; Grosu Corneliu, director Direcţia Comercială a jud. Harghita, schimbat din funcţie; Braic Alexandru – director I.A.S. – ameninţat şi în final înlăturat; Lungu Nicolae, economist la Odorhei – destituit; Gheorghe Constantin, director I.T.A. Sf. Gheorghe a fost supus la tot felul de presiuni şi obligat să părăsească localitatea; Vasile Nicolae, director la D.L.P. Tc. Sf. Gheorghe – schimbat din funcţie şi obligat să părăsească localitatea; Dudu Moise, director I.F.L.T. Tg. Secuiesc destituit.

În cazul d-nei Emilia Caloianu, directoare 1a Industria Laptelui Harghita, pe 23.XII.1989, la ora 6 dimineaţa au fost adunaţi oamenii şi „un salariat, Sipoş, care era un hoţ cunoscut, fusese condamnat, a spus că va trebui să plec, că director poate fi şi unul cu şase clase”. Totuşi masa de salariaţi nu a fost de acord cu înlăturarea din funcţie a d-nei Caloianu. Din păcate, soarta d-nei Caloianu o hotărăşte domnul Emerich Pataki, care în şedinţa C.P.U.N. din ianuarie 1990 – afirma: „Nu-i nimic că oamenii nu vor să voteze plecarea d-nei, până la urmă tot vor vota cum vrem noi”, iar pentru postul respectiv repartizează deja o altă persoană¹³.

În domeniul justiţiei, atitudinea maghiarilor faţă de români a fost şi mai dură. De multe ori s-au întocmit acte procedurale numai în limba maghiară, chiar dacă din completele de judecată făceau parte şi români. La nivelul judeţului Covasna numai într-o primă fază au plecat 8 persoane – 1 jurist, 1 procuror, 3 judecători, 3 avocaţi – în urma presiunilor şi ameninţărilor la care au fost supuşi.

Motivaţia prezentată cu prilejul schimbării din funcţie a preşedintelui Tribunalului judeţului Covasna, Mureşan Vasile, şi a procurorului şef, Tomuţ Radu, a fost următoarea: „În prezent menţinerea în funcţie a celor în cauză nu se mai justifică, întrucât judeţul a devenit secuiesc”. O explicaţie destul de clară care reflectă poziţia radicală, exclusivistă faţă de români a secuilor şi maghiarilor.

La fel s-a întâmplat cu preşedintele Tribunalului judeţean Harghita, Rus Teodor, şi cu procurorul şef Tulbure Adrian, cărora li s-a spus de către Hajdu Gábor pe un ton ameninţător să părăsească zona pentru că, în caz contrar, vor fi victimele unor acţiuni violente. Ulterior a fost întocmit un act prin care angajaţii Tribunalului judeţean enumerau aşa numitele abuzuri ale lui Rus Teodor pentru a argumenta acţiunea de înlocuire¹⁴. În realitate, în postul pe care 1-a deţinut respectivul nu a făcut altceva decât să aplice legea.

În domeniul sanitar s-a înregistrat acelaşi proces de părăsire a locurilor de muncă de către medicii de naţionalitate română, în urma atmosferei nefavorabile existente după revoluţie. La fel ca în alte sectoare, în funcţiile de conducere la nivel judeţean au fost numiţi numai maghiari – de exemplu la conducerea Direcţiei Sanitare a judeţului Harghita: Papp Árpád, Kincses Előd, Bokor Márton. Datorită şi faptului că mulţi medici de naţionalitate maghiară au plecat în Ungaria, în prezent nivelul asistenţei sanitare asigurate locuitorilor este sub media pe ţară, numărul cadrelor cu pregătire superioară fiind foarte mic. La nivelul judeţului Harghita, în 1990, s-a aprobat transferul a 45 de medici şi 8 cadre medii şi detaşare în alte judeţe 38 de medici, cu toţii de naţionalitate română. În toată Direcţia Sanitară şi Spitalul judeţean au mai rămas doar zece medici români. La Spitalul Municipal Odorhei nu a mai rămas nici un medic român în urma atmosferei insuportabile existente după revoluţie.

În domeniul presei s-a produs în anul 1990 o regrupare şi reorganizare a ziariştilor de naţionalitate maghiară, înființându-se numai în judeţul Harghita 15 publicaţii. Unicul ziar românesc existent aici, „Adevărul Harghitei”, cu un colectiv alcătuit din şapte gazetari, s-a confruntat în 1990 cu situaţii dramatice, exercitându-se asupra lui permanente presiuni şi acţiuni de boicotare. Aceasta este şi motivaţia faptului că multe evenimente nu s-au putut reflecta în paginile ziarului, angajaţii acestuia nefiind în siguranţă. Publicaţiile în limba maghiară din acest judeţ – „Harghita Népe” – tiraj 30.000–40.000 exemplare, „Tromf” – tiraj 33.000 exemplare, „Alfa” – tiraj 10.000 exemplare, „Új Sport” – tiraj 3.000– 4.000 exemplare, „Udvarhelyi Híradó” – au publicat articole semnate de Papp Kincses Emese, Rongyak Jozsef, Madarás Magdalena, Ambrus Edith, Bajna György cu conţinut antiromânesc, intenţia fiind de a menţine permanent o atmosferă tensionată. S-au reprodus, de asemenea, mai multe articole din presa apărută în Ungaria, în care se făceau denaturări ale situaţiei minorităţii maghiare din România, se vorbea despre pogromuri şi despre o aşa-numită atitudine antimaghiară a populaţiei româneşti.

În domeniul culturii şi artei, îndepărtarea valorilor de naţionalitate română s-a desfăşurat în condiţii de relativă linişte, sub acelaşi pretext de epurare a sistemului de nomenclaturiştii comunişti. Şi dacă şi anterior revoluţiei elementul românesc a fost slab reprezentat din punct de vedere numeric, după aceasta, toate funcţiile de conducere au fost ocupate de secui şi maghiari. Au fost schimbaţi într-un timp foarte scurt toţi românii care ocupau posturi de conducere din cadrul muzeelor, bibliotecilor, caselor de cultură, teatrelor, locurile lor fiind ocupate imediat de secui și maghiari.

Numai de la teatrul din Sf. Gheorghe au plecat în urma evenimentelor ce s-au derulat după revoluţie, 13 actori, 2 scenografi şi un regizor, secţia română fiind practic desfiinţată.

În orice întreprindere sau instituţie, „dacă nici una din funcţiile de conducere nu era ocupată de români, nu se punea problema să se angajeze vreun român”¹⁵, iar cei care încercau să dea o mână de ajutor românilor aveau necazuri; „Maistrul de până atunci era de origine sas (Dietrich Andrei). Fiind acuzat că ţine cu românii a fost înlocuit cu un maghiar – Verdes¹⁶.

După terminarea acţiunii de maghiarizare a aparatului de conducere şi de epurare a elementului tehnic românesc, în condiţiile în care au fost „alese” cadre de conducere maghiare, unele dintre acestea incompetente profesional şi neloaiale statului român şi care desfăşoară sau tolerează o politică de cadre naţionalistă în raporturile cu personalul de naţionalitate română, a început un fenomen de sincronizare politică şi economico-socială cu sistemul maghiar, urmărindu-se în acelaşi timp protejarea elementelor naţionalist-şovine.

Fenomenul de sincronizare la care ne-am referit este susţinut de următoarele argumente:

1. Strîngerea relaţiilor liderilor politici cu persoane şi sfere politice din Ungaria, ilustrate şi de repetatele deplasări în această ţară a unui număr mare de lideri udemerişti: Hajdu Gábor, Borbély Ernő, Kolumbán Gábor, Lászlóffy Aladár etc.;

2. Iniţierea unei largi campanii de reciclare a cadrelor de naţionalitate maghiară din cele mai diverse domenii, precum şi acţiunea de şcolarizare în institute de învățământ superior ungare a unor absolvenţi de liceu. Absolvenţii având obligaţia de a încheia cu liderii U.D.M.R.-işti locali contracte, prin care îşi asumau sarcina de a lucra „cel puţin cinci ani în Transilvania”, precum şi participarea unor cadre didactice ungare, inclusiv din rândul universitarilor, la şedinţele metodice ale cadrelor didactice din zonă;

3. Constituirea de organizaţii obşteşti și de tineret după model şi chiar cu participare ungară. Spre exemplu: „Fundaţia pentru tinerii Transilvaniei” are ca membru fondator o instituţie de difuzare a cărţilor din Budapesta, „Asociaţia cercetașilor maghiari din România”, constituită după un model asemănător celor cu acelaşi nume care a fiinţat în Ungaria interbelică, organizaţia de tineret „Alfa” (Miercurea Ciuc), „Organizaţia tineretului catolic din Tuşnad Sat” sau din Bălan şi altele au structuri asemănătoare unora de acelaşi fel din Ungaria;

4. Alinierea economică la sistemul ungar şi servirea unor interese economice ale acestei ţări. Prin intermediul unor forme particulare sunt satisfăcute importante nevoi ungare de materii prime. Astfel, firme ca „Phoenix”, „Forum”, „Gospodarul”, „Agronuovo”, „Latzky” din Miercurea Ciuc, „Ivo”, „Demeter”, „Levente” din Odorheiu Secuiesc, „Mureşul” din com. Suseni, „Ropal-impex” din Tg. Mureş (unele şi cu asociaţi din Ungaria) şi-au orientat activitatea comercială aproape în exclusivitate spre Ungaria, fiind interesate în exportul preponderent de materii prime (material lemnos, gazolină, stuf). Principala materie primă exportată rămâne lemnul, pentru a cărui scoatere din ţară recurg la mijloace dolosive, tocmai într-un ţinut unde una din principalele ramuri industriale o constituie cea a exploatării şi prelucrării lemnului. Unele firme precum „IVO” au comis fraude fiscale în detrimentul statului prin practicarea altui sistem de export decât cel pentru care au fost autorizate (schimburi directe de mărfuri în sistem „Barter”, în loc de livrare contra plată, „cash”, în valută pe care statul percepe impozit).

Încheierea de afaceri în avantajul statului ungar este susţinută şi sprijinită de unele personalităţi din conducerea celor două judeţe.

Sub pretextul acordării de asistenţă tehnică, diferiţi „specialişti” unguri au acces la o serie de documente nedestinate publicităţii. În acest sens este ilustrativ cazul unui grup de trei arhitecţi care, în cursul lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie 1990, au acordat asistenţă de specialitate atelierului judeţean de proiectare din Miercurea Ciuc, luând cunoştinţă, cu această ocazie de unele amplasamente cu caracter secret.

– De o semnificaţie deosebită sunt frecventele şi largile consultări cu Budapesta, înaintea adoptării unor decizii importante. Spre exemplu: Sánta Páll Vilmos, directorul Direcţiei Comerciale judeţene Harghita, la apariţia dispoziţiilor legale referitoare la privatizare, a afirmat că „nu va întreprinde nimic în domeniu până nu se va deplasa în Ungaria”.

– Partea maghiară încearcă să-și valorifice cât mai lesnicios interesul în zonă prin încheierea unor contracte care să dezavantajeze partea română. Astfel, firma „Orion” din Ungaria a dus tratative secrete cu conducerea Societăţii comerciale I.A.M.E.-S.A. Sf. Gheorghe pentru montarea de televizoare color în cadrul acestei unităţi. Era vorba de o licenţă cu o uzură morală apreciabilă achiziţionată de către Ungaria din Italia şi se încerca (în scopul recuperării unor pierderi) plasarea şi valorificarea ei în dauna intereselor părţii române. Aceeaşi societate dorea achiziţionarea a două linii tehnologice din Ungaria a căror valoare s-ar cifra 1a 560,000 $. E clar că partea ungară doreşte să exporte în România dar nu oricum.

Firma „Mopaco-S.A.” din Sf. Gheorghe doreşte să se retehnologizeze tot cu Ungaria. Partea ungară doreşte în schimb doar vile ale acestor unităţi.

Cercuri interesate din Ungaria au fost favorizate să valorifice date şi documentaţii existente în cadrul I.S.A.M.A. S.A. şi Conflux-S.A. din Sf. Gheorghe şi Amidex – Tg. Secuiesc. Astfel, inelul sincron al cutiei de viteze asimilat de I.S.A.M.A.-S.A. Sf. Gheorghe a fost fotocopiat de Pap Levente şi Istok Albert în calitate de inginer tehnolog şi respectiv, inginer şef, actualmente salariaţi ai firmei „Csepel”- din Ungaria, inginerele Égető Éva şi Vajda Beáta-Magdalena, ambele de la „Amidex” Tg. Secuiesc, au valorificat în Ungaria, prin susţinerea tezei de doctorat, o tema de cercetare a unităţii mai sus menţionate pentru care România cheltuise 7.000.000 lei.

Societatea comerciala „Conflux”-S.A. Sf. Gheorghe, în cursul anului 1990, nu și-a onorat contractul cu U.R.S.S. decât în mică măsură, deşi cunoştea că marfa este exportată în contrapartidă. Din cele 4.500 garnituri de mobilier pentru bucătărie s-au livrat doar 400 în timp ce pentru Ungaria, cu care nu existau contracte încheiate, s-au trimis cantităţi apreciabile. Așa a înţeles directorul unităţii, ing. Smazenka Francisc, care timp de șapte luni, în 1990, n-a fost la program ci în străinătate, care are un descendent la studii în străinătate şi care şi-a construit vila proprie pe marginea lacului Balaton, să se răsplătească faţă de Ungaria.

Deşi a fost sesizată asupra faptului că respectiva societate a decontat bani pentru achiziţionarea de către o organizaţie extremist-șovină a unor bunuri ca aparate video, casetofoane sau a cedat aparate xerox, o maşină de scris electronică, staţie de amplificare, care au fost obţinute de la M.W.A. din R.F.G., în contrapartidă prin livrarea de mobilier, procuratura a predat reclamaţia directorului întreprinderii fără a întreprinde vreo măsură.

Directorul Societăţii comerciale EL-SA S.A. din Tg. Secuiesc, ing. Rácz Dezső, a acţionat pentru compromiterea intereselor ţării noastre în raporturile cu firma „Telmeco” din Grecia şi susţine că „Economia noastră este la pământ, numai Ungaria şi ungurii din lume ne mai pot salva”.

Directorul „Perlei-Covasnei S.A., Biborţeni, ing. Sombos, în timpul tratativelor cu un partener străin, susţinea; „N-avem nici o treabă cu interesele României”.

Directorul Complexului hotelier „Bradul” din Covasna, Portik László, acţionează pentru a închiria spaţiul doar persoanelor venite la tratament din Ungaria. Susţine că la venirea turiştilor unguri, aceştia nu trebuie să mai întâlnească nici un român în hotel. Aflând de intenţia Vetrei Româneşti de a achiziţiona un imobil în apropierea hotelului pe care îl conduce, a afirmat: „Voi face tot posibilul să dau foc acestor clădiri, iar dacă nu, la nevoie, voi tăia capetele celor care participă la aceste întâlniri”.

Fostul preşedinte al C.P.U.N. Covasna, Orban Arpad, a făcut precizarea că „nici o întreprindere în care lucrează mai mulţi maghiari nu trebuie să dea faliment, ci una în care sunt români mai mulţi, ca să se spună despre aceştia că sunt leneşi, nu vor să lucreze şi trag ţara înapoi”.

În consecinţă, potrivit afirmaţiilor lui Boros Zoltán, tehnician de sistematizare a teritoriului la Prefectura judeţului Covasna „Ardealul va fi unguresc, aşa cum trebuie sa fie, iar cei din Ungaria ne vor ajuta. Degeaba vin în judeţul Covasna cei de la Ministerul de Justiţie, Ministerul de Interne sau de la S.R.I., pentru că nu au ce constata. Noi ştim să lucrăm mai bine decât ei”¹⁷.

Asemenea afirmaţii făcute public, în special acum când instituţiile democratice sunt în curs de consolidare, nu sunt în conformitate cu principiile egalităţii și nediscriminării faţă de cetăţenii de origine română din aceste judeţe, care, în loc să se poată bucura de noua situaţie creată, au trebuit să suporte tot felul de jigniri și umilinţe, să stea zile întregi închişi în casă de teama represaliilor, să trăiască momente de teroare psihică, și toate acestea numai pentru faptul că erau români, minoritari într-o zonă cu populaţie majoritară secuiască şi maghiară. La Miercurea Ciuc, Gheorgheni. Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe şi alte localităţi mai mici s-au desfăşurat acţiuni de anvergură pe linia denigrării românilor, aceştia fiind consideraţi „ceauşişti”, „informatori ai securităţii”, reprezentanţi ai vechiului sistem dictatorial. Motivaţia acţiunilor personale şi colective desfăşurate în acest sens – în multe cazuri cu accente violente – era că secuii şi maghiarii trebuie să răzbune „umilinţele” pe care le-au suferit în anii dictaturii ceaușiste.

În unele oraşe, ziarele în limba română au ajuns foarte greu şi în număr mic, unele din ele fiind cumpărate în baloturi şi arse pentru a nu fi citite de români. Cei mai afectaţi în prima fază a manifestărilor şovine au fost intelectualii – profesori, doctori, inginerii preoţi – fiind acuzaţi de colaboraţionism cu organele puterii vechiului sistem şi de faptul că au luat locul secuilor şi maghiarilor în funcţiile de conducere.

Acţiunile separatiste au determinat o marginalizare a elementului românesc, o izolare treptată, pe fondul unei presiuni permanente, în aceste condiţii, oameni care au lucrat şi au trăit zeci de ani in anumite întreprinderi şi localităţi au fost nevoiţi să se mute în alte localităţi pentru a-şi găsi liniştea. Un exemplu în acest sens este declaraţia lui Barbura Miron, inginer şef la I.R.E. Covasna. Sf. Gheorghe, care a suportat calomnii, jigniri, ameninţări de tot felul, fiind şi schimbat din funcţia pe care o avea, numai pentru motivul că era român. La diversele şedinţe organizate la nivel de întreprindere sau organe de conducere, la nivel local sau judeţean, s-a folosit numai limba maghiară, românilor fiindu-le prezentate rezumate sumare care în multe cazuri nu spuneau nimic în legătură cu aspectele esenţiale ale celor discutate. S-a spus în mai multe rânduri că românii care trăiesc în cele doua judeţe trebuie să înveţe limba maghiară, pentru că de acum înainte numai în această limbă se va vorbi. Acţiunile ulterioare au dovedit că într-adevăr cei care nu ştiu limba maghiară nu au altă şansă decât să plece în alte zone ale ţării.

În multe magazine, farmacii, locuri de deservire publică, românii nu au mai fost serviţi, pentru simplul motiv că nu s-au exprimat în maghiară. În spitale, românii au fost izolaţi, supuşi unui tratament diferenţiat, minim, comparativ cu pacienţii maghiari. În localuri publice – restaurante, cofetării, baruri – românii au fost acostaţi şi provocaţi, fiind obligaţi să părăsească imediat localurile respective. S-au constituit chiar organizaţii cu misiunea specială de a-i alunga pe români din cele două judeţe. În multe instituţii s-a spus doar: „De astăzi încolo aici vor lucra numai maghiari, iar românii care vor să rămână trebuie să înveţe limba maghiară”¹⁸.

În cadrul unor manifestări de amploare, au fost jignite sentimentele naţionale ale românilor, fiind strigate lozinci iredentiste, arborându-se drapelele Ungariei. În unele locuri unde participau şi români – Bálványos, Zagon – aceştia au fost alungaţi, spunându-li-se că nu au ce căuta acolo. În Odorhei, Miercurea Ciuc, Gheorgheni mai multe familii de români au fost ameninţate cu moartea în cazul în care nu părăsesc oraşele respective. Pentru intimidare s-au folosit diverse mijloace, de la anonime în cutiile poştale, până la însemnarea apartamentelor românilor, stropirea cu benzină sau motorină a uşilor locuinţelor etc. Iată cum sunau asemenea ameninţări: „Vilam posta !! Ai trei zile să pleci ! (se zboară foarte uşor de la etajul 10)” sau „Vilam posta !! mai ai 2 zile”¹⁹. De la umilinţe nu au fost excluşi nici copiii români, mulţi dintre ei fiind bătuţi şi maltrataţi, deoarece vorbeau în limba română. Sentimentele şovine au reizbucnit cu atâta putere, încât chiar vechi prietenii au fost rupte. Iată ce declara unul dintre cei audiaţi: „Un consătean cu care am copilărit şi am lucrat, după Revoluţie mi-a aruncat că «Voi ar trebui să fiţi puşi la zid şi împuşcaţi»”²⁰. Cel mai adesea, românii erau acuzaţi că sunt comunişti, informatori, securişti: la adresa lor se proferau injurii, ameninţări cu moartea²¹. Ing. Olteanu, din Tg, Secuiesc, consemnează, pe lângă injuriile curente întâlnite în Covasna şi Harghita şi o ameninţare originală „Veţi rămâne aici câți strămoşi aveţi îngropaţi în cimitir”²². S-au mai primit ameninţări cu expresii ca: „O să-ţi stea capul unde îţi stau picioarele”. „Primul cuţit al tău e”, „Moarte românilor”, „Afară cu românii din judeţ”, „Într-o lună sau două vom termina cu voi românii”²³. De cele mai multe ori, apartenenţa la Uniunea „Vatra Românească” era considerată o crimă, deşi Uniunea are statut legal²⁴.

În martie 1990 acţiunile provocatoare, antiromâneşti, ameninţările şi injuriile au cunoscut un nou moment de apogeu, mai întâi legat de demonstraţiile din 15 martie, iar apoi de evenimentele de la Tg. Mureş. S-a constatat şi existenţa unei coordonări a acestor acţiuni, a unor grupuri de presiune, dorinţa de a se ajunge la acte ireparabile, care să rupă orice posibilitate de înţelegere româno-maghiară. Pentru cele de mai sus, edificatoare sunt faptele petrecute în Sfântu Gheorghe. Iată fragmente din depoziţii: „În preajma zilei de 15 martie, pe stradă erau grupuri de tineri care nu erau din oraş, erau veniţi din Odorhei, Cristuru Secuiesc – care acţionau ca grupuri de presiune”²⁵. Lozinca ce s-a răspândit a fost „Fără români”. „Şi au urmat luni de zile în care au fost înlăturaţi succesiv, toţi românii din funcţiile de conducere în acest judeţ (Covasna). Dacă s-ar fi numit oameni capabili, ar fi fost foarte bine. Dar nu a fost aşa. Cel care era cel mai al dracului (ca să nu spun şovin) era cel mai bun. Pentru aceasta au recurs la tot arsenalul de intimidare – mitinguri, lozinci, afişe, leviere, răngi, camioane care claxonau etc.”.

Ameninţările, violenţele, calomniile, injuriile se îndreptau cu predilecţie către personalităţile marcante ale grupului etnic român din localitate. Detaşamentul care a devastat Cabinetul doctorului Iacob din Sfântu Gheorghe, declara oamenilor de serviciu din spital: „Noi îl aşteptăm, vrem să-l lichidăm. Vrem să nu mai vedem picior de român pe aici”²⁶. Învăţătoarea Rodica Ştef, din Baraolt, relatează: „În drum spre şcoală, trecând pe lângă un grup de tineri (maghiari), 2–3 dintre ei au început să mă scuipe şi să mă huiduie, că sunt româncă vătraşă. Care era vina mea ?... Să mă scuipe pentru că sunt învăţătoare româncă ? Este atâta de frumos în Transilvania şi este atâta loc pentru toată lumea, de ce să se întâmple aşa ?”²⁷.

O altă formă de intimidare au fost listele cu românii ce trebuiau să plece, liste afişate în centrul oraşului²⁸, manifestele şi biletele scrise de mână sau tipărite²⁹. S-a ajuns chiar până la ameninţarea cu omorârea copiilor. O învăţătoare din Miercurea Ciuc relatează că a plecat deoarece „La Valea Crişului... mi-au spus că, dacă nu plecăm, ne calcă copiii cu tractorul”³⁰.

Activitatea sindicală în întreprinderile în care lucrau majoritatea secui şi maghiari a fost orientată spre obţinerea unor revendicări cu caracter politic separatist precum: declararea limbii maghiare ca limbă oficială, autonomia Ardealului; constituirea unor instituţii de învățământ numai în limba maghiară. În martie 1990, au avut loc mari manifestaţii cu prilejul comemorării evenimentelor din anul 1848, prilej cu care în judeţele Harghita şi Covasna steagurile Ungariei se întâlneau pretutindeni. Mai mult decât atât, la marginea oraşului Miercurea Ciuc a fost pus un steag maghiar în cel mai înalt brad, după care s-au tăiat toate crengile acestuia pentru a nu mai putea fi dat jos. Unele din aceste steaguri au fost aduse din Ungaria, altele au fost confecţionate la întreprinderea textilă „Oltul”.

În multe biserici reformate, catolice şi unitariene, de cele mai multe ori, înainte şi după slujbă, se cântă imnul de stat maghiar şi se arborează steagul Ungariei. Presa locală de limba maghiară din cele două judeţe face eforturi susţinute pentru a „ţine trează” vigilenţa conaţionalilor, publicând comentarii, contestări, caricaturi groteşti la adresa populaţiei româneşti. Un alt atribut cu care sunt etichetaţi românii este acela de „vătraş” – aluzie la „Vatra Românească”. Cei care au făcut parte din această organizaţie sau au fost suspectaţi de acest lucru au trecut prin momente dramatice, în unele locuri fiind prinşi şi duşi la adevăraţi „stâlpi ai infamiei”. Un caz concret în acest sens este cel înregistrat în oraşul Baraolt³¹. „Intransigenţa” faţă de „Vatra Românească” şi organizaţiile afiliate ei a fost maximă, în sensul că în zonele cu populaţie majoritară secuiască şi maghiară toţi membrii lor au fost „expulzaţi” în alte zone ale ţării, ceea ce nu s-a întâmplat cu U.D.M.R., M.A.D.I.S.Z. sau E.M.K.E. (Uniunea culturală maghiară din Ardeal) în zonele cu populaţie majoritară românească. Pe linia lezării sentimentelor naţionale se înscrie şi acţiunea de schimbare a numelor străzilor, diferitelor instituţii şcolare, instituţii de cultură etc. Fără ca românii să fie consultaţi, acestea au primit în cea mai mare parte numele unor personalităţi, mai mult sau mai puţin cunoscute, maghiare şi secuieşti. În cele două judeţe acţiunea a fost atât de bine pregătită încât aspectul localităţilor din punct de vedere toponimic s-a schimbat aproape peste noapte. Mai mult, tablele indicatoare din cele două judeţe redau adesea numai numele maghiar al localităţii, creând o impresie stranie, ca şi cum te-ai afla în altă ţară. În diverse localităţi ca Târgu Secuiesc, Ozun, Baraolt, fiinţează grupuri organizate care tulbură linişteaţi ordinea publică, ameninţă cetăţenii români şi se dedau la acte de vandalism – vezi în acest sens banda „Docherilor” din Târgu Secuiesc. Românii sunt apostrofaţi, acolo unde sunt întâlniți, cu expresia „valahi împuţiţi” şi trataţi ca nişte străini, lipsiţi de orice drepturi în propria lor ţară.

Aproape toate adunările publice din judeţele Harghita şi Covasna au constituit tot atâtea acţiuni cu caracter incitator la adresa românilor, făcându-se tot felul de somaţii, de a părăsi zonele respective, afirmându-se că până la Ceaușescu nu era nici un român acolo, ceea ce, evident, nu corespunde realităţii. În timpul evenimentelor de la Târgu Mureş şi după aceea situaţia românilor a devenit critică. În orice moment se trăia cu teama declanşării unui fel de noapte a Sfântului Bartolomeu în semn de răzbunare. Aveau loc procesiuni cu luminări aprinse, se băteau clopotele la ore fixe, se stingeau luminile şi se lăsau luminări aprinse în geamuri, locuinţele unde nu apăreau lumânări fiind locuite de români. În pieţele publice au avut loc mari adunări unde au fost nominalizaţi membri ai Vetrei Româneşti sau organismelor afiliate. Astfel, la Miercurea Ciuc toţi cei ce se aflau în Liga Democratică Română, au fost citaţi, s-au făcut liste în aşa fel ca în caz de răzbunare să fie cât mai uşor găsiţi. De aceea mulţi români nesimţindu-se în siguranţă şi-au părăsit locurile de muncă, şi-au lăsat locuinţele – ocupate în scurt timp de secui şi maghiari – şi au plecat în alte zone ale ţării.

În faţa acestor evenimente, românii au încercat să se apere în diferite moduri:

apeluri la autorităţile locale
informarea autorităţilor centrale prin memorii sau delegaţii;
forme timide de organizare (Uniunea Democrată Română la Miercurea Ciuc, organizaţii locale ale Vetrei Româneşti, care acţionau, aşa cum a reieşit, în condiţii de semiclandestinitate).

Încercările lor nu au avut efectul scontat, neducând practic la nici un rezultat în ceea ce priveşte asigurarea securităţii lor în zonă.

*********************************

1. Fond special. Dosar 3.

2. Dosar 16, f. 6-8-9.

3. Dosar Audieri Covasna, f. 14-24.

4. Dosar 64, f. 70, 96.

5. Dosar 64, f. 96.

6. Dosar 64, f. 101.

7. Dosar 30, f. 5.

8. Dosar 14, f. 3.

9. Dosar 25, f. 6.

10. Dosar 48, f. 15.

11. Dosar 42, f. 10-11, 13.

12. Dosar special, p. 39-40.

13. Dosar 32, f. 2-3, 7.

14. Dosar 38, f. 2.

15. Dosar 63, f. 124.

16. Dosar 40, f. 13. Despre modul în care au fost protejate elemente ale naționalismului maghiar și plasate în poziții privilegiate – în detrimentul românilor – ne vorbește cazul economistului Peroczcki Jozsef, element implicat în evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureș, care a fost adus la Miercurea Ciuc de către Sánta Páll-Vilmos, directorul Direcției Comerciale Harghita și instalat în funcția de director comercial la ICRA

17. Dosar 64, f. 126.

18. Fond special, Dosar nr. 3. p. 3.

19. Fond special, dosar 5.

20. Dosar 64, f. 38 (Depoziție Moroianu Nicolae, Târgu Secuiesc).

21. Dosar 64, f. 44; Dosar 16, fila 4.

22. Dosar 64, f. 62.

23. Dosar 64, f. 73, 153; Dosar 14, f. 14; Dosar 16, f. 3; Dosar 63, f. 105; Dosar 5 f. 15; Dosar special, f. 65, 66; Dosar 26, f. 9; Dosar 42, f. 17; Dosar 23 f. 14 și Dosar 17.

24. Dosar 54, f. 3, 5, 6, 11, 14, 16. În același sens depozițiile românilor din Baraolt, Sfântu Gheorghe, Miercurea-Ciuc, etc. Pentru amenințări cu moartea și injurii vezi și dosar 42, f. 17; Dosar 53, f. 8, 9; Dosar 52, f. 2; Dosar 47, f. 1; Dosar 48, f. 19; Dosar 34, f. 13; Dosar 20, f. 5; Dosar 29, f. 2-3; Dosar 35, f. 1; Dosar 21, f. 2; Dosar 58 f. 23 ; Dosar 36, f. 4. 6-7.

25. Dosar 64, f. 44-45 – s-au înmulțit crucile, biletele, zvasticile trimise românilor (Depoziție Marian Bumbu Ioan, Sf. Gheorghe).

26. Dosar 64 f. 157 (în Cabinet au fost desenate zvastici și s-au scris lozinci antiromânești).

27. Dosar 16, f. 5, 6, 7.

28. Dosar 25 f. 9.

29. Dosar special, f. 72 ( „Plecați, că dacă nu o să muriți toți milițienii”) și Dosar documente.

30. Dosar 63, f. 127, Dosar 42, f. 11, 18.

31. Dosar. 12, f. 60-65